Mi-ar plăcea să nu-i uităm pe ăștia

Încă de mici suntem învățați să ținem minte persoane. Să ținem minte rude, prieteni și personalități. Să ne amintim de valorile neamului, mari figuri istorice și sportive. Toate aceste fețe și nume servesc la clădirea unui caracter puternic și sunt exemple bune.

Dar mi-ar plăcea să ne ocupăm mintea și cu alte fețe.

Cred că uităm prea repede fețele prostiei. Probabil unde-s prea multe, nimic de zis, dar hai să „adoptăm” un prost așa cum ani de zile în campanii umoristice am adoptat gropi în asfalt. Hai să ne alegem cu toții un idiot al lunii/anului și să-l ținem minte. Să-l povestim nepoților, să-i reamintim povestea la întâlnirile cu gașca la care se spun chestii (tragi)comice.

Mi se pare un exercițiu sănătos. Din mai multe motive.

  1. Exersezi memoria. Sunt atâția idioți pe lume încât să-l memorezi pe unul singur e mare lucru;
  2. Exersezi capacitatea de a tria. Sunt atâția idioți pe lume încât e o provocare să-l alegi pe cel mai cel. Dar te ajută să-ți stabilești niște criterii;
  3. Exersezi intoleranța la cretinism. De altfel și singura formă de intoleranță care trebuie acceptată;

Eu mi-am ales exemplele pentru luna asta, dar sunt convins că sunt figuri al căror chip (și comportament) o să-l port cu mine mult timp. E vorba de bărbatul de la Bușteni care a aruncat cu vin în salvare pentru că-i speria copilul. Și gașca lui de susținători.

O să fac acest efort să-i țin minte pe toți din povestea asta. Pe „tăticul” revoltat că intervenția salvării pe pârtie distruge feng-shui-ul progeniturii, pe soția lui care a sunat la 112 să spună că e „deranjată de prezența jandarmilor” și pe toți ceilalți din jurul lor care au făcut front comun cu prostia.

Eu despre ei o să povestesc când o să mi se mai ceară să dau un exemplu de cretinism. Știu, lumea-i mică, poate cândva o să spun povestea asta chiar în fața personajelor principale.

Din toată asta am mai rămas cu o învățătură: n-aș mai călca pe Valea Prahovei printre specimene d-astea nici dacă asta ar însemna să nu mai văd munte toată viața. Oricum, Valea Prahovei… mai bine lasă… Poate în grupuri restrânse, în zone izolate (mai e ceva intim și izolat pe Valea Prahovei?), dar altfel e prea periculos să te expui mulțimii care se „distrează” în stațiuni și pe pârtii.

Trebuie să fiți conștienți de faptul că o parte consistentă din turiștii de Valea Prahovei sunt ăia care an de an stau în coloana de mașini, se plâng de tot și revin tot acolo pentru că atâta știu/pot.

Abia aștept să crească copilul ăla speriat de salvare. Sunt sigur c-o să fie bine.

Eu mi-am ales idioțenia pentru luna ianuarie. Voi?

8 comentarii

  1. Multi dintre astia cu copii, sub pretextul ca au copii, găsesc de cuviință sa atace pe toată lumea care ar putea sa le deranjeze copiii intr o forma sau alta. Și din plodit cauta avantaje, pretexte pt orice. Dacă au copii vor întra în fata la coada oriunde. Dacă au copii, cauta sa primească bani sau ajutoare de peste tot. Dacă au copii, cauta scutiri la locul de munca ca să nu lucreze. Astia dacă au copii vor ca ambulanță sa nu vina. Atât de pretențioși au ajuns. Toată lumea trebuie sa se plece in fata plozilor lor. În restaurante angajații trebuie sa aibă grija de copiii lor, în malluri la fel, în avioane la fel. Cand fac copii, oamenii trebuie sa aibă grija de ei, vezi unchi, bunici, prieteni. Și sa le ridice lumea statuie ca au copii.

  2. Le este mult mai ușor sa urle „imi speriați copii” decât să își educe/informeze odraselele despre rolul autorităților. Sunt curios ce le spune constiinta oamenilor care voit încetinesc intervenția unei ambulante.

  3. Te simt trist, și-ți dau dreptate…
    Percepi chirurgical și tot astfel reacționezi.
    Mi-ai adus aminte despre o, hai să-i spun propoziție, scrisă de nu știu cine, citită cu mulți ani: „Să te cerți cu cineva care nu a citit, este cum te-ai duela cu o floretă împotriva unuia cu o furcă.”
    Nu sunt sigur că a așa a fost scris, dar mi-a plăcut ideea.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Texte pe mail: