Dacă n-ați aflat încă, ISIS are o metodă foarte simplă și rapidă de a recruta oameni. Cum animalele sălbatice țintesc prada ușoară, bolnavă sau bătrână, așa procedează și ISIS, doar că ei au în vizor bărbații neintegrați complet în stilul de viață occidental (ăsta păcătos și relaxant), frustrați, izolați, cu vicii și păcate religioase pe care încearcă să și le înfrâneze. Pe scurt: marionete emoționale.
De exemplu, ultimul atacator din Franța era un musulman bisexual, alcoolic și drogangiu.
Încercând să-și găsească liniștea a acceptat oferta de „purificare ISIS”. Omori câțiva oameni și toate relele tale sunt curățate. Ceva trebuia să facă și cumva asta părea cea mai simplă cale, doar nu putea să recunoască faptul că-i gay și să fie stigmatizat și de „ai lui”. Acum este erou pentru ISIS, sau cel puțin cu impresia asta a murit.
Poate că treaba cu ISIS e puțin prea complicat de explicat și prea greu de înțeles. Așa că o să vă povestesc ceva mai neaoș, mai ancorat în România. Asta ca să-nțelegeți cum funcționează astfel de grupări și cum recrutează membrii folosind frica, teama, incultura și ignoranța.
Pe când eram copii, că azi nu cred că se mai întâmplă la fel din moment ce toți plozii aleargă după pokemoni, ne mai luam bătaie prin cartier. Ni se furau șepcile, ochelarii de soare sau jucăriile. Știi mingea aia de fotbal pentru care strângeați bani 5 oameni? Nu-i așa că nu ți-ai dorit niciodată mai sincer moartea cuiva ca atunci când ți-a fost luată cu japca?
În unele cazuri se întâmpla să-ți fure lucrurile vreun țigan. Depinde de cartier. Pe unde am copilărit eu erau destui. Unii se impuneau cu bătaia. Voiau să te jignească, umilească, d-astea. Că așa au învățat și ei acasă și atâta știau. Când ești copil absorbi toate prostiile ca un burete.
Dacă dai vine pe un copil pentru că-i prost crescut ești mai prost ca el.
Și victimele astea sunt peste tot. Câțiva dintre noi sigur ne-am simțit măcar odată enervați de vreun etnic. Mai ales în copilărie. Și când auzi mai multe povești de genul ăsta aduni și mai multă ură în tine. Și n-o scoți pentru că nu știi cum/nu-ți spune nimeni. Nu încerci să înțelegi fenomenul, nu-ți explică nimeni „de ce?” și tu aduni.
Și există un moment când în fața ta apar niște băieți simpatici, în pantaloni de camuflaj, bocanci (iarnă, vară, nu contează) și tricouri negre cu un nene pe ele. Și băieții ăștia îți promit că te apără ei de țiganii răi. Că-i bat. Tu poți să stai cu ei și-ți vor spune cum stă treaba-n viață, cine-i important și cine nu, ce contează, de cine să asculți, care-s învățăturile alea bune, ce să faci și când, pe cine să iubești și cum. În schimbul prieteniei, acceptării și protecției lor tu ajungi să urăști, să faci rău și să dorești răul. Ești antrenat, școlit pentru asta. Stai liniștit, că lucrurile nu rămân așa. Nimeni nu te ține-n gașca asta simpatică dacă nu pui osul la treabă… și treaba asta poate însemna multe. Ține de tine.
Acum, unii își dau seama că e o prostie să te transformi din victimă în agresor și se retrag. Pun mâna pe carte, pe istorie, psihologie, logică ș.a.m.d.. Își educă umanitatea. Ceilalți, din păcate, rămân acolo în ură, frustrare, nervozitate, slujind o misiune mesianică în bocanci, pantaloni de camuflaj și tricouri negre cu un nene pe ele.
Așa funcționează toate aceste grupări care propovăduiesc pacea prin ură.
