Marea Britanie se alătură altor țări (Franța, Australia, Finlanda ș.a.m.d.) pentru a-și scăpa populația de tutun până în X an. De fapt, Marea Britanie chiar și-a propus unul dintre cele mai ambițioase proiecte, ca până 2040 să nu mai fie legal să cumperi tutun.
În alte țări se discută în registrul de „oamenii născuți după X an să nu mai aibă voie să cumpere țigări”. Punct. Cert e că sunt locuri pe planeta asta unde se discută serios despre relația cetățean-tutun. În Noua Zeelandă era o lege bună pe tema asta, dar companiile de tutun au scuturat mai tare buzunarele ca nu cumva să se întâmple nenorocirea.
Ce înseamnă asta? E bine să interzici un viciu? Ce facem cu celelalte? Am mai zis câteva vorbe pe subiectul ăsta acum vreo trei ani. Dar aș vrea să mai adaug câteva lucruri.
Despre tutun.
În primul rând trebuie să stabilim o treabă. Tutunul este pur și simplu un viciu despre care știm cu toții că nu are nici măcar un beneficiu pentru organism. Are efecte, dar n-are beneficii. Face multe, nu face bine cu nimic. Dacă la alcool încă se dezbate despre păhărelul care face bine în anumite contexte (la cină, la inimă, la aia și ailaltă – dar se trăiește minunat și fără), dacă la droguri încep să se găsească beneficii (terapie cu diverse, ori relația canabis – cancer), despre tutun doar doctorii din anii 50-60 spuneau că ajută (mame gravide, tusea copilului ș.a.m.d.). Cum era prin anii 90 când a venit McDonald’s în România și existau medici în reclamele lor (pe hârtiile din tăvile de plastic) care îți recomandau să mănânci la Mc pentru că e super combinație, aport zilnic de șmecherie și statut.
Singurul beneficiu real al tutunului, în 2024, e că arăți cool. Mega cool.
Că e țigară veche, că e pipă, pix electronic, nu contează, industria are constant grijă să facă fumatul cool. Sponsorizează filme, concerte, chermeze artistice, îi dă Cântăreței 800.000 euro să țină pixul în gură, se găsesc bani pentru a face fumatul cool. Bani sunt, nu-i problemă! Dacă se găsesc ±1 milion euro pentru Cuplul Artistic îți e clar de cât vând, nu?
Dar altfel, fumatul nu are nici măcar un beneficiu pentru sănătatea celui care fumează (ori cei din jur). Că vine acum Corporația și comandă studii care arată că Marlboro Man a murit pentru că l-a tras curentul și că fumatul din pix e super ok pentru că tutunul e descântat, nu prăjit/ars/fezandat… asta-i ce iese dacă Zâna Măseluță face un copil cu Yeti.
Despre prețul fumatului
O spun și p-asta pe scurt că mi se pare că am tot subliniat aspectul ăsta cu alte ocazii: fumătorii nu-și plătesc eventualul tratament medical din prețul plătit pe pachet. Am mai auzit bălăria asta că „și ce dacă fac cancer, mi-am asigurat tratamentul din acciza la tutun”. Stai tu liniștit, n-ai asigurat nimic. Doar chimioterapia pentru un an de cancer pulmonar poate ajunge la un 50.000 $. Neam de neamul tău de fumători n-a fumat cât să-și permită așa ceva. Partea bună e că se găsesc bani pentru unii pacienți și am ajuns să ajutăm până la un 46% din cazuri. Ideal e să fie la 80%, dar pentru asta poate că trebuie… să fumăm mai mult?
Dar altfel, nefumătorii contribuie și pentru sănătatea fumătorilor. Asta că tot sunteți mulți fierți pe „ce se duc domnule banii mei? Contribuția mea la statul ăsta corupt și nenorocit?!” Cinic, cum le place unora, banii se duc și pe plăcerea unora de a arăta cool și de a face crize că nu mai pot fuma în restaurante.
Oricum, nu te mai obosesc cu date (că ai Google), cert e că n-ai fumat destul cât să-ți permiți cancer. Și nici nu spun cât îi costă pe ai tăi să mori. Același stat hulit n-are chef de familii monoparentale pentru plăcerea unei țigări.
„Da, dar prohibiția…”
Dacă ai învățat istorie urmărind filme cu gangsteri probabil că ai luat deja Bacalaureatul pe tema prohibiției și știi deja că ea nu e bună că oamenii răi fac pac-pac în oamenii buni, mafie, Tommy Gun-uri, mame care plâng, jurnaliști care întreabă victimele cum se simt.
De câte ori apare câte o știre despre vreun viciu care trebuie controlat mai atent (ori interzis) apar apostolii lui „nu e ok, știm ce s-a întâmplat cu prohibiția din SUA”. Dar amuzant e că mulți nu știu ce s-a întâmplat acolo că n-au citit mai mult de subtitrările filmelor menționate mai sus.
