Dilema dilemei sociale

Ați văzut documentarul „The Social Dilemma” de pe Netflix? Îl recomand. A scris și dr. psih. Marius Stanciu despre el. Dar eu mă gândeam să vă vorbesc despre altceva.

Scurt rezumat pentru cei care n-au văzut documentarul:

Rețelele sociale sunt gândite astfel încât să ne manipuleze. Adică noi avem liberatea să alegem ce vrem, dar nu avem libertatea asupra opțiunilor de alegere (sună familiar?).

În film vedem experți și foști angajați Facebook care spun ce efect au rețelele de socializare asupra creierului uman și implicit asupra societății. Inevitabil se ajunge și la colectarea de date, aspect despre care deja se discută de ani de zile.

Acum să trecem la dilema dilemei.

Știți ce este comic? Faptul că și Netflix, platforma care a realizat documentarul despre dependența de Facebook/Instagram ș.a.m.d., funcționează cu cârlige similare. S-a mai vorbit despre cum Netflix își stimulează fanii să bage serial după serial. Așa că documentarul realizat de ei despre dependența digitală m-a făcut să-mi pun următoarea întrebare (și sunt sigur că există un concept filosofic/psihologic care s-o explice, dar nu-i știu eu numele): dacă se caută normalizarea unei probleme, aproape bagatelizarea unui status-quo?

Sună a ceva ce ar spune și Baudrillard sau Lipovetsky?

Mă uit la lejeritatea cu care Facebook și celelalte rețele sociale au tratat documentarul (și celelalte informații despre cât de nocive sunt). Aproape că nici nu s-au chinuit, acum ori altcândva, să fardeze realitatea. Zuck și-a cerut scuze de câteva ori, a spus că-i pare rău pentru Cambridge Analytica, dar aia-i doar ce a scăpat.

Probabil știu și ei că e atât de greu să te lași de Facebook/Insta/Tik-Tok încât aproape că nici nu mai contează. Și heroinomanul știe că se autodistruge, dar nu renunță. Să reformezi rețelele sociale (și internetul) înseamnă să regândești o parte consistentă din economia mondială. Și până la urmă, nu suntem cu toții fericiți că primim reclame pentru ceea ce vrem? Sau credem că vrem… sau știm că vrem… sau credem că știm ce vrem… nu?

Poate că asta e toată dilema.

Să-i lași pe oameni să știe adevărul și să înțeleagă că nu-l pot schimba, că „asta e” și nu mai e nimic de făcut împotrivă, adaptarea fiind singura soluție. Și pasivitatea vis-a-vis de vocile contra e o altă strategie bună pentru că armata anti o să fie izolată, marginalizată și considerată „nebună” și inadaptată de către cei care se bucură la like-uri, inimioare și când văd reclame pe telefon la ceva ce au strigat în timpul partidei de sex tocmai încheiate.

Până la urmă câte s-au schimbat de când știm că ne sunt folosite datele?

3 comentarii

  1. Da. E adevărat. Si sa știi ca doar dacă urmezi sfatul de la finalul documentarului vei fi puțin mai dezlipit de telefon (daca chiar vrei). Eu mi-am dezactivat toate notificările inafara de email și messenger (de care depind pentru școală și muncă) si ma simt (nu stiu cât de in the matrix or not) mai ‘independent’ cand vine vorba de timpul petrecut cu ecranul in ochi. Dar pe de qlta parte, depinde și de nivelul de adicție la care iti dezactivezi notificările. Poate vei începe sa intri pe toate icoanele colorate de pe ecran doar pentru ca suferi de #FOMO.

    1. Omenirea a fost manipulata de mii de ani si e greu de schimbat un obicei asa vechi chiar daca te transforma intr-o turma de porci ce se arunca in mare, binar vorbind desigur. E infricosator de infruntat ‘desertul realului’(Jean Baudrillard), mai bine un simulacrum frumix si caldut cu minciunele personalizate.

  2. În cartea Sapiens, apare un pasaj în care spune că oamenii primitivi si-au dezvoltat un limbaj, tocmai pentru a bârfi vecinii. Rețelele de socializare fix asta fac, hrănesc o nevoie aflata in ADN-ul nostru. Diferența majora ar trebui să o facă tocmai anii de evoluție prin care am trecut. Să fim mai raționali și echilibrați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Texte pe mail: