Update: Aici aveți interviul cu Geo Scripcaru, răspunsul lui la acest scandal.
…
La sute de ani distanță de perioada Inchiziției ne uităm puțin în spate și trăim cu un sentiment de rușine genetică. Adică, mna, n-am ars noi femei și păgâni, poate nici strămoșii noștri, dar undeva în codul nostru genetic colcăie puțin delir istoric.
Stau și mă gândesc dacă peste ani, 100-200-300, nepoții noștri se vor uita în hologramele de istorie (nema cărți p-atunci) și vor vedea cu fascinație cum astăzi sunt incinerați internautic tot felul de oameni pentru același motiv de acum 300 de ani: pâra.
Toată teoria de mai sus a pornit de la întâmplarea viralizată zilele astea pe Facebook.
O știți, cu mămica-n tren jignită de un bărbat.
Mai jos aveți povestea.
Eu nu știu cine-i Roxana Voloseniuc. Nici nu-mi pasă.
Nu știam nici cine-i domnul din imagine. Am aflat după 10 minute, că au apărut datele lui de contact pe tot internetul. Ziarist la Dilema Veche. Ciudat, citesc publicația, dar am o memorie a numelor absolut limitată.
Ce se-ntâmplă: să te ferească Ăl de Sus de share-uri la o postare negativă despre tine.
Mai ales de share-ul vreunui influențator. Ești mâncat! Dacă ai ajuns pe Facebook-ul a 100 de oameni te vei propaga precum lepra și-o să afle toată țara că ești un nemernic.
Facebook-ul este o armă. Puternică. Poate distruge vieți, cariere, familii.
Domnul din postare, pârâtul, este de câteva zile linșat internautic și mediatic. Geo Scripcariu, pe numele lui, n-a dat vreun răspuns la toate aceste acuze până acum. Lucru care-l plasează automat în boxa vinovaților. În societatea asta pe repede-nainte tăcerea e egală cu acceptarea vinovăției.
Panica, anxietatea, rușinea, surprinderea… nimeni nu știe d-astea. Omul trebuie să răspundă imediat la un afront, altfel se face vinovat de cele imputate.
Acum, să nu care cumva să credeți că-l apăr pe Scripcariu. Poate că omul chiar e un arhaic redus, misogin și nesimțit. Dar poate că nu e. Dacă am învățat ceva în anii ăștia de viață e că prezumția de nevinovăție se aplică oricui, oriunde. S-au descoperit și cazuri de „babe violate” care, de fapt, chemau puștani pe acasă și dacă nu le vizitau mai des se dădeau violate.
Trăim într-o lume nebună.
Cred că Geo Scripcariu a fost prea lent. Poate dacă posta el pe Facebook o fotografie cu Roxana Voloseniuc și scria despre o „mămică isterică, o nebună care-și plimbă copilul cu căruțul prin trenul aglomerat, care deranjează pe toată lumea și se simte ca la ea în sufragerie”, altfel stătea povestea. Habar n-am. Nu știu ce a fost în trenul ăla. Nici tu nu știi. Știe doar doamna Voloseniuc și cu Scripcariu. Aparent n-au mai fost martori.
Până primim un răspuns de la jurnalistul acuzat – și îi recomand să răspundă dacă mai vrea să mai primească „bună ziua” pe Facebook – știm că o femeie a fost atât de afectată de comportamentul lui încât n-a chemat poliția, n-a chemat nașul, n-a cerut ajutorul vreunui alt călător împotriva abuzului la care a fost supusă.
A postat pe Facebook și a așteptat să i se facă dreptate.
Societatea se simte mai bine, e participativă, simte că s-a făcut dreptate.
Personal trăiesc cu frica faptului că, într-o zi, o femeie o să mă pozeze, o să-mi pună fața pe Facebook alături de un text în care o să spună că am sărit peste ea în autobuz cu intenția de a o viola. Când colo e vorba doar despre o cădere determinată de o frână violentă a autobuzului. Îmi pierdusem echilibrul încercând să-i fur portofelul.
…
Update: poziția celor de la Dilema Veche
3 răspunsuri
Știi care e faza? Mi-a apărut postarea aproape instant în news feed, aproape imediat după publicare. Am citit întâmplarea și la fel am avut un impuls așa de a da și eu un share, fără să-mi dau seama dacă povestea e true sau fake, efectiv mă prinsese revolta.
Eh și băi nene când să apăs sfântul Share, hopa îmi sare în ochi numele lui prin comentariile care se adunau mai rău ca ploile dintr-o noapte furtunoasă. Și intru să văd mai bine cine e individul.
Și culmea ce am văzut că postase rezona cu mine, și atunci am zis ho, nu face nimic sub impuls, nu există adevărul absolut spus de-o parte doar. Cum ai zis și tu, dacă tace e și ăsta un semn, dar asta nu mă face pe mine judecător să decid dintr-o dată.
Acu aștept un răspuns, cam greu va veni căci respectivul și-a închis Facebook-ul.
Chiar dacă-i nebun omul și reacționează abject în fața unei femei, rolul meu nu e să-l polițienesc. Avem niște organe de ordine. Să fie folosite. Facebook-ul nu-i Agora.