Nu-mi e frică de Doamne-Doamne, ci de Femei-Femei

Cine să-i mai înțeleagă pe profesori?

Vorbeam acum ceva timp cu un apropiat despre cum am avut ghinion de profesori „dezinteresați” și „sictiriți” în școală la X, Y și Z materie și d-aia azi nu știu multe. Ori am descoperit abia la 30 de ani că X, Y și Z sunt mișto și interesante.

Mergând din aproape în aproape cu argumentările am ajuns la întrebarea „dar ce îi făcea să fie așa sictiriți?”

Am terminat liceul prin 2008. În vara dintre a XI-a și a XII-a am lucrat băiat la pompă la un OMV. Trei luni de muncă. 800 lei + bonuri de masă + șpaga de la pompă. Cu bacșișul luat de la șoferi îmi cam dublam salariul. Nu mă întrebați ce am făcut cu banii. N-am luat Bitcoin, ok?

În primul an de facultate (când practic nici nu învățasem ceva despre jurnalism) m-am angajat la un site pentru care trebuia să traduc știri din engleză în română. Aveam cotă de 7 știri pe zi. 800 lei/lună. Dacă făceam mai multe știri îmi creștea salariul. Lejer puteam să traduc 10 și nu cred că munceam mai mult de 3-4 ore pe zi.

Caut pe net să văd cât câștiga un profesor în 2008 și găsesc o știre pe Mediafax despre cum în 2008 un profesor cu o vechime cuprinsă între 6 și 10 ani se putea bucura de fabuloasa mărire salarială de la 1.416 lei la 1.599 lei. Debutanții se puteau relaxa știind că urmează să primească (începând cu 2009) 1.399 lei, nu 1.134. Oare pe ce prostii au cheltuit debutanții diferența uriașă?

Unii dintre voi o să-mi spuneți că 2008 a fost acum 1423 de ani și că pe vremea aia 1.399 lei erau bani, făceai vilă cu piscină din ei și-ți mai rămâneau și de un Audi cu pat dublu. Nu-i chiar așa. Prin 2009 mă mutam cu chirie în Ploiești și dădeam undeva la 700-750 lei pe chirie, la garsonieră. Așa că dacă eram profesor (nu eram) însemna că mai trăiam/mâncam/petreceam de vreo 700 lei. Vă dați seama huzur cu 700 lei? Ce creativitate te lovește, ce poftă de muncă, ce inspirație și liniște sufletească îți inundă sufletul și mintea.

Firește, nu toți profesorii sictiriți pe care am reușit să-i am la X, Y și Z erau debutanți, dar frustrarea trebuie să fie cu atât mai mare să ai vechime de 25-30 de ani și un salariu de 1.991 lei.

Practic eu câștigam (aproape) cât un profesor cu experiență punând benzină la pompă. Cumva eu eram mai motivat financiar la 17 ani să predau „arta alimentării cu 99, fără plumb” decât un profesor să predea lucruri esențiale unor tineri care oricum știau de acasă că școala nu-i importantă, profesorul e prost când te pică și nenorocit când n-are chef te fițele tale și ale părinților tăi.

Acestea fiind zise, descoperind acum ce salarii mizerabile au avut profesorii mei nu pot decât să-i condamn că n-au plecat din țară, ori nu s-au apucat de altceva și au insistat în pasiunea lor sinucigașă. Cred că doar un psiholog foarte bun ne poate ajuta să înțelegem ce e în mintea unui om care se supune la o asemenea durere. Și cum în continuare profesorii câștigă prea puțin în comparație cu valoarea actului cred că ne e clar unde și ce o să ajungem. La pompă.

3 răspunsuri

  1. Responsabilitatea e enormă pentru o remunerație așa mică.
    Nihilismul din sufletul profesorilor este explicabil, dar daca ai acceptat să intri in sala de clasă trebuie să ți îndeplinești datoria pe care o ai pentru viitorii oameni din societate (a căror vină nu este pentru locul in care au fost născuți).
    Ori că folosești o oră învățând alți oameni ori că pierzi o oră din viața din cine știe ce frustrări personale, tot o ora este. Nu cred că timpul trebuie irosit nici pentru elevi nici pentru profesori/învățători.
    Pare naiv ce am scris, dar făcând nimic și stand în scaun așteptând să se termine ora/ziua de munca nu cred că este răspunsul.
    Cred că educația este cel mai important lucru dintr o societate pentru ca aceasta sa prospere corect.

  2. Asta e ca în căsătoriile tradiționale : mă bate, dar unde să mă duc? Așa mă mai descarc și eu pe copii și parcă e mai bine. Tu câștigai mult, că eu aveam 600 ca inginer debutant atunci – acum nu mai sunt pe inginerir că mediu alea-alea, mi-am fâcut norma de 16 ore pe zi pe șantiere – dar am căutat ceva mai bun. Cât să sufăr ca prostu’? Iar grinzile nu-mi preluau din suferință 🙂
    Altfel spus, îți asum sau îți vezi de treabă în altă parte, mai ales ca influencăr. Toată lumea are probleme.

  3. Consider că ușor, ușor învățământul ar trebui să rămână în sfera online, platforme precum eduboom sau aplicații mobile precum iBac își propun să digitalizeze lecțiile din format fizic. Prima aplicație reușind mai bine decât un profesor să explice deoarece prezintă informație sub forma unor videoclipuri animate și știm din piramida învățării că din vizionarea unui videoclip se rețin mai multe informații decât din audiția profesorului care prezintă ora în format clasic sau privitul de imagini și cititul informației din manual, chiar dacă și aceste manuale pot fi găsite în format digital la ora actuală. Ar trebui ca pe acest principiu să se bazeze și facultățile pur teoretice și să încerce să faciliteze Învățarea prin platforme digitale unde să putem găsi toate informațiile și materiale de curs structurate și scrise într-un limbaj cât mai simplu.

    Este de la sine înțeles că familiile din zonele dafavorizate fără acces la internet sau cele nu își permit ca copilul lor să poată învăța în format online să poată urma cursurile în format fizic pentru că avem dreptul cu toții la educație.

    Profesorul din învățământul online va avea rolul de a răspunde la neclaritățile elevului și de ai da teste finale, un avantaj al platformelor online fiind testarea copilului în mod concluziv după fiecare lecție.

    Astfel din acestă migrare profesorii pot fi mai liberi și să își centreze atenția spre orele de pregătire tradițională din mediile nefavorizate sau ore particulare dar cu veniturile obținute declarate la ANAF.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Texte pe mail: