Cum se traversează strada printre proști?

Mă uitam mai devreme la un video de vreo 30 de minute despre diferențele dintre trecerile de pietoni din SUA/Canada și Țările de Jos (a.k.a. Olanda). Bine, modelul american e și-n România. 

Mă gândeam la niște discuții recente despre traficul din orașele țării, mi-am amintit câteva comentarii de pe marele internet, plus mesajul primarului din Piatra Neamț, Andrei Carabelea, care spunea că-i de neam prost să te trezești să traversezi singur dacă ești pieton. Adică oprește mașina doar pentru o singură bucată de carne?

Și se face așa un amalgam de gânduri în care se unesc observațiile celor care zic „dar cum pot domnule alții să trăiască mai bine și să nu moară pe străzi călcați de mașini, în orașe liniștite și fără zgomot?”, ca mai apoi aceeași gură cu puternic spirit de observație extern să-și proclame independența propriei table pe drumurile din țară. 

Nu-s excepționale cazurile în care aceeași persoană care vrea și parc lângă casă, și străzi mai sigure, și aer mai curat, cere și loc de parcare lângă fereastra casei și oriunde știe că are treabă. Eventual și niște pasarele/pasaje pe ruta cea mai circulată.

În esență asta se întâmplă când sărăcia și prostia-și dau mâna. Sărăcia nu trebuie să fie de nivelul „n-am ce să pun în gură”. Drumurile patriei sunt pline de săraci care au mașini multe și noi. E o sărăcie mentală, sunt săraci pentru că se comportă ca niște săraci avari a căror existență gravitează în jurul jucăriilor pe care nu le-au avut ei și părinții lor. Jucăria preferată fiind mașina. Dar și carnea e o jucărie, și haina e o jucărie. Tot ce n-a fost și acum e (relativ) accesibil devine o jucărie.

„Bine, și care-i faza?”

Dacă tot suntem în zi de protest profesoral mi se pare că se aliniază toate. 

Dacă în zeci de ani de școală românească nu se fabricau hectare de reduși îndreptățiți la carnet de șofer și tablă, azi era măcar aspectul ăsta rezolvat. Dar cum există o cauzalitate între toate (fluturele care bate din aripi în Japonia îți provoacă ție curentul care te îmbolnăvește în casă), să fiți siguri că șoferi mai deștepți/altruiști/calmi = multe alte aspecte mai bune în societate.

Școala românească și ecosistemul din jurul ei au cultivat două tipuri de șoferi:

• Analfabeții (de toate tipurile), care nu mor de foame prin carnet;
• Ceilalți, pentru care carnetul de șofer este o expresie a maturității, succesului, statutului șamd;

Practic, România a produs șoferi pe bandă rulantă, indiferent de nevoi și capacități. 

Știți că psihologicul e o glumă, nu?

Cum la bază suntem urcați din bordei în vilă și coborâți din șa (care avea cal) în cazan cu roți, e greu să-i strivești corola de minuni a celui care simte că și-a răzbunat genele mergând și un (1) kilometru cu mașina până la cea mai apropiată nevoie. Iar dacă pe realizatul arborelui genetic îl și educi într-o anumită notă e clar că ai pus tichie boului. Că dacă-i dai prea multe diplome ușor chiar o să creadă în propria inteligență.

Cum boul nu știe a înțelege (că-i analfabet funcțional) noțiuni contra-confortului personal, explicații de tipul „viteză redusă în oraș”, „mai multe pietonale”, „trotuare fără mașini” i se par atentate la persoană. Dar în același timp tot el pretinde ce au alții de-și pot lăsa copiii să meargă singuri la școală că nu-i omoară vitezomanii pe trecerea de pietoni ascunsă după dube parcate. 

E foarte obositor să duci lupte de convingere prin care să le explicit unor oameni că și o bandă de drum în minus înseamnă alte lucruri (mai importante) în plus. Cum e cazul pistei de biciclete de pe Calea Victoriei.

Dar e obositor să discuți mereu aceleași lucruri.

Cine are atâta timp să explice tuturor că o trecere de pietoni în mijlocul unui bulevard lung și lat ajută în ciuda faptului că „gâtuie” prețiosul trafic?

Și-s mulți. Sunt prea mulți cărora trebuie să le explicit o prostie precum beneficiul unui parc în detrimentul unui loc de parcare. E absurd, e obositor, nu merită. 

E obositor să-i vezi cum nu fac legătura între sedentarism și obezitate, între copiii de a căror lene și „lipsă de joacă” afară se plâng, dar n-ar sacrifica nici cât o roată de rezervă pentru spațiul lor. Cum vor pasarele, parcări, dar nu vor un trotuar pe care să plimbi un căruț.

Sunt proști, sunt câini și-s mulți. Și e obositor să le explici pentru că și ei au terminat, ca tine, studii înalte, au văzut în filme că americanii au pasarele peste pasarele și olandejii/scandinavii sunt niște nebuni drogați, curvari și fără Dumnezeu.

Și nici nu merge cu vrăjeala aia că fiecare, câte puțin, poate schimba.

Că nu se poate schimba. Că-s mulți. Și la alegeri se duc să voteze la volan. Și când se închid bulevarde ca să li se plimbe plozii în aer curat sunt șucăriți că trebuie să ocolească prin traficul pe care-l produc. Și-s mulți și proști, prostiți de muncă, stres și refulează unde nu trebuie, li se umple paharul anapoda.

D-aia și bucata aia de IOR e pierdută, oricât s-ar protesta pentru ea. O să clipim puțin mai lung într-o zi și se va ridica acolo un complex cu blocuri de 10 etaje, cu autorizație de 4, în care s-au mutat deja oameni încă din faza de protest, pe care nu-i poți da afară că și-au făcut credit pe 30 de ani să vadă parcul la geam și să-și scrumeze țigările direct în lac și ei au putere de vot și vreo televiziune în spate care subliniază cu tușă groasă că niște nebuni vor oameni pe stradă în detrimentul unor „mărăcini”. Că și presa-i proastă, precum un primar care permite circuite de raliu cu tobe sparte în oraș, pe lângă case, blocuri și parcuri, într-un weekend însorit.

Norocul unora e că există oameni care suferă de complexul salvatorului și ăștia, cei care au un scop bun, se zbat în misiunea lor oricât de tare sunt loviți de valuri de prostie. Mi se par niște oameni incredibili, n-aș putea să fiu ca ei. N-aș avea nervii să stau zi-lumină să explic de ce una sau alta care demonstrat îmbunătățesc calitatea vieții în detrimentul unor fiare pe roți. Nu există salariu îndeajuns de motivant și eu nu-s adeptul acelor victorii mici care „ridică moralul”. Nici măcar nu știu dacă succesul final se datorează unui cumul de victorii mici, ori acele victorii mici trag de timp până se întâmplă un inevitabil bine/rău. 

Habar n-am, cert e că dacă vă uitați la acel clip de mai sus și apoi doar visați la o dezbatere prin care să se pretindă anularea semaforului intermitent la dreapta… o să fie un circ.

Eu rămân pesimist pentru că e singurul lucru care mă face să nu mă întristez când ceva nu iese. E mai bine să n-am așteptări de la neamul lui „nu știu, eu chiar am nevoie de mașină în fiecare zi”.