Cred că era 98-99. Cel mult 2000. Venise iarna și tata încă mă mai lua cu el în curse. Ori poate că încă mai voiam eu să merg cu el sute de kilometri ca să văd cum urcă o macara pe trailăr și apoi o ducem cu 10-20 km/oră din punctul A în punctul B.
În iarna aia a trebuit să mergem până la Galați cu o Dacia Papuc pentru a lua un motor mare și greu pe care trebuia să-l aducem înapoi la București. Pentru că eram microbist (de fapt, la vârsta aia eram încă suporter), cu ceva timp înainte îmi recomandase tata să citesc „Unsprezece” (Eugen Barbu). Mi-a plăcut așa mult încât tocmai ce mă apucasem de „Groapa” (tot Barbu) când mi-a zis tata că plecăm la Galați în cursă.
Ca niște șoferi adevărați am plecat de acasă când încă nu ieșise soarele și până la Galați am făcut cât făcea o Dacia Papuc în 99. Cred că era weekend pentru că la destinație nu era nimeni, doar un paznic la poarta uzinei. Tata s-a dus să caute oameni să-l ajute să pună motorul în mașină și toată treaba asta a durat câteva ore, timp în care eu am stat la căldura tușită de mașină, citind „Groapa”. Nu știu cât timp a trecut până a făcut tata toată treaba, n-aveam ceas/telefon, dar ne-am sincronizat perfect: când piesa pentru care ne-am dus a fost trântită în mașină eu terminam cartea lui Barbu. Citisem vreo 3-400 de voi într-o ședere, învelit în geacă și molfăind sandvișuri făcute de acasă. N-aveam ce altceva să fac, afară era frig și ceață, uzina era goală și n-aveam în ce birou să fiu lăsat ca să stau la televizor. Așa că am citit.
Dacă voi credeți că George de 8-9 ani ar mai sta să citească ore întregi, având posibilitatea TikTok-ului și a altor platforme digitale, sunteți într-o profundă negare a realității, probabil dintre apostolii lui „Pe Vremea Mea”. În contextul prezentat mai sus, cu un smartphone la îndemână, nici nu-l căram pe Eugen Barbu după mine la Galați. Pierdeam timpul pe internet. Punct.
Altfel, cititul e scump.
Foarte scump. Mă uitam zilele trecute peste ce am mai citit în ultimii ani și mi-am dat seama că poate n-am tratat corect subiectul românilor care nu citesc. Ăia aproape 94%. Poate că nu procedăm corect considerând că n-o fac de răi și proști ce sunt, că parcă în ciuda celor care citesc nu vor să cheltuie mai mult de 5 lei pe an pe cărți.
Cititul e scump și citind plătești trei facturi.
Costă bani
În ultimii ani am reușit să citesc vreo 70-80 de cărți pe an. Firește, n-am vizionat mai mult de 2-3 seriale cap-coadă (un „Seinfeld” revăzut, niște „The Office” și „After life”) și niște filme. Pe consolă s-a cam pus praful, singurul divertisment pentru care chiar am consumat timp fiind să mă uit la meciurile de fotbal din Liga I (nu pot sta departe de un Chindia – Voluntari, UTA – U Cluj ș.a.m.d.). Dar altfel am citit.
Cât înseamnă 80 de cărți în bani?
Dacă am considera că fiecare carte a costat 30 de lei x 80 = 2.400 lei. Dar asta e o estimare foarte optimistă. Multe cărți trec de 45-50 de lei, iar multe din zona academică nici nu-s traduse, le găsești prin străinătate la 20-30 $. O cercetare poate să fie și 100-150 $. Iar în anticariate nu poți să citești doar ce e 10-15 lei, mai ales dacă îți e poftă de ceva nou.
Dar fie, să zicem: 2.400 lei. Pentru mulți români ăsta e un salariu bun.
De unde banii ăștia pentru cei mai mulți? Că dacă te prinde pofta cititului nu poți să tragi de o carte cu lunile (cum mai aud că fac unii – de parcă ar putea să-și lungească serialele cu la fel de multă lejeritate). Și o carte bună (și scumpă) are tendința să tragă alta după ea, probabil la același preț. Cărțile bune nu se împrumută cu ușurință (știu cât de greu mă despart eu de ele), sunt orașe întregi unde n-ai un anticariat decent. Iar despre piraterie… nu vorbim de funie în casa spânzuratului.
