Copii, război, schizofrenie

Auzind motivele pentru care unii decid să facă un copil (ori mai mulți), și urmărind cu atenție și îngrijorare iohannesciană ce se întâmplă în lume, îmi dau seama că trebuie să-mi regândesc strategia parentală. Nu trebuie să fac un copil, ci trebuie să fac un context pentru un copil.

Nu omit faptul că e posibil să fiu prea anxios din fire, ori ușor impresionabil de războaie și poluare, dar eu mi-am setat deja ca misiune personală să nu aduc un copil pe lume în contextul dat. Nu-i combinație. Nici pentru el, nici pentru voi. Vedeți cât altruism?

Pentru el motivele-s clare: instabilitate economică, politică, socială. O să repet faptul că nu le doresc nici copiilor dușmanilor mei să tragă prima gură de aer din viața lor în București (ori alt oraș poluat din România), eventual într-o seară când purificatoarele tuturor middle classerilor aspiraționali sunt pe roșu. 

Dar e și în interesul societății să nu aduc pe lume un individ a cărui calitate n-o pot garanta.  

Și asta nu pentru că nu-s eu tare-n gene (ba chiar mi-am analizat puțin arborele genealogic și exceptând predispoziția la o serie de vicii neaoșe suntem bine). Problema e că mediul (precum geneticul) conturează individul. Da, eu cred în varianta asta de poveste.

Cum nu-mi place ideea de a mă izola cu copil, cățel și purcel într-o comunitate închisă nu văd cum ar putea să fie bine. La Residence nu-i combinație c-o să-mi vină miros de sărăcie de peste gard, o să-mi crească dioptria când o să conduc printre cei care-mi livrează mâncarea pe biciclete, o să-mi cadă nivelul de avocado din sânge când o să mă deranjeze de la cappuccino un cerșetor care , colac peste pupăză, strânge bani pentru țigări și Săniuța, nicidecum un workshop de perfecționare. 

Dar am făcut prea mulți pași în față. 

Nici n-am luat în considerare partea în care femeia o să care-n pântec copilul. Partea aia de viață când zămislirea nenăscută a ochilor mei o să fie bombardată de tot cortizolul (hormonul stresului) pe care o să-l producă mămica stresată de tot felul: facturi, corupți, mitocănie, nesimțire, poluare ș.a.m.d..

Știu că urmează să intru pe un teritoriu nisipos pentru unii, dar cele mai recente date pe care le-am accesat anunță cu surle și trâmbițe că viața pre-naștere e la fel de importantă (poate chiar mai) ca aia post-naștere. Dacă punem preț pe cei șapte ani de acasă e bine să luăm în considerare și … petrecut în pântec. Timpul uterin/viața uterină e discutabilă în funcție de când consideri că începe viața – lucru care-ți dictează și viziunile despre avort. 

Altfel spus, încă se cercetează subiectul autismului, schizofreniei și alte probleme de sănătate, dar tot mai multe voci spun că poate nasoala începe din uter. Asta pe lângă ce știm deja de la influencerițe. De exemplu, incidența schizofreniei este mai mare în rândul copiilor de femei care au trăit o invazie militară sau ai căror soți au murit în timpul sarcinii lor (Andrew Solomon, „Departe de trunchi”, pag. 310). 

Cică un om (înainte și după naștere) simte stresul din jurul lui. 

În principal îl vede pe chipul părinților, din modul în care interacționează, ori e hrănit de mamă cu stres așa cum primește și altele în uter. Și toată această „hrană” îi poate modela viața în moduri cu adevărat surprinzătoare. 

Știind toate astea poate regândim atitudinea zeflemitoare vizavi de femeile care (în accepțiunea unora) „se cuplează pe interes” cu bărbații cu bani mulți. Interesul e să aibă un mediu propice și lipsit de stres pentru copilul lor. Evoluționist par superioare celor care se sacrifică pe altarul romantismului pauper.

În încheiere vreau să reamintesc faptul că suntem în plin război la o dungă pe hartă de noi. Inclusiv în România se nasc și intră zilele astea copiii unor refugiați. În contextul global în care trăim ține de sănătatea tuturor să avem grijă de mamele acelea și copiii lor. Nu se știe… lumea-i mică… o mână de mese și cărucioare. De asemenea, România (așa cum o văd și o aud) este incapabilă în a proteja/răsfăța/ajuta femeile gravide, copiii nenăscuți și născuți, lăuze… Vrem natalitate mare pe burta goală, dar plină de cortizol.

Cine are nevoie de încă un individ cu capsa pusă, din fabrică înrăit și stresat?

Pentru a sublinia cele spuse mai sus vă invit să (re)citiți ce am spus acum mai mult timp despre cum e (sigur) posibil să nu fim rodul iubirii romantice și al unui mediu sănătos, ci efectul faptului că uneori bunicii noștri au căzut și altfel pe bunicile noastre, nu doar cu pumnii. 

Altfel spus, momentan fac contextul. Apoi fac și copilul.

2 răspunsuri

  1. ”Cine are nevoie de încă un individ cu capsa pusă, din fabrică înrăit și stresat?”
    Nu știu cum e mai bine. Parcă nici docil nu mi-aș dori să -mi fie copilul.

  2. Dacă nu faci copil, pui capăt unui lanț evolutiv de ~4 miliarde de ani. La tine se oprește. Pielea vieții.

    Da mă, oricum nu contează nimic, ce-atâta analiză :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.