Coronavirusul e printre noi de îndeajuns de mult timp încât să avem niște cifre. Așa că a apărut un detaliu important: cei mai afectați de Covid-19 sunt bărbații.
Nu, noul virus nu-i o răzbunare karmică pentru glumele misogine și anii de stat la cratiță.
La nivel mondial bărbații sunt mai îngălați când vine vorba de sănătatea personală. 36% dintre bărbați sunt fumători. Doar 7% dintre femei pufăie o „torță a libertății”. Diferența e uriașă.
Un bărbat consumă aproximativ 11 litri de alcool pe an. Femeia vreo 2 litri (și ăia de Prosecco dacă mă-ntrebați pe mine).
Acum să ne uităm la noi în ogradă.
Românii beau de sting. Fumează de rup. Dacă ne afundăm în alte vicii aflăm că tot strănepoții lui Burebista (spre încântarea dacopaților) sunt campioni. La păcănele și pariuri conduc detașat. Astea te omoară cu stresul indus. Îți dă lămâie-lămâie-cireașă fix la hipocamp.
Când vine vorba de alte droguri tot bărbații sunt mai nihiliști. Cred că sunt doar trei lucruri nocive pe care femeile și le bagă-n fizic mai mult decât bărbații: emisiuni proaste tip „Puterea dragostei”, relații cu bărbați toxici dar potenți financiar, impresii că-s urâte pentru că nu arată precum X retușată de pe Instagram.
Și să ne aplecăm gândurile asupra bărbaților trecuți de 50-60 de ani.
Ăia care beau sportiv (și care sunt un exemplu și pentru mai tânăra generație). Ăia pentru care gâtul-pâlnie e calitate olimpică. Ăia care știu că un păhărel (stil vază) pe zi e „sănătate curată”. Ăia care fumează pentru că și bunicul lor a fumat și-a trăit până la 99 de ani, omorât de o alergie la caju.
Nu poți pune pe tapet sănătatea românilor că se întâmplă două lucruri:
- Îi lovești în credință și auto/atotcunoaștere;
- Lovești în piața liberă. Liberă să exploateze probleme emoționale cu vicii.
Când vreodată o să se aducă-n discuție anarhismul sanitar la care sunt expuși oamenii de mici și pe care și le cimentează-n cap până crapă? Când n-o să mai fie băutura liantul grupurilor, lichidul din jurul momentul de familie și gașcă? Când n-o să mai fie fumatul cool, eliberator, dătător de premii?
De ce nu-s și femeile la fel?
Un factor pe care-l putem lua în considerare e presiunea religioasă. Ele sunt învățate mai intens că se supără Dumnezeu dacă le vede cu sticla-n bot. Mna, măcar e bună și religia la ceva…
O generație e pierdută dacă intră Covid-ul în ea.
Dacă dă coronavirusul în ruralul abonat la cârciumă ne-am ușurat de ceva compatrioți. Nu rânjiți fasolea cu satisfacție, nu-i un câștig. O să spunem că-i virusul nasol, dar și-a găsit și ăla teren fertil în corpuri ruginite de vicii (despre care am stabilit că nu vorbim pentru că fabricanții de vicii plătesc taxe la stat și fac locuri de muncă).
Vedem ce facem cu următoarea generație. Poate ne întâlnim la final de pandemie la o țigară și un pahărel să facem strategia pentru Covid-20.