Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Femeile-s prea deștepte să fie preoți

Probabil una dintre cele mai interesante știri în această săptămâna a fost că Vaticanul a oferit publicului ocazia de a vedea în premieră fresce de acum aproape 2000 de ani. Și așa am putut vedea cu toții că pe la începutul creștinătății au existat și femei preoți. Mai mare dragul să intri sub sutana lor, nu?

Cu toate astea, de ce nu mai avem preoți-femei, femei-preoți (cum e non sexist?)? Simplu. Femeile sunt mult mai deștepte. „Wow, cum să spui bă Bonea că-s mai deștepte femeile, care acum nu intră-n biserică în perioada aia a lunii și par cele mai habotnice?”. Asta pentru că bărbații au vrut să le doboare spiritul. E totul o conspirație, ej neboon!

Reverend Angela Berners-Wilson breaks bread in 1994

N-ați observat că-n general femeile pun cele mai logice întrebări?

Da, nu știu ele să parcheze lateral, ori să aproximeze distanțe/mărimi (îi spui că are 18 și ea o ține sus și tare că-i de 12…), dar care bărbat s-a întrebat vreodată „de ce dracu aleargă 22 de bărbați după o bășică? Care-i rostul? Și de ce se îmbracă așa? Să pună și ei o cămașă, s-o calce și apoi mai vorbim…”. Numa’ femeile își pun întrebări atât de profunde. Și așa a fost și în vremurile când erau preotese.

Tot slujind ele acolo a venit un moment când s-au întrebat: „auzi Maricico, dar de ce suntem noi alea păcătoase și mereu puse la colț de religie? Adică eu propovăduiesc numele Domnului și el mă pedepsește și mă face-n fel și chip? Care-i faza? Și de ce toate superstițiile astea? Și tradiții vechi și contradictorii? Ce facem noi aici?”. Pentru că femeile-și pun mereu întrebări existențiale: care-i rolul meu? De ce fac asta? De ce mă minți? De ce nu-mi dai să-ți văd mesajele? Etc….

Așa-s ele pragmatice.

Nu-i poți spune unei femei, ajuns acasă fleașcă, „știi dragă, a fost un potop aseară și am făcut o barcă, am pus niște animale pe ea și apoi am ajuns pe un munte!”, că te bate cu prova-n cap și te trimite la mă-ta.

În schimb bărbații au rămas neschimbați și au fost mai ușor de păcălit. Au primit un minim de putere și au zis „da, noi rămânem aici. Ne-a făcut Doamne-Doamne assistant manager și ne e bine! Ne simțim importanți, nu vrem mai mult”. Ei n-au avut curiozitatea să descoasă bijniss-ul. Au izolat femeia, au spălat-o pe creier că-i inferioară și gata.

Eu asta cred. Bine, există și cealaltă variantă. S-a trezit preoteasa într-o dimineață și-a spus: „eu stau ca proasta să le vorbesc non-stop unor analfabeți despre Dumnezeu, în rochia asta neagră și oribilă, în timp ce bărbatul meu stă prin magazine de fițe și cheltuie banii! GATA! Schimbăm rolurile, mama lui de pițiponc întreținut!”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.