La cererea publicului: despre șoferie și morți pe șosele

Zilele trecute am postat pe Facebook gluma de mai jos. Cineva mi-a atras atenția că dacă sunt „așa interesat de siguranța rutieră” mai bine aș posta altceva. Nu „glume de autobază”. Acestea fiind zise, cu toate că-mi e greu să ies din autobaza în care am crescut și care m-a crescut, o să încerc o opinie serioasă despre siguranța rutieră. Voi face tot posibilul ca nivelul sarcasmului să fie scăzut (dar știu de pe acum că n-o să-mi iasă).

Probabil că știți deja că pe șoselele patriei se moare într-o veselie. Ha.

M-am gândit să sparg acest text pe categorii, astfel încât să acopăr cât mai multe categorii vizate de trafic.

• Mașiniști

Adică oamenii care au mașini personale. Dacă am avea vreodată resurse să facem un studiu super-ultra-mega-serios ne-am da seama că undeva la 50-80% dintre români (estimarea mea) nu merită carnet de conducere. Din varii motive, dar toate serioase.

Cei mai nesuferiți sunt colericii. Dacă ești coleric și-ți sare țandăra repede nu ai ce să cauți la volan. Colericii nu merită carnet. Familie. Copii. Îți tratezi „personalitatea flamboaiantă” și mai vedem.

N-ai habar să parchezi? Nu ai carnet. E foarte important să cunoști arta parcatului. Nu doar cum s-o bagi, ci și unde. Și de ce să n-o lași unde nu trebuie s-o lași. Asta e și mai important. Nu doar că încurci, dar stresezi. Și stresul omoară. Vrei să omori pe cineva pentru că ai lăsat mașina „5 minute pe avarii”?

Apoi îi avem pe ăia care sunt pur și simplu incapabili să înțeleagă mărimea obiectului pe care îl manevrează. N-ai ce să cauți la volan dacă nu te poți plasa în spațiu și timp cu manțucăria pe care o manevrezi. Multe accidente au loc pentru că vinovatul n-a înțeles ce are pe mână în materie de cantitate de mașină și capacitatea acesteia de a pleca de pe loc. Într-o lume ideală mașina te-ar alege pe tine, nu invers. Cu reacții lente și o slabă coordonare a membrelor nu ai ce să cauți la volanul unei mașini de n-jpe sute cai putere. Făcut test, descoperit că ești mammalia folivora, așezat în Tico.

Dacă tot suntem la capitolul cai putere.

Societatea nu are nevoie de manifestarea micropeniei tale. Nu aduci vreun beneficiu umanității având un monstru sub capotă. Nu ai nevoie de o mașină care ajunge la 2-300 km/oră dacă șoselele lumii sunt în proporție de 99% reduse la 130-140 km/oră. Autobahn-ul (fetișul viteziștilor) nu e așa cum își imaginează ei. Oricum, e de bun simț să nu mergi cu 200 km/oră dacă ai un cazan, ori ești vai reflexele tale în vreo bijuterie cadou. Altfel spus: te grăbești = pleacă mai devreme.

Probabil că s-ar reduce considerabil din accidente dacă mașinile ar avea o limitare de viteză din fabrică. 150 ajunge?

Un alt aspect important e ăla care ține de infrastructură. În urban.

Nu-mi pasă că ai mașină. Sincer nu-mi pasă. Și indiferența crește direct proporțional cu numărul de mașini/familie. Nu-ți datorez loc de parcare în fața casei, ori la birou. Nu-ți datorez pasarele de acasă până la muncă, șosele mai late, mai multe, mai pe sus sau pe dedesubt. Peste tot s-a observat că dacă se construiesc șosele/pasarele/parcări în neștire crește impresia că e loc pentru mașini așa că descongestionarea durează cam până-și cumpără și alții mașini crezând că-i loc. Așa că strategia din București, cu șosele peste șosele, o să vă aducă fix în același punct. În coloană cu alții.

Și când pentru mașini se mănâncă din parcuri și trotuare e deja o problemă.

Din păcate mașinile sunt simboluri de statut (îți cam poți da seama de sărăcia emoțională a cuiva după ce mașină are/numărul lor) și dacă adaugă și viteză (+ „știu eu, sunt profesionist, conduc de X ani”) e clar.

Am economisit spațiu, n-am mai vorbit de poluare. Se înțelege.

• Motocicliști

Unele puncte de la mașiniști sunt valabile și aici. Aproape toate.

La motocicliști se mai adaugă zgomotul. Poate părea șocant, dar sunetul de animal călcat cu bocanci de alpinism (mai ales în miezul nopții) nu bucură pe nimeni. Poți să-l ignori, poți să te obișnuiești (pentru că ești fericitul proprietar al unui apartament la bulevard), dar nu e o bucurie.

Am observat că printre motocicliști este perpetua cuvântare a victimei. „Nu ne vedeți în trafic”. Unii dintre voi sunteți greu de văzut. Poate le spuneți voi, colegii de pasiune, că de șoferi nu ascultă.

• Bicicliști, trotinetiști

Încet și sigur apar și nesimțiții cu pedale. E ceva firesc, că doar nu s-a vărsat căldarea cu prost gust doar în capul celor cu mașină/motor. Cea mai nasoală treabă aici e că mulți nu cunosc reguli elementare de circulație și asta îi transformă în victime sigure. Dacă mai adaugi și tupeul și zvâcul unei jucării cu roți mici și capacitatea de a merge cu 40-50-60 km/oră e clar.

• Pietoni

Ăștia sunt nesimțiți pentru că n-au avut de ales. Viața de pieton în București/România te înrăiește. Când n-ai trotuar te sălbăticești. Și când n-ai creier crezi că poți să traversezi pe oriunde. Unii pietoni au o impresionantă lacună a instinctului de conservare.

…

Acestea fiind zise, cu puțină ambiție se găsesc metode curate, sănătoase și frumoase de a ajunge din punctul A în punctul B. Trebuie să vrei, să gândești și să nu te lași pradă supracompensării. E greu, dar oamenii nu-și vor da seama că ești de o prostie profundă dacă nu faci liniuțe pe bulevard.

Am zis bine?