Nu cred că e cineva-n România care n-a auzit de Iulia Albu. A avut grijă presa s-o facă vedetă doar pentru că are acel je ne sais coae ce porți? Și n-a ajuns celebră doar pentru că se-mbracă precum o pensionară care și-a cheltuit toți banii pe prenadez, dar pare și genul de om care merge mult cu tramvaiul, vorbește cu reflexia, comentează hainele celorlalți și eventual urlă la oameni că put, când de fapt totul se trage de la ea și de la rășinile ei.
Ori ai mai auzit de ea când avea ca animal de companie o găină și dormeau amândouă-n cuibar și se wowoau.
Ori că are un soț care face cipici S.F., genul de încălțăminte pe care n-o vor purta nici pițipoancele unui viitor post-apocaliptic pentru că nici măcar alea nu-și vor urî atât de mult picioarele.
Revenind la Iulia Albu, ea dă sfaturi de modă. Adică stă în pelvis, că fund e prea mult, și spune „asta-i îmbrăcată prost, asta-i îmbrăcată foarte prost, asta-i groaznică” ș.a.m.d. Evident că nu-și permit toți să poarte preșuri couture ca ea, dar până la urmă de ce ar păsa cuiva cum te îmbraci și de ce ar conta părerea ei? Da, am înțeles că dacă ești președinte de țară nu te duci la Summitul NATO în șlapi și pantaloni scurți, dar și dacă o faci moare cineva?
Pentru o lume care pune tot mai des accentul pe „lupta împotriva stereotipurilor și falsității” suntem mult prea ancorați în „haina face pe om”. Că așa e. N-am spune despre Iulia Albu că-i dusă cu preșul dacă nu s-ar îmbrăca mereu într-unul. Când de fapt ea e un suflet sauvage, zbuciumat în intrinsecul modei.
Am o teorie. Poate-i nebună, dar încerc. Cred că pe planetă există mulți oameni care stau prost la capitolul încredere în sine. Și oamenii ăștia, pfff cât de nebunesc sună totul, au nevoie mereu de cineva care să-i ghideze și să-i valideze. Așa apar persoane precum Iulia Albu, oameni fără de care nu poți să-ți tragi o pereche de chiloți pentru că nu-s asortați și-s colecția de anul trecut. Fâșion editorii sunt pentru modă ce-i benzina pentru industria auto.
Și Iulia Albu nu-i un caz singular.
E plin Facebook-ul de astfel de persoane care nu-și încap în piele de cât de bine știu ele că trebuie să te îmbraci tu. Excepție făcând ăia care îți spun cum să te-mbraci în funcție de fizic și să-ți dai frâu liber imaginației, majoritatea sunt limitați la „asta nu se asortează” și „anul ăsta se poartă culoarea mărului putrezit de trei zile și lăsat la soare, apoi călcat de o mașină și întins pe asfalt”. Sunt haine. HAINE! D-alea de pui pe tine să nu te plouă, ningă și prăjească soarele.
De fapt discuția despre modă e mai amplă și-o depășește pe madam Albu, pentru că n-am înțeles niciodată logica din spatele oamenilor care vor să se-mbrace unic și original, dar toți din aceleași magazine. Că purtam cip biometric, ori că ne-mbrăcăm toți de la H&M/Zara, e fix același lucru. Tot o etichetă și o uniformizare.
Apropo. H&M, facem și noi niște espadrile care să te țină mai mult decât un prezervativ folosit pe ambele părți?
Acestea fiind zise, când te îmbraci vreodată urât, ori n-ai bani de haine, ori porți hainele vechi și ponosite ale părinților, ori ești Busu și prezinți vremea la Pro TV, să-ți aduci mereu aminte că undeva există Iulia Albu și se pregătește să iasă din casă învelită în ambalaj de salam de biscuiți.
2 răspunsuri
Salam de biscuiti, zici George? Pentru cit am ris acum dupa ce m-am intors de la sala aproape tirindu-ma de deznadejde, cind ma intorc din scurtul concediu, iti voi face salam de biscuiti, Lacra style, adica inecat fie in whisky, fie in bitter de casa, cum ti-o fi dorinta.