Numele meu este anxietate și am George Bonea.

CNA, amenda-n bani nu mai înseamnă nimic

Nu consider CNA-ul o instituție ineficientă.

În multe momente a dovedit că e utilă, altfel posturile TV ar erupe de mizerii și senzaționalisme care să atragă plebea. Dar conceptul de amendare trebuie schimbat. Am impresia că 10-20-50 de mii de lei nu mai înseamnă nimic în audiovizual când publicitatea îți poate aduce înzecit mai mult.

CNA-ul trebuie să găsească alte modalități prin care să taxeze derapajele scârboase ale unor Măruți sau Medelini Ionești. Am citit că s-au mobilizat urgent pentru a taxa gafa PRO TV-ului de a difuza imagini cu tânăra violată. Când am scris că riscăm s-o facem pe victimă vedetă a propriei drame mi-au sărit unii în cap că sunt “Gică Contra” și mă opun mediatizării/petiției. Poftim. Acum știe toată România care-i chipul unui viol în mărăcinii din Vaslui. Bravo! Mila nu-i onorantă.

Revenind.

Ce se va-ntâmpla cu Măruță? Cel mai probabil o să plătească o oarecare sumă de cash. Insignifiant. Cel mai probabil a rupt ratingul în emisiune și în următoarele zile o s-o țină pe plus. Dar poate CNA-ul găsește curajul să propună sancțiuni de genul:

  • întreruperea emisiunii pentru X perioadă de timp = uite o măsură care poate speria orice post TV. Și nu doar că-i tai emisiunea, dar în timpul alocat mizeriei obligi postul să difuzeze un carton negru cu scris alb, având mesajul: “am comis-o nasol, acum belim ochii la concurența decentă”;
  • să-l pună pe Măruță să-i plătească daune de imagine = îndeajuns de mulți bani încât tânăra să nu-și facă probleme cu un viitor loc de muncă, ori studii. Poate chiar o casă-n alt oraș;
  • să-și mănânce decorul = vreau să-l văd pe Măruță cum molfăie canapeaua aia pe care au stat bucile unor maneliști ghelboși, asistente cu termenul de valabilitate expirat și vedete de chirpic;
  • o farsă = să-l arunce pe Măruță-n celula celor 7 timp de o săptămână. Doar așa, de amorul umorului măruțenian;
  • să-și schimbe meseria = poate că-n viața unei vedete apar semne clare că trebuie să se reprofileze. Poate că ăsta-i semnul prin care ne dăm seama că Măruță e mult mai bun la cafele sau dat cu mopul, decât la prezentarea unei emisiuni de divertisment. Poate-l ajută CNA-ul cu un post de secretară;

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.