Copiii care cară neîmplinirile părinților

La finalul anului trecut scriam despre un copil mascotă-paternă lângă care am avut șansa să stau pentru câteva minute. Găsiți textul aici și o să înțelegeți.

În ultimele zile mi-au ajuns în fața ochilor două clipuri virale de la Românii au Talent, ambele având niște copii în rol principal.

Nick Angelo are 9 ani și sparge cărămizi. Puștiul, luptător de kickboxing, a venit la Românii au Talent să-și depășească recordul. Super, drăguț, impresionant, emoționant, dar are 9 ani și sparge cărămizi. Pentru asta își antrenează corpul (am mai zis că are 9 ani?).

Asta-i place? Asta voia să facă? Probabil că da, dacă asta a fost crescut să îi placă. (Cică) e foarte greu să stabilești care e momentul t0 de la care un copil începe să dezvolte o anumită pasiune. De capul lui s-a trezit să spargă cărămizi cu pumnul și să vrea să depășească limite fizice? Sau… ?

Până și cei mai conservatori din juriu (persoane de la care te-ai aștepta să cânte în strună despre masculinitate și cum bărbățeluli trebuie să fie puternic, indiferent de vârstă) au spus că „mna… cam prea mult de la un copil de 9 ani”.

În juriul RaT sunt și mai tineri și mai bătrâni. Nu cred că-i putem acuza că-s snowfleicși pentru că nu aplaudă în picioare un copil de 9 ani care sparge cărămizi. Oricum, „snowflake”-ismul nu aparține generației juraților.

De fapt, tu ți-ai pune copilul la 9 ani să spargă cărămizi? Da? De ce?

Dar mai e una…

Tot la RaT a venit și un copil de 6 ani. A spus o poezie patriotică. Sfinți, daci, străinii care ne fură, fecioarele noastre care-s curve la alții (el o spunea mai plastic), subiectele care ne macină la 6 ani.

Jurații s-au emoționat așa cum am văzut și pe internet că s-au înduioșat „ai noștri”. Eu n-am trăit comunismul, doar am văzut filmări cu Duban și alți pitici spunând poezii înălțătoare (majoritatea dedicate Iubitului Conducător), dar nu știu cât de sănătos e pentru o națiune să-și pună copiii să le recite frustrările. Oricâte haine populare ai pune pe copil, oricâte arhaisme l-ai învăța, nu văd în care univers e normal să-i dai unui copil să spună cu năduf cum ne fură unii și alții. impresionant, îi creștem de mici cu nervi și cu hiper-glorificarea unor victime constante. Bravo nouă!

Măcar hai s-o facem la nivel planetar: să adunăm câte un copil din fiecare țară și fiecare să spună câte o poezie pasiv-agresivă despre ceilalți. Apoi să nu-i lăsăm să se joace între ei. Doar nu vor fraterniza cu inamicul, nu?

Anual apare pe la TV câte un copil (e mai grav când e adult) care recită/cântă neîmpliniri istorice, dar asta nu arată decât nivelul mare de analfabetism istoric de care cu intenție nu vrem să ne lepădăm. Doar n-o să spune că și noi…

Puștiul de 6 ani promova un fel de primitivism-rural neaoș, filosofie care ar trebui să rușineze orice ființă rațională care se bucură de confortul deschiderii către alte culturi. Dacă nu erau „alții” acum ne uitam la RaT din bordeie și televizorul era o oală pusă pe foc. Dar hei, „vremurile bune”! De ce nu le mai avem?

Le place românilor să-și vadă neîmplinirile prin brațe și voci de copii, să le spargă urmașii cărămizile din suflet și să le spună frustrările (sună mai bine când un copil îți ceartă „inamicii”), dar asta-i imaturitate, ori „bad parenting” cum ar spune dușmanii.

Le sugerez celor din echipa RaT să premieze copiii încorsetați fizic și mental de părinți cu jucării, excursii în străinătate și cărți de istorie. Altfel o să fie rău.