Munca de acasă și mijloacele de transport în comun

Sunt două idei în textul ăsta. Ar putea avea ceva în comun, dar eu le împart ca să fie mai ușor de citit.

  1. Munca de acasă

Dacă tot ne-am așezat confortabil în pandemie au apărut și primele date despre cum e pentru unii și alții să lucreze de acasă. Un studiu din SUA a scos la iveală faptul că 1 din 4/40% din americani (depinde peste ce date și link-uri te uiți) și-ar da demisia decât să se mai întoarcă în sistemul de muncă la birou.

Ăsta e un semnal puternic pentru piața muncii office din America și din statele care copiază modelul.

Nu știu cum e la noi. N-avem date concrete, dar putem să ne dăm cu părerea conform bagajului cultural pe care îl știm, îl iubim, îl folosim.

Sunt și printre români mulți care nu s-ar mai întoarce la birou (nu știu dacă-și permit și luxul demisiei dacă șeful spune „haida!”). Dar dorința de work-from-home pe viață e acolo. De ce?

O să dau câteva din exemplele personale pe care le-am întâlnit și la alții. Eu mi-am dorit work-from-home cam de când am început să lucrez în birouri. Nu că nu mi-a plăcut colectivul, dar munca de la același birou plictisește teribil și rutina e moartea creativității (imperativul industriei în care activez).

Muncind de acasă (ori de aiurea) am descoperit că pot petrece mai mult timp cu familia.

Mai ales alături de persoana aia pe care nu vreau s-o văd doar după ce ne pensionăm. Mulți au rămas surprinși să afle că sunt în relații toxice și work-from-home-ul a ajutat să-și regândească statutul relațional. Adică n-au mai fugit la birou de problemele de acasă, ci le-au confruntat. Poate că-s -1 la următoarea nuntă la care sunt invitați, dar sunt pe un drum mai bun în viață.

Cine are copii s-a plâns la început, dar încet și sigur descoperă că muncind de lângă familie pun bazele unor amintiri în familie. Fii-tu n-o să-și amintească niciodată cu drag că plecai dimineață și veneai seara. Și alea câteva meeting­-­uri întrerupte sunt amuzante peste ani. Relaxează-te.

S-au cheltuit mai mulți bani pe curent, dar ăia care și-au făcut curaj să descopere bucătăria au făcut economie cu prânzul. Acum își gătesc (sănătos), nu mai comandă toate plasticele-n cutii de plastic. Și unde se lucrează-n cuplu de acasă e loc și de gătit la prânz în cuplu. N-am întâlnit relații urâte în care oamenii să gătească împreună.

Oamenii au mai mult timp de sport, pauzele de muncă nu se consumă „la țigară în față”, ci poate citind, urmărind un film, făcând una-alta prin casă. Personal, de când cu munca de acasă am ajuns să citesc de 5x mai multe cărți.

Bine, la toate de mai sus contribuie enorm o serie de factori: o atitudine relaxată, bariere puse în fața șefilor care cer mai mult de muncă „pentru că stai acasă”, luarea în grijă, respectarea agendei personale ș.a.m.d.. Dacă te simți mizerabil acasă sunt șanse mari să ai parte de o viață similară și la birou. Colectivul nu-ți vindecă rănile și nu mai pune în cârca socializării toate neajunsurile. Nu-i misiunea colectivului să te salveze de corvoada de a sta singur, cu partenerul, ori cu propriile nemulțumiri.

Muncind de acasă s-a descoperit și somnul de prânz.

Mai multe studii (și vechi) au demonstrat că 10-15 minute de nani după prânz fac minuni pentru productivitate. La birou nu aveai cum să dormi că stătea caralia cu ochii pe tine să nu care cumva să-l furi la productivitate. Dacă nu erai cu ochii-n caserolă trebuia să stai cu găvanele-n ecran. De fapt, aici e un alt motiv pentru care e posibil ca-n România să nu fie ca-n America (pe lângă faptul că nu-și permite toată lumea luxul de a pleca de la un job). Angajatorul român e mai aplecat spre filosofia benoclării asupra angajatului. Probabil unde și angajatul forțează niște limite, dar cert e că se merge pe sistemul maternal „vă jucați aici, să vă văd eu”.

Muncind de acasă unii au descoperit și copularea de zi (ori copularea în general, act al trupurilor odihnite care petrec timp împreună și se cunosc). E greu de demonstrat, dar estimez că a scăzut numărul nefu de la muncă.

