București 2035 – Cum poate o pistă de biciclete să salveze un bulevard

N-am mai scris de ceva timp despre viziunile mele urbaniste cu privire la București. Nu înseamnă că nu mi-a păsat, doar am așteptat să ajung la cele mai bune concluzii în mintea mea. Despre alte subiecte găsiți texte aici și aici.

Cazul Calea Victoriei

Își mai amintește cineva cum arăta Calea Victoriei înainte de pista de biciclete? Înainte de 2015? Vă fac o scurtă trecere în revistă cu frânturi din ceea ce-mi amintesc (și ce am mai întrebat): Calea Victoriei era un bulevard sufocat de mașini în fiecare zi, o nebunie de claxoane și nervi. Un fel de Șosea de Centură prin oraș. Afacerile de pe trotuar începeau să moară încet-încet, supraviețuind (dar nu pentru mult timp) acelea care mai aveau nițel din prestigiul comunist și interbelic. Pe la început de 2000 încă mai auzeai adulți spunând „mergem să-ți faci costum la X pe Calea Victoriei că… (împletitură de experiență personală veche și romantizarea trecutului)”. 

Prin 2010 îmi aduc aminte că nu exista experiența de Calea Victoriei. În proporție covârșitoare era un bulevard nefrecventabil, neatrăgător, urât, neîntreținut, ori căpușat de business-uri care nu rezistau. Dacă-l mai lăsau mult așa putea să devină ușor o zonă rău famată.  

Apoi, în 2015, s-a inaugurat o firimitură de civilizație. O pistă de biciclete cum trebuie. 

Îmi amintesc și acum istericalele. Șoferii intervievați de reporteri erau scandalizați că le-a dispărut o prețioasă bandă. (Poate) cel mai ignorant om din televiziunea românească amenința că o să distrugă pista, că o să facă și-o să dreagă (probabil avea sinapsele distruse de la câte bătăi și-a luat de la motocicliștii pe care îi provoca săptămânal să-l bată). 

Arc scurt peste timp și ajungem în 2022. Calea Victoriei este aproape în totalitate o zonă frecventabilă, frumoasă. Plină de terase atrăgătoare, un spațiu de plimbare, ceva pe care să se dea turistul, să consume, să facă o poză, să descopere orașul, să cheltuie un ban. Presupun că horecarii zonei sunt fericiți. Dacă își imaginează că oamenii vin pe acolo că au ei gelato bun, bere rece și stand up mișto ar trebui să se gândească de două ori la rolul avut de pista aia de biciclete.

La ce a ajutat pista? Mi se pare redundantă explicația, dar fie, poate nu e clar. A aerisit. A adus un plus de liniște (chiar și prin sacrificarea unei singure benzi auto). A hipsterizat zona, ajungând să fie traversată de bicicliști de ocazie care voiau să se simtă ca-n Vest pentru 3 kilometri, ori părinți care voiau să-și plimbe copiii pe biciclete cum au văzut ei în vacanțe.

Fiind scurtă (și unică în peisajul bucureștean) n-avea cum să devină o pistă de tranzit masiv. N-a devenit vreo autostradă (ori imbold) pentru bucureștenii care cochetau cu ciclismul zilnic. Pentru cei mai mulți a fost (este) pista de promenadă. Și promenada atrage afaceri. HoReCa. Și la pachet au venit și altele. Și încet s-au (auto)reglat până a ieșit ceva frumos. Care probabil o să tot evolueze. 

Acum și cel mai imbecil apărător al benzii sacrificate în 2015 ar trebui să înțeleagă că tot „răul” a fost spre foarte bine. 

Cazul Magheru

În buricul târgului bucureștean e un bulevard. Magheru. E de o tristețe maximă (care aproape că se întinde până la Piața Unirii). Între Piața Romană și Piața Victoriei se produce o vitalizare organică, lentă, dar ceva se mișcă (de la sine putere).

În ultimii ani am tot străbătut bulevardul Magheru (pe jos, bicicletă, autobuz, mașină) și cred că în sfârșit am o mână de soluții pentru (poate) cel mai decăzut bulevard ultra-central din Europa.  

  • Pistă de biciclete – „sacrificăm” iar o bandă pe fiecare sens și facem o pistă de biciclete la standarde vestice între Piața Universității și (ideal) Piața Victoriei. 

Prin această măsură aerisim vizual și nu numai relația dintre pieton/trotuar și mașinile de pe șosea. Pista de biciclete devine o altă zonă tampon. Apoi, fiind încă prea puțin în arhitectura ciclismului urban, bicicliștii de ocazie (eventual ăia plictisiți de Calea Victoriei) se vor muta cu plimbările pe pista cea nouă. Ce înseamnă asta? Oportunități HoReCa. Terase, cafenele, baruri. Zone de relaxare. În aproximativ 5 ani zona aia o să devină frecventabilă. O să ai un motiv să mergi pe Magheru. Chit că ai sau nu bicicletă. O să fie frumix să stai la terasă pe trotuar și să ai un ceva între băutura ta și gazele de eșapament. O să ai pista de biciclete.

  • Reducerea vitezei pentru mașini – mai toate studiile serioase arată că un oraș funcțional în care să merite să trăiești are viteza redusă, nu mărită. Din nou, coborâții din căruță vor cere să-i dea „blană” pe străzile orașului, dar lumea bună știe că „blană” înseamnă zgomot, șanse crescute de accidente, sentiment de nesiguranță, nervi.

La orice oră mergeți pe Magheru o să vedeți isterici la volan. Nu poți savura viața pe un bulevard zgomotos. De altfel, asta e o problemă și pe Calea Victoriei unde suferinzii de micropenie își etalează constant cazanele zgomotoase. Dar în timp se va regla și asta, probabil cu niște radare auditive (o nebunie tehnologică prin care poți să-i amendezi pe ăia tari în tobă). 

Reducând viteza pe un Magheru/Victoriei îi transmiți omului că nu-și bea cafeaua pe marginea autostrăzii. Și ăsta e un sentiment super. 

Cele de mai sus sunt verificate. Și evident că nu le vrea toată lumea pentru că cei mai mulți oricum nu știu ce vor. Pur și simplu cineva trebuie să facă un bine cu forța și apoi să-i lase pe oameni să-și dea seama în 5-10 ani ce bine e. Eventual să uite de la ce au plecat. Dacă cei mai mulți HoReCari n-ar fi niște cârciumari care vor să-și scoată într-o zi investiția ar presa oficialii să le facă ambientul exterior cârciumii. Degeaba ai tu frumix în ogradă dacă până la tine-mi blestem zilele.

Și nu spun despre asta cu pista de biciclete pentru că-s eu biciclist. Pentru un biciclist notoriu nu înseamnă nimic 2-3 kilometri de pistă în Centru. Pe unul ca mine m-ar ajuta un sistem care să lege cartierele de restul orașului, nu să-mi faci piste de plimbărică în miez. Dar cum asta e încă imposibil de conceput o luăm din aproape în aproape. Arătăm crispatului că pista-i bună. Că pista ajută afacerile (HoReCa), că pista face și drege. 

Și din pistă-n pistă o să se ajungă în 50-70 de ani și la un drum lejer Titan – Militari, în 30 de minute de pedalare. 

Eu așa m-am gândit.  

2 răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.