Influenţă: şpriţ de vară
Stau la masă cu un stimabil de o vârstă apropiată cu a mea. Servim un şpriţ rece şi ne bucurăm de conversaţie. Uşor ne aprindem pentru că inevitabil ajungem să vorbim politică. Ne pierdem în doctrine, dar ajungem repede la momentul când îmi spune „eu votez cu PSD-ul”. Puţin mirat, întreb de ce. „Pentru că e singurul partid care fură, dar te lasă să furi”.
Mă enervez şi mă scandalizez precum un suedez care vorbeşte politică într-o ţară din lumea a III-a. „Dar cum e posibil aşa ceva? Nu e normal! Noi trebuie să tragem tare să fim o țară corectă şi onestă”, şi alte cele care mă fac să mă simt modern în ochii mei.
Cu foarte mult calm interlocutorul îmi spune, din nou, că sub oblăduirea PSD-ului s-a descurcat toată lumea. A putut să înţepe şi şeful lui şi el în acest perpetuum fraudae. Evident că unii nu s-au descurcat, dar n-au trecut acest examen de adaptare care forţează specia românească. Eu caut să-l lovesc atunci peste simţul civic şi îi aplic o directă: „ai copii. Nu te gândeşti la viitorul lor?”. Haha, l-am făcut!
„Până la viitor mă gândesc la prezent”, îmi spune. „Cu banii pe care îi câştig împreună cu soţia nu-mi permit să fiu corect. Nu-mi ajung banii să-mi cresc cei doi copii şi să fiu corect”.
„Da, dar ce viitor le oferi? Ce exemplu?”, spun eu ţanţoş de colo. „Eu îmi fac datoria de părinte, îi cresc şi caut să le ofer tot ce au nevoie. Viitorul…” şi discuţia a rămas în coadă de peşte.
Şi ştiţi ceva? Are dreptate. Şi l-am apreciat enorm că nu mi-a spus truisme de genul „o să vezi tu când o să ai copii”. Pentru că ştiu. Şi eu pentru copiii mei o să fac tot ce pot. Poate că uneori acel „tot ce pot” o să încalce nişte legi, dar ţine de cât de mult mă chinuie sistemul din spate. Eu vreau doar să-mi protejez odraslele și să le ofer ce știu eu că e mai bun pentru ei. Ei sunt mult mai importanţi. De fapt, statul nici nu mai contează când apar ei.
Şi nu-l judec pentru faptul că are copii, ori cum ar spune unii „de ce a făcut doi?”. Pentru că şi-a dorit. Unii părinţi săraci fac şapte şi îi cresc bine, pe când alţii, bogaţi, fac unu şi-l chinuie. E după cât de mult îţi doreşti.
„De ce nu munceşte mai mult?”. Şi locurile astea de muncă nu cresc în copaci, nu au toţi noroc (ăsta e cuvântul) de oportunităţi şi de la o vârstă nu mai ai bani/timp să investeşti în propria dezvoltare. Să nu ne erijăm în sfătoşi de familie noi ăştia care punem ban pe ban pentru hobby-uri, nu scutece. Ce să-i spun? Că eu am cheltuit pe un upgrade la bicicletă cât a dat el pe un căruţ de copil la mâna a doua? Alo, venim din medii diferite, n-a dat bunul ‘mniezo şanse egale tuturor, în inteligenţa lui astrală.
Devine injust să am pretenţii de corectitudine de la nişte oameni care au crescut într-un sistem incorect. E de apreciat că sunt aşa cum pot. Firesc era să fie mai rău.
Asta a făcut PSD-ul şi de aceea îl dispreţuiesc: a construit o ţară în care, din păcate, cu greu mai poţi alege să trăieşti corect. Nu ne permitem.
Vedem ce se mai poate face, dar îmi dau seama că orice gest corect făcut de un român mai „strică” puţin sistemul şi mai îngreuneză viaţa unuia crescut aşa.
