Cât de greu este să scoți plasticul din lapte

Zilele trecute un domn din Băicoi, cu vreo aproape 10.000 de fani și urmăritori pe Facebook, a pus pe el un halat pufos și s-a filmat în timp ce explica internetului că a găsit „material plastic” în laptele Zuzu cumpărat de la magazin. Tibi Brăescu pe numele lui. 

Filmarea domnului Brăescu a strâns 2.800.000 de vizualizări. Două milioane opt sute de mii. De vizualizări. Și peste 47.000 de mii de reacții. Vreo 38.000 de like-uri (pe care le traduc ca „sunt de acord cu ceea ce spui”) și doar 779 de haha-uri (pe care pot să le interpretez și ca „bă, ce prostii spune ăsta”, dar mai pot trece și drept haz de necaz). E complicat. 

Puteți vedea video-ul aici.

Cel mai trist e că mi-am găsit niște prieteni cu multă carte în lista celor impresionați de domnul Brăescu. 

Pentru mine Dumnezeu se arată doar într-un singur mod: face astfel încât să mă apuc de anumite cărți doar când pot să și observ repede cele învățate. Cu doar 2-3 zile înainte să bubuie domnul Brăescu mă apucasem de „Psihologia fake-news. Acceptarea, distribuirea și corectarea informațiilor false”.

Am pus cap la cap cele învățate și mi-am dat seama că materialul video cu „materialul plastic” din lapte este cu adevărat toxic, mult peste ce s-ar întâmpla dacă în laptele din magazinele românești s-ar pune plastic. 

De unde să încep?

1. Sursa delirului

În primul rând trebuie să înțelegem de unde vin aceste derapaje de logică. Firește, se pot scrie cărți, dar de dragul faptului că asta e totuși o postare de blog o să reduc totul la patru potențiale surse pe care le-am identificat într-o mică/mare măsură la diverși din populație:

1. Personalitatea – sunt destule studii (le găsiți inclusiv în cartea menționată mai sus) care demonstrează că paranoia, narcisismul și conspiraționismul, de cele mai multe ori, stau în chirie împreună. De altfel, ați întâlnit vreodată conspiraționist care să nu fie sigur pe el și arogant cu privire la capacitatea lui senzațională de a vedea dincolo de „ce ni se arată”? 
2. Refuzul de a nu înțelege – pentru cei mai mulți dintre noi este epuizant să nu înțelegem de ce se întâmplă ce se întâmplă. De ce lasă avioanele dungi pe cer? De ce unele vaccinuri au efecte adverse? De ce apare „material plasticos” dacă fierbi lapte? Puși în fața inexplicabilului oamenii aleg să se documenteze din surse ample, obositoare intelectual și care pot mânca zile întregi, ori caută explicații simple (îmi cer scuze, religia se încadrează aici);
3. Anti – dacă vă aventurați în lecturi despre locuitorii acestui spațiu o să vedeți că de când se știe a existat o relație de tensiune între plebeu și conducere, ori altă formă de autoritate. Tensiunea cetățean de rând-conducere nu-i moștenire comunistă. De sute de ani a existat această stare în care omul de rând se simțea tras în piept de conducător și căuta să-l micro-țepuiască pe unde putea (inclusiv prin acte de lene, neimplicare, ori proverbialul șurub furat zilnic din fabrici). Voi vă faceți că plătiți, eu mă fac că lucrez;
4. Sponsorizare – există evident și motivația financiară. Adică basculezi minciuni în populație pentru că cineva are un interes în această direcție. Cineva are un interes ca oamenii să își piardă încrederea în instituții de tot felul.

În cazul de mai sus, cu domnul Brăescu, pariul meu e că nu vorbim de punctul D. Celelalte trei se manifestă în procente diferite. 

Adică vorbim de o personalitate, vorbim de o incapacitate și vorbim de o stare care poate să definească inclusiv un cluster impresionant dintr-o generație care se simte constant victima unei conspirații. 

Domnul Brăescu poate să fie relaxat liderul celor care știu că roșia nu mai are gust de roșie, „Ăștia” pun chimicale în orice, și se dorește de „Știm noi unde” epurarea poporului român. 

Cam atâta pe scurt despre asta.

2. De ce cred mulți că e plastic în lapte?

Pentru că mulți împart punctele A, B și C cu autorul clipului. Societatea românească bifează niște numere îngrijorător de mari la capitolele „Complex de inferioritate”, „Mania persecuției” și „Încredere în sine bazată pe cunoștințe limitate”. 

Dar ce se întâmplă cu video-ul în cauză este că materialul în sine este foarte credibil în ochii multora.

