Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Reclame la medicamente

„Te doare-n gât? Ia o pastilă de Gâtinol”.

„Te doare spatele? Masează o singură dată pe zi cu Frecingin Forte”.

„Migrene puternice? DurereStop, cu acționare rapidă”.

Ce sunt astea? Reclame TV. La medicamente. Dacă te uiți la televizor, indiferent de post, ai impresia că suntem o nație de bolnavi, într-o permanentă căutare de credite bancare, cu mâncarea-n bot non-stop (eventual „românească”, „ca la țară”, „gustul de odinioară”) și ahtiați să fim provocați.

Dar revenind la medicamente.

Bagă românul pastile-n el într-o fericire. N-au inventat încă pastila pentru miserupism și durere-n coccis, dar să vezi atunci vânzări și spoturi TV cu Stela&Arșinel:

  • Mă doare-n fund…, spune un Arșinel întins pe canapea.
  • Hemoroizi?, întreabă Stela.
  • Nu…
  • Să fie de la rinichi?
  • Nu, acolo e lux.

De nicăieri apare cuplul Nico&Adrian Enache, cântând: „De ești înalt sau scund/ Te doare rău în fund/ Supozitorul de iubire, te rog!/ Faci ca un lătrău/ Pentru că te doare rău/ Dă cu StopScăpău!”.

Farmacia tuturor, teveul.

Situația-i destul de tragi-comică. Românul are oricum note ipohondre. Din când în când sare-n barca paranoiei, ferm convins c-a luat autism de la vaccin, gripă de la Soros și o durere-n gât de la un gay care a strănutat în autobuz.

Majoritatea reclamelor de medicamentoase te transformă-n specialist. Îți spun simptomele, te invită să te pipăi nițel la ganglioni, plusează cu alte două-trei stări de disconfort și-ți oferă soluția.

De ce să mai mergi la medic?

De ce să consulți un specialist? Păi nu ți-a spus în reclamă că ai cefalee? Tu nu simți că te doare capul? Evident. Așa că intri în prima farmacie, scoți cardul de abonat la pastile și comanzi. Te bucuri la o reducere de 2% și pleci.

Da, da, la finalul reclamei ai un carton cu scris mult și-o voce care-ți spune 10 fraze-n două secunde. Ăla-ți zice să mergi la specialist „dacă” și „cu parcă”. Dar n-are rost, crede-mă! Tu știi mai bine ce ai, doar spune în reclamă.

Înainte ne tratam băbește, azi o facem publicitărește.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.