De fapt, e vorba de bani

Înainte de toate, eu vreau să spun că-s nou în domeniul ăsta. În publicitate. În curând fac trei ani de când screm nume de produse, line-uri, scenarii de spoturi radio/Tv și alte cele. Am mai făcut eu freelance creativ înainte, pe la radio și-n presă, dar nu-i spuneam „publicitate” cu toate că era cam același lucru. Dar cu carte de muncă sunt publicitar de trei ani.

După trei ani am ochiul încă îndeajuns de crud încât să nu spun „asta e”-uri și „așa se face”-uri. Practic n-am ajuns la nivelul la care să mă împac cu gândul că-n industria asta sunt niște șabloane și… asta e.

Dacă nu sunteți la curent cu ăl mai nou subiect din domeniu, Bogdan Naumovici e acuzat de sexism pentru faptul că a subliniat rolul și calitatea femeii în publicitate. Cum și de ce sunt puține doamne și domnițe în funcții de conducere, în viziunea lui, aia sinceră și tragi-comică pe care o știm și din „Batman, Batman!”.

Frumusețea e că tot scandalul ăsta despre femei a deschis o cutie a Pandorei din care au început să iasă subiecte interesante, precum faptul că Naumovici a luat bani buni de la RMGC să promoveze exploatarea de la Roșia Montană, aia pentru care au ieșit în stradă zeci de mii de oameni și pentru care-și trăgea Maia Morgenstern cerceii din urechi și Dragoș Bucur își scotea măselele de aur. Bine, se știa că RMGC a plătit o agenție de publicitate, dar acum numele devin mai conturate. S-a dat cu bold și underline. Pe Facebook se vehicula că-n țările civilizate sunt agenții care refuză clienții nașpa. La noi nu.

Bun, deci vorbim de bani. E bine să vorbim de bani pentru că-n publicitate se învârt mulți. E bătaia mare pe peștii care plătesc mult și la timp. În unele cazuri am impresia că producătorul ar putea vinde Lapte Praf cu Furadan și n-ar conta pentru unele agenții.

Bani să vină.

Mulți spun că „trebuie să-ți asumi că primești niște bani să livrezi ceva și dacă nu-ți place poți să împarți pliante”. Corect. Dar când te apuci de meseria asta ți se spune c-o să faci lucruri creative. Nu că transformi sucurile cu zahăr în băutura preferată și recomandată sportivilor. Îți imaginezi că o să urci BMW-uri pe blocuri și-o să facă drift-uri în timp ce pe o cordelină niște acrobați mănâncă șaorme de la Dristor. Și-o să câștigi 10 premii, iar produsele pentru care-ți spargi tu creierii sunt unanim de calitate și bune, planeta e mai verde și-n Africa apa potabilă e peste tot.

Dar nu e așa. Multe companii sunt implicate în zeci de scandaluri, poluează prin Africa, exploatează prin Asia și prostesc clienții prin Europa și SUA. În multe cazuri încalcă niște norme etice și morale și se prezintă în fața echipei creative cu niște cerințe absurde. Să le transfomi rahatul de produs în ceva dumnezeiesc dintr-un vizual și un line. Să-i iubească oamenii și să se lege emoțional de produs, dar mai ales să uite lucrurile nașpa. Vezi scandalul Volkswagen. Și tu le faci, pentru că pâine, unt, soție, copii, viață.

Și numeroși oameni care lucrează în publicitate vor bani. Că-i un domeniu bănos și de la un anumit nivel în sus se muncește ceva mai puțin. Nu știu câți publicitari vor cu adevărat să facă lumea mai bună cu creativitatea lor. Cunosc oameni care au propus spre implementare idei care puteau ajuta mii de oameni, dar pentru că nu aducea îndeajuns „income” și „awareness” pentru companie au murit într-un sertar. Bă, erau așa mișto! Revoluționare! D-alea de cărți de istorie. Dar dacă nu vinde, nu face cash, marafeți…

Apoi, dacă mă întrebați pe mine, în publicitate sunt deranjant de mulți psihopați. De la clientul ăla cu toane care-ți vrea textul albastru scris cu un pix roșu până la colegii care și-ar da în cap pentru idei. N-o să vorbesc de șefi, eu fiind norocos la capitolul ăsta, dar am auzit povești îngrozitoare. Ce vedeți voi hipsteresc în publicitate înseamnă, de fapt, grave probleme de personalitate.

Ce vreți să știți? Că premiile alea importante au devenit discutabile, din moment ce anul ăsta s-au premiat niște idei făcute acum câțiva ani de alții? Și că goana după premii a înrăit creativitatea.

Scriind toate astea îmi dau seama că, de fapt, așa se face. Și e stupid să mă enervez eu, sau oricine altcineva. Evident că Naumovici are dreptate să fie nervos că-i pleacă femeile din agenție pentru că vor să nască. Vrea să facă bani, nu să-i cheltuie. Și o lăuză nu produce nimic pentru industrie. Plozi? Mai avem d-ăștia! Să facă altele, nu tu. Tu ai de dat line-uri și idei. E cumva normală viziunea lui Naumovici pentru genul ăsta de activitate. Nu-ți place, joacă la altă masă.

Momentan, după atâta timp, cred că lumea publicității se împarte în două feluri de oameni: ăia care vor trage toată viața să se demonstreze ceva și se vor dedica unor brand-uri (o să vorbim altă dată despre oamenii ăștia care trăiesc și gândesc după manualul vreunei corporații) și cei care după câțiva ani buni de publicitate se retrag, își cumpără o rulotă, pleacă-n lume, vând ceaiuri, citesc, fac dragoste, îmbătrânesc liniștiți și fără grija vreunei reclame.

Mă apuc să strâng bani de rulotă.