N-am încredere în nimeni și nimic

E o treabă culturală să n-am încredere și să fiu mereu bănuitor. De parcă am auzit încă de mic cele de mai jos. De parcă le-am văzut pe stradă, la rude, prieteni și străini. Parcă sunt înconjurat de o constantă suspiciune.

Când văd vreo mașină de poliție cu sirena pornită mă gândesc la faptul că cei din ea vor să fenteze traficul, ori se grăbesc la cine știe ce intervenție în care trebuie să oprească vreo băbuță să nu-și vândă pătrunjelul de pe o cutie de carton așezată ilegal pe un trotuar. Doar asta fac polițiștii.

Când văd vreo mașină că se ține scai de o salvare îmi spun fără îndoială: ăla e un ghiolban, doar nu urmărește salvarea pentru că-n ea e vreo rudă bolnavă. E cu siguranță un nesimțit care vrea să se strecoare și să ne lase pe noi, proștii, în urmă.

Pompierii îmi par mai serioși, dar asta doar dacă văd fumul în proximitate, altfel e vrăjeală și plimbă hărăgaia aia zgomotoasă încercând să ajungă undeva mai repede.

La restaurant bucătarul sigur mă fentează. Cantitatea scrisă în meniu e cu mult peste cea din farfurie. Și carnea sigur nu e proaspătă. Totul a fost congelat. Nici chelnerul nu-i fericit să mă vadă și-mi întârzie comanda intenționat, ba chiar îi servește pe alții cu mai mult spor.

De politicieni nici nu mai vorbesc. Ei nu sunt de încredere prin definiție.

Orice altă breaslă cu care intru în contact e susceptibilă de țeapă. Pe cârca mea. Vânzători, oficiali, oricine. Doamnele de la ghișee mă urăsc doar pe mine și au așteptat toată ziua să-mi strice ziua. Vânzătoarea de la piață mi-a pus în plasă doar fructe stricate, alea frumoase fiind așezate cu dichis în față.

Obiectele mi se strică a doua zi după ce le-a expirat garanția.

Nici nu merită să merg în vacanță prin Ținutul Secuiesc. N-o să primesc nici măcar o firimitură dacă n-o cer în maghiară. Romii din jurul meu sunt chitiți să mă fure. Motiv pentru care pe plajă cer altor români, care-mi par oameni serioși, să se uite la lucrurile mele cât stau crispat în apă. Cu fața spre mal.

În vacanțele din străinătate o să mă feresc de conaționali și-o să tac mâlc dacă aud românește în jurul meu. Ori cerșetori, ori țărani. Ce altfel?

Și cerșetorii, de aici sau din străinătate, sunt toți mincinoși. Toți dau banii pe băutură și țigări. Toți sunt, de fapt, milionari leneși care nu vor să muncească.

În principal cam despre asta e vorba.

Nimeni nu e de încredere și sper să fim o lume la fel de bună dacă stăm mereu în gardă și neîncrezători.

One Response

  1. Străinătățurile chiar e pline de țărani.
    Uite aici fază amuzantă la care am fost martor acum ceva timp. Spania. Regiunea Madrid, orașul Alcalá de Henares. Într-o zi, cam pe la prânz, așteptam la coadă la pâine, – în spatele meu, o femeie. La care îi strigă o altă femeie de pe balcon, de la mama dracu’ : „Făăă! Ia-mi și mie două pâini!”

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Texte pe mail: