Numele meu este anxietate și am George Bonea.

„Ce frumoasă-i sărăcia”, spun oftând din limuzină 🎧

N-ai chef să citești? Ascultă:

Îi știți pe bogații ăia care aruncă mii de euro pe băuturi extravagante, poartă cârpe cu 1000% adaos comercial și fredonează pe mesele din cluburi, afectați și aproape-n lacrimi, versurile lui Randi din piesa „Visător”?

Cum ar fi […]

Să ai puțin și puținul să-ți ajungă”

Îi știți pe ăia care au primit averi uriașe de la rude și apoi au spus pulimii că prin muncă pot ajunge la nivelul lor?

O știți pe Mihaela Rădulescu, vedeta care de la sezon de Românii au Talent la sezon pare mai reșapată, și care recent a spus recent că „feminitatea absolută nu se atinge prin vopsitul unghiilor la grădiniță”?

O știți, nu?

E vedeta aia care sparge plasmele telespectatorilor prin decolteurile absolut de feminine, postează periodic chiloțăreală pe Facebook și-și prezintă viața idilică de parcă-i cumpărată de pe raftul unui butic de cartier.

Mihaela Rădulescu, lăudată periodic în emisiune pentru aspect și ținută, le spune tinerelor să nu țină cont de aura ei de perfecțiune și să rămână crude, imperfecte și naturale. Că așa-i frumos. Pentru cine? Că nimeni n-a lăudat vreodată naturalețea în prime-time la TV.

Răduleasca spune că dacă era mamă de fetiță se străduia s-o țină cât mai pură. Asta da strădanie. Când mama ta iese din casă de parcă ar dansa non-stop la Moulin Rouge e greu să-ți găsești alt exemplu de „feminitate absolută”.

Când televiziunea și internetul îți prezintă „feminitatea absolută” ca fiind rezultatul a kilograme de machiaj și ore de operații estetice e absolut jenant să vii și să spui opusul.

Fetelor, nu vă lăsați prostite! Răduleasca vă minte și vrea să fie singura „frumoasă”. Băgați repede silicoane de la 12 ani și nu lăsați centimetru de piele nefardat! Nu fiți proaste, nu fiți naturale!

Vive la feminitate absolută!

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.