Am primit un clip de pe net și pentru că-s prea prost la FIFA și m-am enervat lovind bara de 3 ori la rând în cinci secunde am zis să-mi dau cu părerea despre altceva și să ventilez din nervi. E vorba de clipul de mai jos:
Lorena Lupu s-a dus la iUmor.
De ce? Cum a fost momentul ei? A meritat? Habar n-am și nu asta face subiectul păreristicii de mai jos. Nu m-a făcut hazardul atât de absolut încât să fiu în măsură să jurizez umorul altor persoane.
Important e alt aspect (poate mai presus de momentul artistic prezentat de Lorena pe scenă).
Mihai Bendeac s-a arătat contrariat/surprins de faptul că Lorena a acceptat să facă reclamă la un salon de videochat. Despre asta Lorena a vorbit și când a venit la mine la podcast. Pe scurt: femeia n-are nimic cu industria, femeile să facă ce vor și banii au fost buni.
Și apoi Bendea are o intervenție (minutul 1:23 în video) în care spune:
„Principala mea calitate e tocmai asta. Faptul că nu mi-au plăcut banii”
Ce vrea să spună actorul e că el n-a făcut niciodată nimic pentru bani. Cel puțin nu ceva scandalos/regretabil. Revine mai apoi cu un exemplu despre cum a fost abordat să facă reclame la bere și el n-o face pentru că nu bea bere. Corect, dar apoi completează:
„Mi se pare normal să câștig, dar să nu fac lucruri pentru bani”
Nu vreau să fiu înțeles greșit, consider că Mihai Bendeac e un actor bun (conform umilelor mele standarde), dar a făcut o gălăgie de lucruri pentru bani (ori care au produs bani). Și-mi doresc să cred că a făcut sutele de sketchuri jenante de la „În Puii Mei” pentru bani și nu pentru că a simțit cu toată ființa că erau senzațional de bune și amuzante.
Călărirea personajelor Vanghelie, Fernando ș.a.m.d. până la epuizare n-au fost acte artistice glorioase, dar au adus un purcoi de bani (via audiență).
Fie, să spunem că alea au fost din trecut. S-au dus și n-are rost să ne arătăm cu degetul pentru ce s-a întâmplat atunci. Și suprasemnatul s-a filmat acum 6-7 ani făcând tot felul de prostii.
Bendeac continuă apoi cu o tiradă la adresa video-chatului, preocupare pe care o împărtășesc și eu. Poate din perspective diferite.
Precum un Buddha modern, actorul atacă hedonismul financiar și excesul. Frumos, umectabil, înălțător. Din nou, poate trece printr-o metamorfoză în perioada asta pentru că vechiul sine nu-i confirmă proaspetele teorii de viață. Din păcate absolutismul de mai sus („niciodată nu mi-au plăcut banii”) îl lovește la aură. „Niciodată” ăla provoacă dureri în chakra 6.
„A ajuns o chestie pozitivă când cineva în viață se laudă că face bani”
Bendeac, ești la Intact. Ai colegi care asta promovează. Poți să le dai nume ca să-i recunoască și fanii lor. N-o ține în suspans că cei pe care îi atingi nu vor înțelege. Zi nume că-i vezi pe lângă tine, vă știți, vă salutați…
Te surprinde viața?
Dai note la glume alături de un homofob anti-sistem care în paralel e scârbit de lumea din care mănâncă și Delia care… Delia e chiar din peisaj.
Bendeac pare că țintește spre lipsa de valoare și conținut a celor care produc milioane. Forme fără fond. Corect. Cuvintele lui nu puteau completa mai bine liniștea așternută pe chipul Deliei care caută să explice (zeflemistic) faptul că Bendeac „s-a luat de la ce se întâmplă pă Youtube și videochat”. Cântăreața nu-și permite să comenteze și mai ales să aprobe mesajul lui Bendeac. Și-ar da cu firma-n cap…
Finalul l-a avut Șerban Copoț, prezentator iUmor, care a zis ca un om bătrân și învățat, parcă aterizat pe platourile iUmor de la vreo emisiune de cultură:
„Când crezi că te definește câți bani ai în buzunar e o greșeală pe care o comit din ce în ce mai mulți tineri în ziua de azi. Important e ce lași în urma ta și ce lași în societate. Mai puneți mâna și mai citiți și mai lăsați vlogurile alea, frate…”
Mari vorbe din partea unor oameni care au lăsat în urmă o emisiune în care s-a pictat cu penisul, au fost amenințări și s-au câștigat premii cu glume furate.
Mari vorbe.
Altfel da, Bendeac are dreptate… dar oare care să fie sursa problemei?