Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Conflagrația tâmpiților

Tâmpiții au idei puține și fixe. Și îi caracterizează inflexibilitatea. Citisem pe undeva că cel mai ușor mod prin care poți să identifici un tâmpit e să-l întrebi, la începutul dezbaterii/discuției, dacă-i vreo șansă să-i schimbi părerea. Dacă o ține langa că el știe/ el are dreptate înseamnă că ești în prezența unui tâmpit și mai bine-ți consumi prețiosul timp altu` felu`.

Cea mai frumoasă formă de divertisment e când se întâlnesc doi tâmpiți și taberele lor.

De două zile vedem în presă niscaiva știri despre o puștoaică de clasa a V-a (12 ani) traumatizată de o dirigintă traumatizată (multă traumatizare la mijloc).

Eleva n-a vrut să respecte regulamentul școlar și a ignorat avertismentele dirigintei, venind mai multe zile la școală cu părul vopsit. Diriga n-a mai suportat aroganța puștoaicei și a început s-o tundă în fața clasei, ca orice om sănătos la cap.

Părinții își susțin poama, cum era de așteptat.

Opiniei publice îi este cel mai ușor să se poziționeze într-un din tabere, îngroșând rândurile tâmpiților care se flegmează de peste gard.

Dar hai să analizăm puțin cele două personaje principale (și aliații lor).

Profesoara.

Diriga. Profa. Aia dă istorie. E mai mult decât evident că dacă vii de acasă cu foarfeca în geantă ca să mătrășești șuvițele unei puștoaice de 12 ani nu ai toate țiglele pe casă. Dacă te deranjează așa mult șuvițele alea încât nu le mai poți preda elevilor glorioasa istorie românească tocmai te-ai procopsit cu o linie pe buletin.

D-aia și-a pierdut Mihai Viteazu capul? D-aia s-a aliat Ștefan cu otomanii? D-aia legionari și comuniști? De la șuvițe blonde?

Pune conducerea școlii presiune pe tine să ai elevii la dungă? Chemi părinții la școală și le expui problema. Dar să faci pe hair-frizerul la ore e deplasat. Ieșirile astea ne reamintesc de faptul că prea puțini profesori au psihologicul la zi.

Eleva.

Lumina ochilor la părinții ei. Floarea familiei. Plătitoarea de pensie. La 12 ani n-a găsit nimic mai bun de făcut cu părul ei decât să-l vopsească. O să-mi spuneți că-s bătrânicioș și că nu văd creativitatea puștoaicei în șuvițele blonde de florăreasă.

Sictir! Avem o puștoaică de 12 ani care vrea să copieze un model (de acasă, de la TV, dracu` știe de unde-și ia valorile) și care se dă traumatizată de profesoară. Nu spun „nu”, e posibil ca experiența s-o traumatizeze și s-o vedem peste ani în două ipostaze:

  • Călugărită, pe fondul faptului că a pierdut încrederea în ea odată cu părul, a devenit mai subordonată unei puteri (mai mult sau mai puțin reale) și și-a abandonat orice nevoie de individualitate;
  • Damă de companie, pe fondul faptului că în fragedă pruncie a fost încurajată de familie și mediu să „stay strong” și să nu se lase dărâmată de oamenii care n-o înțeleg pentru că ea e stăpână pe corpul ei, feminitate, #independentă, #power!
Bine, eu exagerez, dar nu-s singurul care o face. Eu sunt tâmpit independent.

Episoadele astea nu-s excepții. Așa se întâmplă mereu când se întâlnește tâmpitul subordonat unui sistem cretin cu tâmpitul care se opune unui sistem cretin. Sistemul râde când tâmpiții se ceartă între ei. Îi ține ocupați în timp ce cade tavanul școlii pe ei.

Astea nu-s știri. S-a mai văzut așa ceva: se întâlnește profesorul tâmpit cu elevul tâmpit și se contrează. Regulamentul tâmpit spune că n-ai voie cu părul vopsit, dar elevul tâmpit (încurajat de părinți tâmpiți, prin indiferență de cele mai multe ori) își vopsește părul și sfidează cu tâmpenie o regulă tâmpită. La final avem două tabere de tâmpiți nebăgați în seamă care n-au altceva mai bun de făcut.

Și presa tâmpită nu acoperă subiectele importante, precum faptul că avem profesori tâmpiți la catedră și elevi tâmpiți de lipsa de atenție care și-ar băga și bile-n sistemul reproducător de la 10 ani doar ca să-i bage cineva în seamă, ori să forțeze niște reguli pentru că acasă nu le pune nimeni limite.

O tâmpenie.

4 răspunsuri

  1. Hum, nu prea ți-aș da dreptate. Nu a încălcat regulamentul școlar. Și libertatea de exprimare, cât nu încalci regului, la orice vârstă, e foarte importantă. Eu zic că presa s-a situat bine de partea elevei, iar tu bați câmpii. Și taie mustața aia.

  2. Pingback: Malin's Shorties
  3. Oare n-o fi bine cand regulile tampite sunt sfidate? Prea acceptam orice cacat de regula doar pentru ca asa spune o autoritate oarecare. Eu am sa fiu un parinte tampit care o sa-si incurajeze copilul sa fie tampit si sa nu se lase calcat in picioare de reguli tampite impuse de autoritati tampite. Sunt reguli utile si reguli inutile. Asa cum pantalonii scurti nu incomodeaza pe nimeni, n-o face nici parul vopsit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.