Sunt ferm convins c-o să-ți fac poftă să te documentezi și mai mult pe temă, dar află că prohibiția din SUA a fost o inițiativă mega șmecheră a femeilor, cu mult înainte să aibă drept de vot. Personal consider că inițiativa asta e cu mult mai curajoasă, raportat la context, comparativ cu lupta femeilor pentru dreptul de a vota.
Pe la 1800 femeile și-au dat seama că alcoolul e o mare problemă. Prea mulți bărbați beau mult, de-a-n boulea, și făceau urât. Femeile și-au dat seama repede că nu merge cu „e nevoie de educație” (motto-ul celor care, de fapt, nu vor să schimbe nimic pentru că n-au chef să facă nimic) așa că au început să militeze pentru alcool deloc. Pe principiul dacă ești prea prost să bei mai bine nu mai bea deloc. Asta e, așa funcționează societățile, dacă prea mulți oameni sunt prea proști cu privire la un lucru trebuie să-l controlezi mai strict. D-aia n-avem voie să ne scărpinăm în nas pe stradă, că nu știm s-o facem delicat. Când o să învățăm o să bage acest drept în Constituție.
Probabil o să te întrebi „cum au reușit niște femei fără drept de vot și putere reală să realizez așa ceva?”. Foarte bună întrebarea. Răspunsul e „greu” și a fost nevoie de mulți ani.
În primul rând a trebuit să înțeleagă și îndeajuns de mulți bărbați că dacă prostimea își bea mințile rămân prea mulți copii fără ăla care aduce bani în casă (deci probabil mai mulți copii care fac nasoale pentru bani), și prea multe femei fără soț (deci și mai multă instabilitate socială, adică și mai mari șansele să n-ai o țară stabilă). Deci multă lume tristă. Ca să nu mai vorbesc de faptul că bețivii sunt scandalagii, muncesc prost, fac glume aiurea. Unde mai pui că venea și Răzbelul și resursele umane (și nu numai) erau mai bune pentru front decât pentru pahar. Plus că era mai combinație să-ți moară bărbații pe front decât pe masa crâșmei. Dar dacă nu-ți mor e și mai bine.
La toate astea au contribuit și bărbații care se vindecaseră de alcoolism și care voiau să transmită mesajul propriei suferințe. Tot pe atunci a apărut și ceea ce peste ani avea să devină Alcoolici Anonimi.
Există și opinii care spun că evoluția tehnologică/intelectuală/socială din SUA s-a produs și pe fondul faptului că niște ani buni nu s-au mai făcut muci atât de mulți oameni. Pentru că dacă nu bei mult altfel muncești, faci autostrăzi, iPhone-uri, BigMac-uri, filme în care arăți că prohibiția a fost nașpa ș.a.m.d.. Îmi amintesc faptul că acum ceva timp am auzit un nene muftiu spunând că Mohamed a interzis alcoolul din același motiv: oamenii sunt proști și inutili la băutură.
Un alt aspect interesant, și de care merită să ținem cont, e că în anii când nu s-a mai băut „într-o fericire” a scăzut apetența bărbaților de a bate femeile. Când nu ești beat îți dai seama că femeia nu e cicălitoare, doar are puncte de vedere, unele chiar foarte bune (precum „nu mai bea”). Poveștile femeilor fericite că n-au mai mâncat bătaie și că soții n-au mai pierdut banii pe băutură nu-s demne de filme, nu?
Firește, noi ne uităm azi la producții Hollywood și credem că prohibiția a venit fără s-o vrea nimeni și că a creat doar probleme. De fapt, acele probleme nu demonstrează că prohibiția a fost o idee proastă, ci mai degrabă că mafia e un BauBau real, că Legea are nevoie de o mână de corupți ca să strice treaba a sute de oameni bine intenționați. Românii speriați de legi stricte sunt speriați de corupția din ei. D-aia când cineva spune „amenzi mai mari pentru șoferii vitezomani” apare unul care găsește 300 de metode prin care poți scăpa de amendă cu totul.
Altfel, cine s-ar uita la un film cu o familie simplă de americani în care femeia nu e bătută de un bețiv pentru că ăsta n-are de băut și stă toată ziua să muncească, în detrimentul unui blockbuster cu interlopi care vând alcool într-un club pitit după o bibliotecă?
Păi… și…
Și nimic. Voiam să spun că blamata prohibiție americană n-a fost picată din Lună și nu e un exemplu de politică socială nașpa decât dacă asta vrei să crezi (și atât ai reușit să afli).
