Mă adresez vouă pentru că voi sunteți responsabili pentru ce se întâmplă zilele astea în țară. Mai ales în București și alte orașe mari care au trafic, mijloace de transport în comun, oameni care nu stau acasă pe ajutoare ș.a.m.d..
Voi sunteți de vină.
Voi și dorința voastră de a avea iarnă cu zăpadă, voi ăștia care vă plângeți non-stop, de când vine 1 decembrie, că „n-avem și noi zăpadă, văleu, cum să simt că e iarnă?!”. Mergi la munte. Zăpada a fost inventată pentru munte, deal și câmp, să stea ogorul sub zăpadă, să crească pateul și alte d-astea. Să vezi satul tradițional sub zăpadă și să juisezi ca Dan Puric. Orașele nu-s făcute pentru zăpezică. Blocurile n-arată bine sub nea.
Orașele sunt furnicare, bombe cu ceas. Adică au un orar, un ritm. Dacă verși zăpadă peste, mai ales în cantități viscolite, se duce totul pe… gheață.
Și e totul dovedit științific. Dacă mai mulți oameni își doresc zăpadă se produce un efect electro-karmic la nivel stratosferic, se acumulează particule de dorință-zăpadă în nori și vine urgia. Cu cât sunt mai mulți doritori de zăpadă cu atât se produce mai multă energie karmică și se transformă în iadul alb.
Se vede cu ochiul liber că 45% dintre românii cu drept karmic și-au dorit zăpadă. Și 6% au spus că nu vor neapărat zăpadă, dar ceva fleșcăială.
E știință.
În București zăpada este un motiv în plus să-ți omori neuronii. Sau compatrioții.
Încă din copilărie. Putea să fie Viscolul Secolului, că tot mergeam la școală. Mai exista o variantă: ne scuteau toți profesorii, mai puțin unul care efectiv voia să știe că ai făcut 3 ore pe drum pentru 50 de minute de frecție. Pentru că te frecționai pe picioare de frig în ora aia.
Apoi veneai sâmbetele la recuperare. Halal bucurie de iarnă.
Apoi crești. Trebuie să înduri traficul de iarnă, autobuzele pline și metroul care are probleme. Nu știu cum, aparent în România ninge și sub pământ. La noi când e cod de ninsoare se blochează și miezul planetei.
Șefii nu te scutesc de muncă. Și e oarecum normal. Încă nu s-a dovedit că poți lucra de acasă în toate meșteșugurile. Cam greu să spui „sunt șofer/vânzătoare/prostituată și azi îmi iau work-from-home. O să stau cu laptopul în brațe în pat toată ziua”. Și unele firme lucrează cu străini, unde e cald și bine. Nu le pasă ălora că la tine e zăpada de 2 metri. Te vor la birou, să pontezi. Dar există și mai rău. Munca în corporație. Unde și dacă ai viață personală n-ai viață personală, așa că fuga la muncă, cineva trebuie să culeagă bumbacul digital.
Oricât de chinui, n-ai cum să bați zăpada în materie de „ce ne blochează ritmul”. Că și dacă-i inundație o scoți la capăt cu o șalupă, ori dacă vine Apocalipsa îi spui lui `mniezo să nu te țină mult la Judecata de Apoi pentru că ai un deadline la 11. Dar zăpada…
Curăță mașina, dă la lopată, patinează pe străzi, înjură primarul, spune „ca la noi la nimeni!”, caută loc de parcare, zâmbește sec la colegi, bea o cafea neagră ca sufletul tău după toate cele enumerate.
Să nu uitați că sub albul ăsta sufocant e un gri veșnic. Și rahați de câini.
Și nu, nu mai merge cu „lasă că se bucură ăștia mici, ies la săniuș”. Sunt în casă, freacă ecrane și fac sexting.
