Acum ceva timp un pretendent la scena politică mare spunea că dacă vrem un mai bine pe termen mediu și lung e nevoie să investim masiv în infrastructura feroviară. Cu mult peste cea rutieră.
N-o zicea rău dacă ne uităm la ce mesaje și filozofii de viață și mediu promovează ăia la care am ajuns să ne naștem copiii. Dacă planul e s-o lăsăm mai moale cu mașina în următorii 20-30 de ani e clar că trenul e cam singura soluție. Am mai scris și cu altă ocazie despre cât de minunată ar fi România dacă aș putea să locuiesc în Giurgiu/Pitești/Brașov/Craiova/Buzău ș.a.m.d. și să fac 40-50 minute cu trenul până la muncă-n București. Cei din Ploiești să ajungă în 15-20 de minute.
Dar s-a ratat trenul dezvoltării feroviare.
CFR-ul e o instituție pe butuci. Am putea crede că ăia nu-s butuci pentru că-s vopsiți periodic în culori stridente (găleata de vopsea fiind achiziționată din bugetul statului cu vreo n-jpe mii de euro) și de la depărtare par elemente decorative, dar sunt butuci.
Ce vedeți prin gări e sărăcie și faliment inevitabil.
Instituția CFR funcționează pe același schelet de nepotism și combinageală, fiind pentru o anumită categorie socio-educațională ce e TVR-ul pentru jurnaliștii care nu vor bătaia de cap a competitivității. La CFR e liniște dacă reușești să intri și dacă vreun sandilău politic vrea să facă niscai concedieri să fie cu băgare de seamă că sindicatele și opinia publică îl vor taxa pentru imprudența de a lăsa oameni fără locuri de muncă. Cum să lași oamenii fără salariu? Cum să facă altceva? Cum să învețe altceva? Nu există! Românul ține de job-ul călduț cum ține redneck-ul de pușcă și verișoară. Ce fac unii la locurile alea de muncă? Nu contează, important e să fie job în fișa postului, așa cum a lăsat nea Nicu moștenire – ceva de muncă pentru oricine, nimeni nu stă degeaba (decât dacă o face la muncă). Plimbi o foaie, faci ceva. Tu o duci, altul o aduce. Am făcut două job-uri dintr-o foaie.
CFR-ul e ca un pacient. Are un organism. Și ce am scris mai sus e cancerul metastatic pe care nu-l vedem.
Dorind să demonstreze că-s ființe sociale, românii văd CFR-ul cum se zvârcolește și fac ce trebuie: îi cară șuturi.
30 de ani de șuturi.
De la deja banalul „merg cu nașu” până la îngălata folosire a trenurilor (picioare pe scaune, semințe, mizerie, jeg, putoare), CFR-ul e o (altă) imagine a simbiozei român-civilizație.
Cele de mai sus s-au cimentat atât de bine în mentalul colectiv încât ne mirăm când dăm de un tren care nu pute și în care nu se fumează „așa mult”. Dacă mergem pe rute de Personal e distrugere. Vă ține de o excursie etnografică de la Gara Obor spre Oriunde? Hai! Dau eu berea și semințele (ca să blend in).
Altfel, umorul neaoș a îngropat cu totul intenția unora de a pune vreodată piciorul în tren.
Vara asta am mers la mare cu trenul și am făcut 3 ore, cu aer condiționat și curățenie (atât cât s-a putut, bătrânii desculți fiind bagaj cultural). Din moment ce glumele și știrile despre întârzierile CFR vin peste români în valuri e greu să lași vreodată impresia că mersul cu trenul în țara asta e peste experiența de a supraviețui măcelurilor de pe A2 și pensionării de pe Valea Prahovei. Gluma dictează comportamentul.
Bine, și glumele alea-s bazate pe o serie de fapte reale.
Am văzut întârzieri CFR demne de o nouă facere a lumii. Dar la toate minutele alea simt că am contribuit cu fiecare pilă angajată în sistem, fiecare leu dat nașului, fiecare gherțoi tolerat.
Altfel?
O să vină o privatizare. Cândva. E inevitabilă. Poate că România își mai permite salarii CFR-istice 20-30 de ani, dar investiție și dezvoltare canci. Și fără astea două moartea e asigurată. O să se cârpească până o să se prăbușească.
Ce înseamnă privatizare? Concedieri masive. O să rămână un om acolo unde erau 3-4 care făceau treaba dezlânat. O să apară sistemul ăla nebun de monitorizare a eficienței. O să se digitalizeze masiv, lucru care va ușura din personalul obișnuit cu foaia și hârtia. O să se angajeze oameni cu people skills, care vorbesc gigea clienților și poate știu și o limbă străină când vine turistul să ceară infos.
Problema e… cine cumpără? Cine bagă bani?
Nu-s vreun eurosceptic, dar dacă UE prinde mai multe viteze (și noi rămânem la coadă) o să ne trezim cu niște cumpărători interesanți la buticul CFR. Ți ține n-ar vrea ță cumpere ȚFR?
4 răspunsuri
E cum!? cine….o sa fie privatizat de aia de la „Fiare vechi cumparaaaaaaam….!!!!”
„Ce înseamnă privatizare? Concedieri masive. O să rămână un om acolo unde erau 3-4 care făceau treaba dezlânat. O să apară sistemul ăla nebun de monitorizare a eficienței. O să se digitalizeze masiv, lucru care va ușura din personalul obișnuit cu foaia și hârtia. O să se angajeze oameni cu people skills, care vorbesc gigea clienților și poate știu și o limbă străină când vine turistul să ceară infos.” – bazandu-te pe nimic. CFR nu e entitate de sine statatoare si falimentul nu i se datoreaza exclusiv siesi ci absolut tuturor care n-au avut nici un interes sa investeasca in infrastructura fiindca din Auto se fac bani mai usor si mafiile sunt gata formate. „3-4 care faceau treaba dezlanat” acolo unde abia e unul care trebuie sa acopere serviciul pentru toti ceilalti dati afara in 30 de ani fara nici un fel de strategie pe termen lung.
Nu cred eu că dacă se privatizează CFR-ul privatul o să ofere servicii cu mult peste. Mi-e greu să cred. Și nu zic că privatizarea e rea, dar chiar așa privatizăm TOT? Domeniile de absolută importanță trebuie să rămână în mâinile statului. Cum sunt, de exemplu, învățământul sau sănătatea… Nu poți să le încredințezi privatului
Cei din Ploiesti, ar trebui sa ajunga 15-20 de minute :)) daca pleci din Vest si au intarziere cele care trec prin Vest, adio.
Cele din Sud sunt mai putin afectate, dar si acolo sunt intarzieri.
Am facut naveta 3 ani pana in 2019 doar cu trenul si in perioada urmatoare voi relua. Poate intre timp s-a mai schimbat.
Rar am ajuns la timp si am incercat diverse ore in intervalul 6-8 dimineata.
Unde mai pui ca era bataie pe locuri. Daca ai abonament, nu ai si loc stabilit. Vine cineva cu bilet, te-ai ridicat. Se opresc locuri cu genti puse pe ele, sunt cei care lucreaza la Cfr si stiu exact ce locuri sunt libere, lipsa aer conditionat, locuri inghesuite.. si tot asa :))