Numele meu este anxietate și am George Bonea.

În cinci ani votăm un președinte gay-țigan-femeie?

Gata, am făcut-o și p-asta!

Am votat un președinte neortodox, ne-cu „escu”-n coada numelui, nepopulist, nedinpopor și nepomanagiu. Acum să nu credeți că-i Iohannis ușă de biserică, fie aia și lutherană, că are în spate un PDL mârșav, un PNL plin de fripturiști, unde mai pui că-i mănâncă-n palmă pe jumătate din social-democrați să se mute în tabăra ACL. Să vedem dacă-i primește cineva. Big Bang ajută să nu. Dar am dat o palmă peste bot unui sistem oribil din toate punctele de vedere. Ca să înțelegeți cât de groaznic e PSD-ul, comparați partidul ăsta cu dansul latino al Dacianei Sârbu (de la Dansez pentru tine). Palid, țapăn, dar de ochii lumii.

Ce trebuie să înțeleagă Ponta și ai lui e că tinerii nu-i suportă. Poate părinții au uitat de Revoluție și Mineriadă, că-s bătrâni și îi doare mai mult de un 200 de lei în plus la pensie, ori de o pomană de 150 de euro, dar nu se mai poate cu Iliescu, Năstase și oamenii școliți de ei. Să nu mai vorbesc și de oportunistul intergalactic Tăriceanu. Omul ăsta mereu a căzut în picioare, așa că nu mă mir dacă acum se roagă-n genunchi să-l primească înapoi PNL-ul. C-așa-i în tenis. Milioane de români au votat un necunoscut, un primăraș de urbe medievală despre care nu știu mai nimic, decât ce varsă Antena 3, în detrimentul unui procuror cu un partid-corporație în spate. Oare ei își dau seama cât de urât e PSD-ul? Comparativ, pe o scară de la 1 la Băsescu, PSD-ul e urât Băsescu + 54,5%.

De remarcat nemernicia BOR-ului, care simțind că Ponta pierde s-a repliat declarând că un conducător străin nu-i neapărat ceva rău.

Acum, cea mai mare dezamăgire pe care o pot avea din partea lui Iohannis e să sponsorizeze în continuare sugativele astea-n sutană. Nu e el Cuza, dar poate respectă Constituția și face România statul laic de care e nevoie.

În concluzie, am învins tradiția. Am lăsat popularul și neaoșul în detrimentul acelui lucru nou care promite o altă abordare. Am dat mârlanul din mână pe calmul de pe gard. Să sperăm că asta ne deschide ochii și-n anii care vin subiecte precum legalizarea marijuanei, prostituției, impozitarea cultelor, lupta împotriva discriminării în funcție de etnie/orientare sexuală/sex, etc. nu vor rămâne într-o bulă ca acum. N-o să le schimbe Iohannis pe toate, dar putem noi.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.