Moralitatea publicității și reclamele la video-chat

Eram nevorbit și am văzut o postare interesantă pe LinkedIn:

Moralitatea publicității și reclamele la video-chat 1

Pornind de la cele de mai sus mi-au venit în minte două aspecte.

  1. Moralitatea publicității

Am asudat mereu de emoție și entuziasm când am văzut mici zvâcniri de „hai să facem publicitatea morală” în discursul public. Cu toate că-i manifestare sisifică, am victorii mici de care mă bucur în acest răzbel pierdut fără glorie.

Cu toate astea am o dilemă (la care poate am noroc să-mi răspundă cineva): unde tragem linie?

Lumea s-a manifestat nervos că-i Bucureștiul asaltat de reclame la video-chat (curios că le-au văzut acum, pe astea cu Bianca Drăgușanu, dar au avut orbul găinii la celelalte în restul timpului – o să emit mai jos o opinie de ce acum s-a umplut paharul).

Postarea de mai sus ne prezintă cu nume și prenume de firmă, să vadă tot norodul cine face dildoul mare pentru firmele de video-chat. E frumos așa? Nu știu. Depinde de care parte a baricadei ești. Justițiar visător? „SE FACE DREPTATE!”. Cinic afacerist? „PÂRÂCIOȘII!”.

Dar de ce ne oprim (și opărim) la video-chat? Ce face video-chatul mai rău ca altele? Ne e teamă că vor vrea femeile patriei să facă măscări la cameră pentru mia de euro? Ne roade integritatea lor psiho-emoțională (și spirituală pentru cei mai religioși dintre noi)? Bun, frumos, umectabil.

Și? Ne oprim aici? Ce facem cu pariurile sportive? Planturoasa din reclama de video-chat e mai nocivă ca despuiata care te invită să câștigi bani din pariuri? Dar la tutun („iar începe Bonea cu tutunul…”)? Cele mai recente date ne arată că din video-chat faci bani (unele se laudă că-și plătesc facultatea), din tutun faci cancer. Dăm cu pâra și despre agențiile care promovează fumatul cool, modern? Dar la alcool? E bine să vadă copilul peste tot că alcoolul e mișto, e liantul prieteniei, toți sunt un zâmbet și o fericire cu sticla în mână?

Deci, unde tragem linie? Pute video-chat-ul pentru că ne roadem degetele de grijă pentru viitorul țării, sau pentru că ne pute (aproape) tot ce ține de sex?

Vreți să vorbim de agențiile care promovează zahăr? Tone de zahăr pentru copii. E ok manipularea emoțională a plozilor pentru zahăr?

Unde tragem linie?

2. „Prostituție” și Bianca Drăgușanu

Oricât de mult am scris eu despre fenomenul video-chat-ului sper că nu s-a înțeles vreodată că am vreun dinte împotrivă (cu toate că-i greu să nu crezi asta). Nicidecum. Pot să fiu și eu cinic și să spun „foarte bine, să facă fetele un ban cinstit, să plătească taxe, să-și vadă de viață”. Pot să nu fiu interesat de potențialele probleme psiho-emoționale pe care le implică tipul ăsta de muncă. De ce să mă intereseze sănătatea mentală a unor ființe care aleg să câștige bani răspunzând la fetișuri, ori care se tunează în funcție de standarde pentru a câștiga și mai mulți bani? (O să remarcați în numeroase interviuri cu video-chatiste că se aduce în discuție șansa de a-ți pune silicoane foarte repede și implicit de a face mai mulți bani). Și în ultimă instanță poate să nici nu-mi pese că o țară și-a găsit nișa de dezvoltare în onanie internațională. Dacă asta pune o pâine pe masă și ține sistemul de pensii în picioare… fie. Cum alte țări trăiesc din alte nasoale (tolerarea traficului de droguri, spălare de bani, trafic de persoane, turism sexual ș.a.m.d.) putem să ne bucurăm și noi de un miez de pâine din dureri de metacarpiene.

Nu consider că video-chat-ul e prostituție. Nu în sensul clasic, peiorativ. Și chiar dacă e… nu văd unde e problema. Cred în libertatea fiecăruia de a face ce vrea cu corpul lui (fizic, ori în format digital). Ai peste 18 ani, nu rănești pe nimeni, fă ce vrei (preferabil fără să mă coste spitalizarea ta). 

Partea fascinantă la tot scandalul ăsta cu video-chatul e că readuce în discuție o serie de întrebări foarte importante: este femeia liberă să muncească ce vrea? Este video-chatul o manifestare a libertății sexuale feminine? – putem extinde întrebarea și pentru prostituție. Video-chatul este o alegere asumată, pornind de la o dorință, ori rezultatul unui context (educație precară, lipsa altor oportunități prin care să se poată face bani ș.a.m.d.)?

Dacă ne răspundem la aceste întrebări o să fie totul mult mai ușor.

Doamna din postarea de mai sus considera (via Mărgineanu) că video-chatul încurajează fetele să se prostitueze. Și de ce e asta o problemă? Pentru că prostituția e rușinoasă? E nedemnă? E păcătoasă? Astea sunt filmele unei tabere, nu adevăruri absolute. Dacă libertatea unei ființe de a se „prostitua” nu face rău altora nu văd de ce ar trebui să ne pese (mai ales dacă persoana care alege să se „prostitueze” e majoră – conform consensului stabilit). Ba chiar am putea aprecia persoana în cauză pentru capacitatea de a-și optimiza resursele (aspectul).

Sexy și moartă de foame sună aiurea.