Pentru mine și alții este comic să vezi un domn în halat pufos (inițial am crezut că e un sketch de comedie), cu 0 (zero!) pregătire științifică, discutând despre plasticul găsit în laptele de cafea,  dar pentru o altă parte a populației domnul Brăescu este proverbialul om deștept din popor care arată din popor, le zice pe bune și e „ca noi”. 

Este impresionantă capacitatea oamenilor de a se identifica cu tot felul de personaje. Cum țara e plină de Brăești, aceștia au găsit în video o oglindă curajoasă, deșteaptă și cu spirit revoluționar. Nu e un caz singular. Politicienii unui stat sunt tot oglinda unei majorități. „Șmecherosul” și „caterincosul” Băsescu n-a fost un accident. De altfel, toți președinții s-au potrivit perfect cu modelul social predominant (ori dorit). Da, în ultimii ani am fost fierți după ficuși.

Altfel spus, video-ul despre plastic în lapte vine ca o altă încununare a unei stări generalizate de neîncredere în lucruri (instituții, lapte, străini, alți români ș.a.m.d.).

3. Ce e de făcut?

E foarte greu să faci ceva. Dacă ne luăm după cercetările prezentate și-n cartea menționată mai sus e aproape imposibil să găsești rețeta succesului când lupți cu fake-urile. Din n-jpe motive.

Dacă vrei să combați un fake unii vor spune că „de ce ai vrea să combați ceva ce spui că nu e adevărat?” Adică de ce te chinui din moment ce zici că nu e adevărat? „Bate la ochi”. Apoi, dacă vrei să-l combați repede o să stârnești reacții. „Unde vă grăbiți?!” Dacă o faci prea târziu lași altă impresie. „De ce tocmai acum?” Dacă nu faci nimic „de ce nu fac ceva? Pentru că e adevărat, d-aia!”

Eu scriu textul ăsta la 8 zile după ce domnul Brăescu a descoperit „material plastic” în lapte, în timp ce-și făcea o cafea într-o bucătărie din Băicoi. 8 zile poate să însemne ceva pentru cei 47.000 de fani care au reacționat la video:

• Am fost plătit de BigZuzu ca să scriu textul ăsta;
• Am așteptat atâta ca să văd dacă se adună multe vizualizări și abia când am văzut amploarea m-am activat (probabil tot plătit);
• Sunt un spălat pe creier (probabil de la laptele cu plastic pe care l-am tot băut).

Și tot așa…

Nici n-am mai spus faptul că pe mine algoritmul Facebook n-o să mă ajute ca pe domnul Brăescu, textul meu fiind greu de viralizat (comparativ cu un video care stârnește reacții dure). 

Eu vă sugerez să citiți cartea recomandată și la fiecare capitol în parte să vă uitați peste clipul din Băicoi și să vă gândiți dacă se confirmă sau nu. Să vă uitați și la comentarii. Și la conturile celor care au comentat. Se pupă? Se cam pupă. 

Nu vreau să vă fur plăcerea de a lectura o carte utilă și care poate face nițică lumină în mai multe contexte cu privire la fake-news-uri și aberații online. 

Concluzia? E greu să combați astfel de inepții pentru că oamenii sunt greu de convins de lucruri pe care nu le știu, coroborat cu tensiuni pe care le-au internalizat (precum antipatia față de conducere/autoritate).

Mă gândeam dacă e o decizie bună, de PR, ca Zuzu să iasă public și să demonstreze evidentul (că nu e plastic în lapte). Dar iar ajungem la „de ce ai spune dacă nu e?”. Apoi m-am gândit că poate e combinație să-l dea în judecată (sigur există o speță). Dar sună cinic și prea dur ca un brand atât de mare să târască într-un proces un nene în halat pufos. Plus că asta ar consolida senzația că „Ne vor răul” în sufletele celor care oricum știu că „Ni se vrea răul”.

Și totuși, o soluție?

Cred că există una, dar cu efect întârziat și pentru care e nevoie de o investiție lungă: umorul. Bășcălia pe seama analfabetismului poate da rezultate. Trebuie să râzi de prostie (nu de proști!) până astfel de dovezi de analfabetism sunt internalizate ca fiind ridicole. Dar nu râzi de omul prost pentru că sunt n-jpe motive pentru care e așa. Dar se poate educație. Educația cu umor. Educație cu sarcasm. Educație cu ironie. Educația aia în care arăți evidentul într-un mod atât de sarcastic încât și cel mai desculț intelectual se prinde de propria nerozie. Pentru că dacă vrei să educi la modul clasic nu mai atingi pe nimeni. Dar asta cred și simt eu. Posibil să mă înșel. Mie mi se pare că țările cu grad ridicat de sarcasm și ironie au mai puțini oameni care cred că-n lapte e plastic.

Altfel spus, e foarte greu să scoți plasticul din lapte. Și devine cu atât mai greu cu cât oamenii devin frustrați, săraci, răzbunători și încrezători în propria „știință”.