Fie, să spunem că poate costul în bani e plătibil, dacă faci multă gimnastică mentală și fizică, întrebi pe ici-colo, faci schimb de cărți. Dar mai ai de plătit și…
Costul emoțional
Să citești înseamnă să ai liniște. Nu-ți stă mintea la cuvinte scrise pe foaie dacă ești obosit. Dacă ai un loc de muncă stresant, dacă-ți aduci munca acasă (ori munca te cară pe brațe până-n pat la final de program) nu-ți mai vine să citești. Cel puțin nu ceva foarte solicitant (și care îți poate aduce o reală îmbogățire). Ori citești balast, ori n-o mai faci deloc.
Asta cu cititul în drum spre muncă (în autobuz, tramvai, metrou) e ca aia cu „hai să mergem pe bicicletă prin București”. Ușor de zis, greu de făcut. Dacă te-ai trezit mai obosit decât te-ai culcat, mai stresat, mai fără chef de viață, cam cât chef de citit să ai? Cât de preocupat ești de volumul ăla gros, ori de cartea aia de istorie care explică în 500 de pagini situația „clarificată” în 2 minute la știri, ori 30 de secunde pe TikTok?
Asta cu cititul oriunde și oricum îmi amintește de gluma lui Costel despre mamele care ne spuneau că-s copii în Africa fără mâncare, apă și curent, dar stau să-și facă temele la matematică. „Nu ca tine… tu ai toate condițiile”. Așa și cu cititul. Ai de făcut un drum oribil până la muncă, te așteaptă o altă zi groaznică, prizonier într-un job din care n-ai cum să scapi pentru că viață, dar trebuie să găsești energie să înțelegi pagini de metafore, explicații și (poate) suferințele altora. Hai bă, mă lași!
Ca să citești trebuie să ai mintea în punctul ăla. Și pentru asta trebuie să se alinieze mai multe planete: să nu fie munca prea stresantă, să n-o aduci acasă, să n-ai grija zilei de mâine, să nu trăiești într-un mediu stresant și poluat din toate punctele de vedere (auditiv, olfactiv ș.a.m.d.). Să nu cadă casa pe tine, să nu-ți ajungă gunoiul la geam, să ai liniște lângă casă (și-n casă), să nu-ți pui problema că pierzi job-ul dacă nu stai peste program, să aia și ailaltă.
Am tot auzit „nu găsesc starea să citesc”. Inițial am crezut că-i fofilare ieftină, dar într-un final mi-am dat seama că e adevărat. Să citești chiar necesită o stare, un loco, un mood. TikTok poți să oriunde, ba chiar e relaxant în zgomot (haos contra haos), dar când trebuie să te concentrezi pe o foaie ai mult de decorat înainte.
Acum înțeleg mai bine „spațiul de citit” pe care-l prezintă toți influencerii în clipurile în care își arată casele online. Nu știu cât îl folosesc, pare instagramabil, dar măcar și-au permis luxul de a sacrifica spațiul din casă pentru un fotoliu scump și raftul cu coperte frumoase din librărie. Probabil își permit și luxul de a-și ține fizicul într-o stare de repaus contemplativ, sprijiniți într-o copertă cartonată câteva ore pe zi. Cei mai mulți n-au timpul ăla.
Costul social
Aici lucrurile sunt mai simple. Citind începi să-ți triezi oamenii din anturaj. Carte după carte îți dai seama că unii din jurul tău chiar nu merită timpul irosit. Mai ales să dezbați cu ei. Poți s-o faci de dragul discuției, dacă-ți place enorm să conversezi cu o venă umflată proeminent pe gât, dar pentru sănătatea ta e bine să-ți dai seama că nici măcar nu porți un dialog cu oamenii care spun „știu eu”.
Ăștia plini de convingeri și păreri, pe biblioteca goală, sunt obositori.
Merită timpul tău doar dacă-i tratezi ca pe studiu de caz și apoi îi analizezi (în mintea ta) încercând să afli de ce sunt cum sunt. Altfel, ce rost are?
Bine, mai există un preț social pe care-l plătești când citești: pentru unii o să ajungi un fel de ciudat. „Ăla care citește”. Sună a boală de piele. Probabil că e. N-am întâlnit niciodată oameni care să citească și să fie la fel de fericiți ca ăia care doar se uită pe TikTok/Facebook/Instagram/la știri. Pare că ceva îi apasă, că știu ceva nasol… probabil sunt triști pentru că au cheltuit mulți bani pe cărți și n-au aflat răspunsul pe care-l puteau afla în 5 minute de știri și 3 de social-media.
În concluzie, dacă vrem ca mai mult de 6% dintre români să citească poate că e timpul să aflăm ce le strică cheful.
