Parafrazând din Nicolae Guță, „dintr-o mie de femei/ n-au nici una frustrările tale și metoda ta prostă de a trece peste o despărțire”.
Acum vreo 14 ani cunoșteam o profesoară. Mama unei fetițe de 5-6 ani. Divorțată după ce a fost înșelată (cu una mai tânără – elementul ăsta contează, să-l țineți minte). Convertită la nazi-feminism. Am întâlnit această ființă o singură dată, dar am avut plăcerea să petrec un weekend alături de ea, fiica ei și alte două eleve din clasa în care era dirigintă. Au fost vreo 72 de ore de „bărbații sunt porci”, „bărbații vor doar sex”, „bărbații fac rău”.
Asta preda Diriga elevelor ei în mini-excursia organizată și asta-și învăța fetița. Am înțeles apoi că asta spunea și prin ore.
Nu știu cum s-a terminat toată povestea vieții ei, nu știu ce s-a ales de copilă și nici de eleve.
În timp am mai întâlnit acest șablon. Fără discriminare îl văd și la bărbați. Tați (de băieți), înșelați de soții, cu discurs educativ despre cum „toate-s curve”, „toate-s zdrențe”. Bărbații pe care îi știu în situația asta sunt și niște alcoolici.
Ocazional în viețile noastre apar copii care ne surprind prin discurs. Fetițe de câțiva ani (încă la vârsta păpușilor) care debordează de cunoștințe și opinii vis-a-vis de viață, bărbați, relații. Știu ele, așa micuțe, „cum sunt bărbații”. Ce drăguuuuu!
Avem tendința, inițial, să-i considerăm copii-fenomen fiind captivanți prin limbaj și (cvasi)maturitate. Ce-mi dau seama, fără studii aprofundate, e că vorbim de copii îndoctrinați cu traumele părinților.
În topul extins al lucrurilor triste se află și copiii spălați pe creier cu frustrările părinților.
E tot abuz să-ți înveți fetița că „bărbații sunt monștri” pentru că tu ai fost înșelată, părăsită și că în esență ai făcut alegeri proaste.
Nu emit pretenții de Nostradamus, dar aș putea să-ți recunosc o mămică frustrată, înșelată (cu una mai tânără), divorțată și convertită nazi-feminism după cum îmi vorbește fetița ei de 5-11 ani despre bărbați și tati. Până acum am reușit să fac aceste preziceri cu o precizie de aproape 97%. Și devin și mai exact când văd și elemente de stil și fashion. Să spunem că am această putere… La bărbați e și mai simplu. Frustrații înșelați și misogini le lasă moștenire băieților o formă de cuperoză sufletească.
…
P.S. – comentariul de mai jos l-am salvat acum câteva luni. E de pe Facebook, de la o „dezbatere” feministă (înfierare) despre bărbați. Mesajul a fost postat de o puștoaică. Nu știu câtă experiență traumatizantă a avut ea cu bărbații de a ajuns să le dorească moartea, ori cât a învățat și acasă.
Un răspuns
„Totuși, monogamia sexuală apare destul de rar la alte specii ale regnului animal, cu excepția omului.”