În ceasul al 12-lea, când se anunță 1 catralion de români în Piața Victoriei pentru duminică – 12 februarie, trebuie să vă spun că am reușit să stricăm și revoluția asta. Bine, poate-s prea dur. N-am reușit s-o stricăm, dar am reușit s-o aducem la stadiul de festival.
Să mă justific înainte să-mi săriți la jugulară:
1. Salvați de umor
Zile întregi de protestat în frig ne-au adus în punctul ăsta: un ministru demis, o chestie numită în locul celeilalte chestii, o lege despre care nu știm cum și pe unde s-o mai scoatem – e plimbată și răsplimbată, o cohortă de pensionari și confrați conspiraționiști la Cotroceni.
Nu s-au schimbat prea multe. Te așteptai ca 5-600.000 de oameni să producă o schimbare reală, o teamă, o ață-n fundul celor din PSD, dar după cum se vede Dragnea e tare pe poziții, stă bine înfipt într-un sistem crescut de tătucii lui, întreținut de subalterni și naivitatea celor care urlă la Cotroceni.
Da, România TV și Antena 3 au pierdut niște reclame (bani), dar au câștigat fani. Mulți. Reclamele alea pierdute se vor întoarce. Nu azi, nu mâine, dar o să mai uităm de boicotul ăsta, nu?
Între timp Piața Victoriei a devenit loc de bășcălie și concurs de creativitate. Ne adunăm să vedem pancarte funny, mesaje ghidușe, oameni costumați, trucaje în photoshop. Caterincă. Am transformat o ieșire nervoasă într-un concurs de creativitate.
Se vrea un muzeu al protestelor din 2017. Ca să ce? Să mergem peste ani să vedem ce hazoși am fost?
Trebuie să ai o mare doză de optimism să crezi că Dragnea va pica răpus de glume și ironii.
Eu chiar cred că PSD-iștii s-au obișnuit cu protestele. Pentru ei e un spectacol ambulant, un fel de „Glume Care Nu Prea Ne Plac, Dar Totuși Glume” Fest.
Și uite așa o s-o ținem luni de zile.
Poate facem și un eveniment anual. „Protest Day”. Ieșim cu toții pe 7-8-9 februarie să facem bășcălie de PSD. Stela se va costuma iar în bărbat, Arșinel în femeie, și vor interpreta roluri cvasi-comice pe o scenă făcută handmade de protestatari. Asta dacă nu mai are Arșinel probleme de sănătate și nu-i dă PSD vreun rinichi la reducere.
Tot protestul ăsta are un efect asupra executivului, dar e mic. Prea mic.
2. Presiunea protestului.
Ai remarcat faptul că a devenit presantă participarea la protest? „Ai fost 1-2-3 zile? Păi ce faci, nu vii și-n a patra zi? Hai cu noi să stăm în frig să urlăm la clădirea asta. Uite bătrânica asta, a venit de la sute de kilometri. Pentru tine!”
Ce, crezi că dacă ai venit o seară, sau câteva, e destul? Ieși cu noi, mereu! Hai să ne facem cazemată aici la Piața Victoriei și să scriem pancarte funny.
„Da Bonea, dar în 1990 s-a protestat 53 de zile”. Și-n ultima zi Iliescu a zis „hai că mă enervați, ce atâta stat degeaba și urlat la cer?”. Astăzi se vorbește prea puțin despre cum s-a stat 53 de zile. Subiectul e că au venit niște mineri și au împărțit margarete în stânga și-n dreapta.
În 2017 nu mai e nevoie să cheme Dragnea minerii. Ne lăsăm de protest singuri, că avem rate, griji, viață. Credeam că ne vedem azi-mâine, facem ceva notabil și mergem mai departe. Cum? Ținem cartoane în aer zile întregi? Nu cred c-o să meargă…
Poate, poate, se plictisește PSD-ul de astfel de manifestări și mai vin două galerii, fac bahaos în numele „muie la jandarmi!”, bagă frica-n toată lumea și aia e.