Am lăsat pentru finalul acestui punct faptul că muncind de acasă s-a scăpat cu totul de corvoada drumului la muncă. Ore întregi, în fiecare zi, sunt câștigate. Nu vorbim de alea câteva secunde pe care le câștigi cumpărând un gadget care face X lucru cu 3 secunde mai repede. Vorbim de 2-3 ore/zi pe care cei mai mulți nu le mai petrec în autobuze/tramvaie/metrou/mașini personale.

Oamenii au început să înțeleagă și perceapă valoarea timpului pierdut pe drum.

Office-ecologiștii au înțeles că nu salvează planeta dacă stau în clădiri de sticlă la aer condiționat, reciclând pahare de cafea și sticle de apă. Și nici mersul cu bicicleta la birou nu-i combinație dacă angajatorii nu pun de un duș și o parcare sigură pentru țoaglă.

Bine, cred că se putea evita toată această ură împotriva commute­-ului dacă angajatorii demonstrau flexibilitate în program și gândire și nu-și înghesuiau oamenii în aceleași intervale pe aceleași drumuri. Și dacă vorbeau cu primarii. Cară luni-vineri zeci de mii de oameni pe aceeași linie de metrou și spune-mi că n-o să se umfle buba. Ca o legătură cu textul de ieri (despre primarii care nu locuiesc în orașele administrate), nu știu câți angajatori au experimentat senzația de duș nazist de la orele de vârf din pasajul de metrou Piața Unirii 1 – Piața Unirii 2. Dacă-ți aduci fizicul la birou în mașina personală nu cred că înghesuiala din trafic se compară cu aia din metrou.

Și…

2. Transportul în comun

Conform unor date prezentate de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București, doar 10% din cei care folosesc STB-ul plătesc bilet. 10%! Adică nimic. Nu poți emite pretenții de transport civilizat când doar 10% plătesc bilet.

Aici e un alt aspect cultural care trebuie luat în considerare: fentarea.

Când eram copil, cu toate că-mi permiteam bilet și abonament, era o treabă să fentez controlul. Preferam adrenalina faptului că păcăleam niște controlori (și sistemul) în detrimentul unui abonament (care era oricum redus cu 50%). Nu eram singurul care prefera să sară din autobuz când vedea controlul. Am văzut asta la mai mulți colegi de școală/liceu și la surprinzător de mulți adulți.

Statul trebuie fentat pentru că „statul nu ți-a dat nimic”.

Avem și o alianță civică împotriva controlorilor. Alianță alimentată și de modul arbitrar în care unii dintre ei cer să verifice biletele (știm deja cam care e profilul în fața căruia se feresc să ceară biletul).

Dar 10% e nimic. De 10% nici n-aș mai scoate autobuzele pe stradă. E deja pomană.

Și ca să fac o legătură cu punctul 1, să știți că pentru 10% plătitori de bilet se circulă foarte bine cu STB-ul. De vreo 2 ani folosesc aproape săptămânal STB-ul și la ore de vârf sunt multe autobuze goale. Nu contest că pe unele rute încă se mai înghesuie lumea, dar prin altele bate vântul și pe lângă autobuz sunt mii de mașini care merg pe același drum. Așa că e puternică și imaginea stereotipică a autobuzului împuțit și aglomerat. Nimic mai fals pe multe rute. De asemenea, se poate merge în oraș la bere și restaurant cu STB-ul. Nu cade greu.

Poate că era altfel situația și mergeau mai mulți cu STB-ul dacă Firea nu făcea o parodie de campanie de imagine cu Bromania, Mikey Hash și alții de speța asta, campanie care a făcut mai mult rău. S-a aruncat cu bani mulți în lăutari ca să rămânem cu impresia că-n autobuze e la fel de rău.

3 răspunsuri

  1. Unii ca mine dar nu numai sint single. Ba in plus cu o usoara depresie dinainte de covid. Incearca sa te gandesti ce a facut lipsa completa a socializarii – acum nimeni nu mai vb cu mine ca n-are cine plus lockdown.
    Tu insiri aici beneficiile wfh – te-ai gandit ca pt unii este o inchisoare si am vrea inapoi la servici?
    Culmea: nu mai am unde sa merg. Biroul inchis colegii happy acasa, nu dschide pt mine

  2. Dintre toți cunoscuții mei care au lucrat de acasă cu copilul/ii din dotare prin preajmă nu le-a fost deloc ușor. Șefii nu sunt chiar atât de înțelegători atunci când într-o ședință se aude un copil supărat și urlător și știu multe situații în care s-a atras atenția că este prea gălăgie. Și tot din globul personal cunosc situațiile în care cei mici au primit mai mult acces la tehnolgie pentru a fi liniște.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Texte pe mail: