Curba succesului lui Zelenskyi

Înainte să-mi încep pledoaria aș vrea să spun că orice acuză că fac jocul rușilor, ori că am fost cumpărat de Putin, este total nefondată din trei motive de bun simț:

• O părere vag critică împotriva unei tendințe generale nu înseamnă că ești neapărat în tabăra opusă;
• Mi-am exprimat deja opinia favorabilă pentru cauza ucraineană;
• N-au intrat banii de la Putin pe Revolut și până atunci nu scot de la naftalină delirurile la care lucrez împreună cu echipa mea de șoșonari și auriști.

Altfel spus…

Zelenskiy a avut norocul (dacă privim partea plină a paharului spart de bombardamente) să se întâmple nasoala în mandatul lui. Dar a avut și inspirația să țină o serie de discursuri foarte bune și să se poziționeze ca fiind președintele care nu se predă, luptă. 

Frumos. Inspiră. Mi-ar plăcea ca la finalul acestei perioade să scrie o carte despre cum nu vrea să scrie o carte despre asta. Ar da peste nas liderilor politici care scriu înălțător despre insignifiantul mandatului lor. 

Presimțirea mea (și rog să fiu tras de urechi dacă greșesc) e că Zelenskiy este acum în vârgul popularității mondiale. E sus. A impresionat o lume întreagă. O să sune cinic, dar doar dacă moare zilele astea (omorât de ruși, evident) o să mai poată crește. Se duce stratosferic! Statuie cu el în toate capitalele UE. Numele lui la toate străzile cu ambasade ucrainene. Singura condiție e să fie martirizat de armata rusă. 

Altfel (și aici vine buba pe care o remarc), Zelenskiy o să coboare în popularitate globală cu fiecare ieșire publică în care îi ceartă pe ceilalți că nu-l ajută, nu intervin mai mult decât o fac deja. 

Problema e că omul chiar n-are de ales și înțeleg perfect asta.

Nu știm cât mai rezistă armata ucraineană, cu toată susținerea celorlalte țări care ajută-dar-nu-prea-cât-să-nu-considere-rușii-că-suntem-implicați-direct. Rezistența ucraineană ține și de cât de inaptă o să se dovedească măreața armată rusă (care până acum și-a dat glorios cu tesla-n PR-ul „în 24 de ore suntem cu tancurile la Berlin”). E oricum impresionant că rușii n-au considerat ca implicare directă și faptul că le dăm ajutoare, arme, chestii. Încă.

Zelenskiy o să tot țipe la NATO și UE că nu se bagă mai mult până când o să se enerveze și o parte din susținătorii lui globali pentru că, spus colocvial, „boss, nu vrem război mondial. Adică ajutăm, dăm arme, avem grijă de refugiați, taxăm Rusia pe toate părțile, dar nu putem să punem ținta pe ei că…”. Aici intervine instinctul cinic de supraviețuire al fiecărei țări. 

Și Zelenskiy o să fie tot mai nervos, mai frustrat și nevoit să justifice poporului ucrainean că sunt singuri. Așa că o să urle și mai tare că nu-l ajută nimeni până când o să spună că NATO/UE/ceilalți sunt lași, fricoși ș.a.m.d.. Și cam acolo se vor strica niște prietenii. 

Susținătorii globali care vor intervenția NATO sunt optimiști cu privire la ce se poate întâmpla (ori nu le pasă?).

Bine, lucrurile se pot schimba dintr-un minut în altul, dar voiam să împărtășesc și altora faptul că în ochii unora Zelenskiy devine, citez, „irațional de pretențios și nihilist pe barba tuturor”. Unde mai pui că sperie și faptul că nu știm de ce și câte e în stare taica Putin.

P.S. – evident că Ucraina n-o să intre prea repede în UE și NATO. Nu așa funcționează lucrurile.