Ori, mai rău, o să se audă „Allahu Akbar” în aglomerație, se va face BUM!, apoi buba și subiectul Protest va claca sub greutatea lui „trebuie să luptăm împotriva terorismului care a cuprins biata noastră țărișoară. Să lăsăm acest guvern să-și facă treaba și să ne apere”.
Diversiunea fie cu noi!
3. Sunt printre noi
Protestul ăsta are un rol curativ. Ne face să ne simțim curați, buni, civilizați. Pe toți. Ne dă un rol bun. Dar printre noi, în piața aia, sunt tot felul de oameni. Chiar crezi că toți sunt curați, ori vor rămâne curați după ce pică/moare PSD-ul? Privește atent. În marea aia de oameni ai să întâlnești tot felul de bijnițari, oameni de afaceri și mizerabili care ar călca pe oameni pentru un ban, dar se alături mecanic unui protest pentru că-i face să se simtă mai buni.
N-o să-i vindece ieșirea asta de caracterul abject. Cum nici piesele trendy de la radio, în care se preaslăvește noțiunea de „lume egală” și să aibă toți de toate, nu-i transformă pe cei putred de bogați în călugări franciscani.
4. Ceilalți
Partidele care nu-s PSD nu fac nimic notabil pentru a prinde avânt pentru viitoarele alegeri. Mă simt nevoit să-mi fac partid: PMS – Partidul Mustăcioșilor Serioși. Acceptăm și femei, cu mustață, sau fără.
Ai putea spune că-i de râs, dar mna, așa se face politică în zilele noastre. La mișto.
Cum a spus Traian, în ziua de azi nu mai știi când f*ți pe cineva: când o bagi sau când ți-o bagă?
6 răspunsuri
Aceat articol se doreste a fi unul demotivant pentru oamenii care lupta in frig pentru o cauza ce ar trebui sa ii priveasca pe toti romanii ? Este usor sa arati cu degetul si sa blamezi din fata calculatorului. Mai bine ti-ai folosi talentul intr-un scop util societatii.
Anca, în frigul ăla am stat și eu câteva zile. Stai liniștită, nu luptă nimeni. Se stă și se urlă la văzduh.
Ce ma uimeste pe mine este cum lumea este linistita in conditiile in care o groaza de „demnitari” au dosare penale … cum de este posibil asa ceva …
Asta și pentru mine e o minune… Un semn de letargie.
In mare parte are dreptate articolul …se poate spune ca sunt destui cei care nu stiu ce vor sau ce se vrea prin acest protest: taxe mai mici,fara taxa de inmatriculare,cresterea venitului minim, burse mai mari si gratuitatea cfr la studenti…Serios? Imi pare ca astea sunt doar cateva lucruri desi mai exista multe altele pe care Ponta le.a inceput! Ce vor prostestantii aia ? Inca un 1 mil de lei pe seara sa urle la vazduh pt ca asa vor niste Ong.uri?Aveti idee cate autocare au carat pnl.istii astia tacuti de la mediul rural la proste nu?? Sa vedem si lucrurile bune facute de Psd nu doar sa ascultam povestile lui Nicusor Ban despre cat e el de cinstit cand „se musca ” cu Clotilde acum cateva saptamani…Trezirea Romania hai sa fim ceva mai isteti sa ne gandim la copii nostri si sa nu ne mai vindem pe 1 mil pe seara sa iesim la proteste inutile!
Fratic, sa-ti zic repejor despre textu tau. Ia intreaba-te ce fel de neam e romanu? Daca te uiti putin numai in urma, ai sa vezi ca nu prea suntem un neam de lupte fizice. daca te uiti cu vreo cateva zile in urma tot asta observi. Atunci ce faci? Ce stii mai bine. Cele mai importante lucruri sunt „uneala” romanilor si rezistenta lor.
Si ce daca sunt printre noi? Noi tre sa fim mai multi si mai pasnici ca niciodata.
Si unde ai mai vazut tu festival de 2 saptamani la -10 grade?
In concluzie, textul isi pierde valoarea, poate doar sa mai adaugi niste cuvinte la portofoliu