Atunci să stabilim că „urâtul” din video-chat e în ochiul fiecăruia. Pariez că persoanele care consumă video-chat nu le văd pe angajatele acelea precum doamna Adelina Oprea/Mihai Mărgineanu. Percepții diferite.

Bun, și acum despre Bianca Drăgușanu. Pe scurt.

Simt că această campanie de promovare a erupt tocmai pentru că a apărut Bianca Drăgușanu pe afișe. Ani de zile de anonime care și-au pus fața pe recrutarea în video-chat nu s-a strigat nimic. Nu e suspicios că apare Drăgușanu și lumea urlă?

De ce?

Pentru că Bianca Drăgușanu este o figură care nu place. Moral nu place. E reprezentanta supra-retușării umane în România. Are o imagine destul de negativă în ochii multora grație/datorită/mulțumită/din cauza PR-ului personal prost la care a contribuit de nenumărate ori. Ea este aproape un blazon pentru pițiponcismul autohton. Poate e un om mișto (n-o cunosc), poate e și mega deșteaptă, dar… stereotipul te mănâncă.

Ce n-au suportat românii a fost că ea, arogantă în textele reclamei, dă lecții și sfaturi de carieră. Românul s-a simțit jignit în potențial, în olimpicii medaliați, în Eminescu, în „ce am fost” și altele. Bianca Drăgușanu cară după ea această percepție indiferent de produsul pentru care face reclamă. Contrar vâlvei pe care o face, de cele mai multe ori publicul o taxează. E memorabilă, nu e prețuită. Cel mult un „fata s-a descurcat, e deșteaptă” aruncat precum un „votez răul cel mai mic”.

Revin la paralela cu pariurile. Dragușanu e rea chemând femei (18+) la video-chat, dar Grasu XXL/Micutzu/Bordea/Lăcătuș ș.a.m.d. sunt simpatici că te invită la pariuri, industrie despre care chiar avem date despre cât rău face (dar aduce și bani la buget, pam-pam). Drăgușanu e nasoală, dar Bobonete e cool, caterincă, amuzant în reclame la alcool (chiar și în alea cu nițel iz comico-misogin).

Astea sunt percepții, duble măsuri și judecăți de valoare.

Așa că închei cu ce am început: unde tragem linie? Și de ce acolo?

6 comentarii

  1. Te contrazic, Drăgușanu e f apreciata de mulți oameni. Femeile sunt invidioase pe ea și de aia se leagă de panou. Ea face audienta peste tot. Este treaba și viata fiecăruia, unde nimeni nu ar trebuie sa se bage. Feministele sa salveze femeile traficate, hartuite, violate, nu cele care fac videochat pt ca vor ele și au nevoie de bani. Dar este și misoginie în societate femeile și bărbații sunt misogini deopotriva. Despre femei numai de rau se zice în general. Este ciuda, invidie, ipocrizie și persoane religioase care cred ca sexul e numai pt reproducere și femeia e buna numai pt copii, mancare și servit bărbatul. E adevărat ca fetele tinere pot fi influențate dar de aia exista parinti sa explice. Oricum, videochat ul a ajutat multă lume saraca care nu a avut posibilitatea sa își găsească joburi. Sunt 200000 de romani în videochat dar ipocrizia e mare.

    1. Mai bine să servești bărbatul (mai ales dacă merită, dacă-i loial etc) decât să te vinzi ca un obiect… Suntem ființe umane, nu obiecte fără valoare. Just saying.

      1. Ce diferența este ca te vinzi pe bani multi la videochat, sa sclavagesti în oricare alt job pe salariu minim sau sa iti servești bărbatul ca o sclava pt bani sau nu? Nu ești tot un obiect? Obiectul capitalismului, obiectul sexual al bărbatului în videochat și obiectul sexual al soțului. Normal este sa te servească și el pe tine, dacă tot va serviți, ca e căsnicie sau relație, sau e mai bine femeia sa fie sclava și bărbatul stăpân de sclavi? … Da, suntem oameni, dar atunci sa fim cu drepturi egale. Cine suntem noi sa judecam în fond ce face fiecare cu viata lui în oricare dintre aceste ipostaze? De ce e mai rău ca aia se vinde ca un obiect sexual? Pt ca suntem ipocriti? Pt ca uram sexul ca idee îl vedem murdar și rușinos?

    2. Dragusanu face audienta si nu e apreciata, iar aceste 2 lucruri nu se contrazic, ba merg chiar foarte bine mana in mana.
      ‘Este treaba și viata fiecăruia, unde nimeni nu ar trebuie sa se bage.’ – aici depinde puțin din ce unghi privești. Bănuiesc ca punctul tau de vedere ca cineva care alege un astfel de job nu ar trebui blamat.
      Doar ca aici era vorba de reclama si nu de meserie. E ok sa se faca reclame la videochat ca fiind un job de vis și fără efecte adverse (traume emotionale) ?
      Daca nu, atunci de ce e ok sa se faca reclame la bere, pariuri, zahar in exces si la videochat nu?
      Daca da, atunci hai sa readucem cowboy-ul din reclamele de țigări, sa luam pozele alea urate de pe pachete, sa prezentam si partile bune ale fumatului (ajuta la digestie), ca doar un om matur de 18 ani este capabil sa ia cele mai bune decizii si este întotdeauna ghidat in mod corespunzator de parintii atotcunascatori (pt ca toata lumea are părinți).

  2. Nu l-am vazut pe Micutzu in vreo reclama la pariuri/pacanele. Am cautat si n-am gasit. Doar in reclame la huse l-am vazut, reclame foarte faine de altfel.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Texte pe mail: