Unii oameni au proasta impresie că experiența lor de viață este relevantă în context macro. Probabil pentru că așa suntem construiți, să credem că lumea gravitează în jurul epidermei noastre.
Dar s-o luăm cu începutul…
Recent am mâncat o șaorma la un local celebru în București, Socului. Clientelă multă, istorie, prestigiu. Mi-am cumpărat un bebeluș de șaormă, un monstru în lipie, o bombă la aproape 1 kg. Îmi era puțin fomiță.
După nici două guri am fost nevoit să arunc la gunoi investiția. Un gust oribil, de plastic, îmi omora papilele. Printre chiorăituri de mațe mă uitam la oamenii din jurul meu. Savurau cu poftă. Zeci de oameni se bucurau în timp ce eu am capitulat după câteva minute. Atunci mi-am dat seama că părerea mea nu contează.
Da, puteam să intru pe Facebook, să dau o steluță stabilimentului și să mă simt bine, dar repet: în jurul meu erau alți zeci de clienți care savurau cu poftă produsul. Și ca ei mulți alții.
Și au fost situații când mi-a fost rău după ce am mâncat în oraș. Am vărsat o noaptea întreagă după o pizza la Bocca Lupo. Dar în același timp numeroși prieteni mănâncă des acolo. E cam stupid din partea mea să spun că-i vina localului pentru starea mea. Știți, pe parcursul unei zile ingerăm diverse lucruri, suntem stresați, obosiți, unde mai pui că avem și o chimie diferită.
Și-mi dau seama de chestia asta amintindu-mi că până de curând eram „mare critic culinar” în vlogul Mi-e Foame. Ok, trecând peste latura pamfletară a serialului, părerile emise de mine și colegi aveau un oarecare impact. În sensul că un „nu mi-a plăcut X lucru” ajungea să influențeze câțiva clienți. Și asta poate face foarte mult rău unei afaceri. Reclamă negativă ampulea. De ce? Pentru că suntem diferiți și simțim gusturile diferit, dar ne place să ne considerăm importanți.
Până la urmă, cine 3,14zda mă-sii e George Bonea să-și dea el cu părerea despre mâncare? De altfel, cine-i Cheloo să-și dea cu părerea despre umor, ori Mihaela Rădulescu pentru muzică? Înțelegeți unde vreau să ajung?
Pe această cale doresc să-mi cer scuze față de toți bucătarii și patronii pe care am reușit să-i jignesc cu părerile mele neavizate.
Și tot legat de experiențele noastre de viață…
Când eram copil mi-am luat bătaie de la țiganii din cartier. Pentru o pereche de ochelari de soare. N-am ajuns să urăsc țiganii. Cândva am văzut cum o doamnă a rămas fără portofel în autobuzul 139, șutit cu talent de un rom. Ghici ce? Nici asta nu m-a făcut să fiu rasist.
Întâlnesc tot mai des cazuri de „mi-a făcut mie un țigan asta și d-asta toți țiganii-s nașpa!”. Sau „am trăit eu Y experiență și d-aia toți sunt….!”.
Autosuficiență faptică.
Experiența ta, dacă nu-i general valabilă, dacă nu-i susținută de cifre, statistici, studii, e fix o laie. Nu uita asta când vrei să-ți mai dai cu părerea despre ceva.