8 răspunsuri
Prima parte poate fi rezolvata cu biblioteca publica cel puțin în orașele mari. Cel puțin aia la care merg eu, la Oradea, are cam toate cărțile pe care le vreau. A doua parte e mai greu de rezolvat. Până nu ai rezolvat traiul de baza, nu ai cum sa citești. Nu-ti sta capul, mintea se rotește căutând soluții de supraviețuire, nu ai liniștea necesara sa te afunzi intr-o lume imaginara. Am ani întregi în care n-am citit nici o carte, iar de 2-3 ani citesc 50-60 de carti pe an.
De vreo 7-8 ani de când m-am mutat la visul de a avea casă cu curte, am așa multă treabă prin curte și prin jurul casei cu proiecte de bricolat de abia apuc să mai văd un film, de citit aproape zero.
Ba, deci nu va mai suport cu cate carti cititi pe an, eu abia reusesc sa citesc 4-5 pagini pe seara si is rupt. Daca citesc 3 carti pe an sunt foarte fericit. L-am vazut si pe pewdiepie ca baga cu nemiluita. Sa vad acuma cu un copil mic ce palmares mai are. Anyway, facetz si voi rezumate la carti, sa citeste si ochiul meu.
Altfel, recomand „atomic habits”, ca sa iti faci un obicei din a te apuca de citit, de exemplu, si apoi sa citesti 4 pagini inainte sa te speli seara pe dinti, si sa-ti fie ciuda pe Bonea ca citeste 30 de carti in timpul asta.
Odata, cand eram mic, si mergeam cu dacia 1310 la herculane , am citit jumate de caderea constantinopolelui. O fost cel mai neplictisitor drum din viata mea.
in treaba asta cu cititul pe langa conditiile de baza despre care vorbeste George, e foarte importanta rutina, eu de ex. am stabilit f. clar ca dimineata ma trezesc mereu cu 1 ora mai devreme ca sa citesc, ca imi place sau ca nu imi place, ca am chef sau nu, incerc sa respect asta cu sfintenie si cand nu se intampla imi pun ca obiectiv sa recuperez pana ma culc. Mi-am setat sa citesc aprox. 50 pag. pe zi, depinde si de greoaie e cartea si daca imi iau notite multe.
Super, mi-ai dat o idee bună. Să văd cum reușesc s-o implementez și eu.
Un ebook reader mare (sau la nevoie o tableta) si ebookuri piratate pot rezolva partial problema noilor aparitii prea scumpe. In engleza gasesti aproape orice apare daca ai rabdare sa le cauti.
Nu incurajez pirateria, daca iti poti permite cumpara-le. Dar daca nu ti le poti permite si le citesti in varianta piratata asta nu il face pe scriitor mai sarac. Ca oricum nu o cumparai.
Eu zic s-o luam altfel: tu spui ca cititul este atat de rar intalnit pt ca e scump. Dar intreb: de ce nu citesc nici cei cu bani? Avem atatia saraci in Romania? Iar cei cu adevarat saraci de ce nu apeleaza la biblioteci? La alde bookster?
De fapt, raspunsul e mai complicat de atat.
Il rezum: cititorul de carti este de fapt un antisocial. Cand esti cu cineva, un cuplu in fata unui weekend in care vor fi singuri, optiunea cititului nu exista. Trebuie sa faca ceva IMPREUNA. Netflixul este o varianta buna pt ca se uita AMANDOI la film/e.
Bonus: si daca unul dintre ei e plecat, cititul TOT Nu este o optiune. „Apai daca tot e ea plecata, hai sa ma vad cu niste baieti la o bere…”.
Cunosc foarte putini cititori inraiti care sunt cuplati. Cunosc multi oameni care citeau mult cand erau singuri, dar care „s-au lasat” de acest sport dupa ce s-au cuplat.
Bonus: cititul nu e cool ca lauda. Daca nu ai vazut cel mai nou serial de pe netflix, esti exclus din multe discutii. Asa ca intre a citi 2 carti si a vedea 2 seriale, presiunea sociala te face sa te uiti la acele seriale.
Ca per total e mai ieftin sa te uiti la netflix decat sa citesti e un bonus. Dar nu e nicidecum argumentul PRINCIPAL.
Depinde foarte mult de context. Anul ăsta, în primele luni din an, citeam 4 sau 5 cărți pe lună, fiind în concediu de creștere copil. Ei, pe măsură ce a crescut și a început să meargă la creșă, iar eu la serviciu, stau cărțile pe noptieră, necitite. Și locuiesc în baia mare, nu stau mult în trafic, nu am loc de muncă stresant, ci doar foarte multe lucruri de făcut, iar seara sunt cu energia pe minim, nu iau cartea în mână, fiindcă oricum sunt mult prea praf ca să pricep ce citesc.