Și că statele care vor să se curețe de tutun nu vor să ajute Mafia Tutunului să se umple de bani și să se omoare oamenii pentru un iQOS în reglări de conturi. Vor să scadă numărul oamenilor care mor de cancer. Țările alea vor ca oamenii lor să trăiască mai mult. Țările alea vor binele oamenilor. Mai multă viață în ei.
Pot doar să intuiesc faptul că destui apărători ai dreptului la autodistrugere („e libertatea mea să fac ce vreau cu corpul meu, chiar și să mă îmbolnăvesc”) au spus despre COVID/vaccinul anti-COVID că e un mecanism de reducere a populației.
Dar pentru a rezolva toate astea trebuie să facem un lucru foarte complicat: să îi învățăm pe oameni nu „educație” (ce naiba înseamnă asta? Latină? Greacă veche? Poezii?), ci că viața nu înseamnă „să te bucuri de viață”, știi ce zic? Că-s milioane de oameni cărora dacă le spui că nu bei, fumezi, nu-ți faci nimic din registrul ăsta, îți vor răspunde cu un superior și infantil „pfff… chiar așa, să trăiești fără o bucurie?” Asta trebuie să învețe oamenii: ce e bucuria. Cei mai mulți știu ce e, dar ori n-au bani de ea, n-au timp de ea, ori nu-i înțeleg statutul social. Cât marketing există pentru simpla bucurie de a te uita în zare și a sta cu gândurile tale? Nu mai bine aprinzi o țigară și trăiești o revoluție a senzațiilor?
6 răspunsuri
Also, prohibiția a funcționat. Când a fost anulată numărul de consumatori de alcool scăzuse puternic. A crescut până la urmă la loc în câteva decenii, dar sigur vorbim și de mulți alți factori care explică asta.
Din ce am găsit, scăzuse și numărul de consumatori, cât și cantitatea pentru cei care reușeau să bea. Dar mai mult ca orice, nu se mai bătea femeia „ca pe vremuri”.
Ba, urate toate din poza aia. Nici beat, nici treaz nu le-as atinge pe alea
=))) Corect
1. Mi se pare penibila ideea asta cu „sa nu mai existe fumatori pana in 2040”. Eu am peste 30 de ani si nu am fumat niciodată dar când vad astfel de știri, atunci sunt cel mai tentat sa ma apuc de fumat…cred ca poate pentru ca oamenii își doresc ca guvernul sa aibe cât mai puține restricții asupra lor…e ceea se numește libertate/Liberalism clasic/poate e și puțin anarhism în aceasta dorința… e foarte ciudat cum acești asa-zisi progresisti tot se plâng de extrema dreapta, de autoritate dar ei sunt la fel de autoritari. De multe ori extrema dreapta cu cea stânga se întâlnesc:
-Ambele nu cred in exprimare libera si sunt pro-cenzura dar doar cu ideile care sunt în dezacord cu ideologia lor
-în anii 2000, conservatorii americani protestau încercând sa îl împiedice pe Michael Moore sa își spună mesajul în state conservatoare, în vremuri mai recente progresistii fac aceleași lucruri cu Ben Shapiro în state liberale
-ideologii religioși vor sa îngenunchezi pentru Dumnezeu, ideologii BLM vor sa ingenunchezi pentru cauza lor, ambii te judeca dacă nu accepți
-religioșii spun ca oamenii au un păcat strămoșesc din cauza lui Adam și Eva. BLM-istii spun ca albii au un păcat strămoșesc din cauza coloniasmului și a sclaviei negrilor
-conservatorii urăsc filmele porno din cauza obscenității, progresistii din cauza „obiectificarii femeii/filmele nu sunt suficient de feministe”
-ambelor extreme la place dictatura, poate și tu dacă te uiți la filmul Demolition Man cu Stallone și Wesley Snipes ti-ar plăcea personajul dictator-tehnocrat Raymond Cocteau care considera ca o creat „societatea perfecta”…și Hitler în mintea lui credea ca face o lume mai buna cu ceea ce facea
2.Progresistii vorbesc de diversitate, dar urasc diversitatea de opinii, idei și gândire, pentru ca în opinia lor toți trebuie sa avem aceiași definiție a ce înseamnă bucurie și ca trebuie sa credem ca „viata nu înseamnă să te bucuri de viata” ca asa zic ei, pentru ca la fel ca și conservatorii știu ei ce e mai bine pentru oameni decât oamenii înșiși.
3. Pot sa ma uit în zare și sa stau cu gândurile mele, pot sa ma uit la filme, podcasturi, sa ascult muzica, fac sport, ma uit la meciuri, ma plimb cu bicicleta, sa stau la o vorba cu un prieten dar de asemenea îmi place sa ma îmbăt si sa pierd noptile in weekend în cluburi…nu se exclud aceste lucruri
4. Faptul ca sunt oameni prosti care folosesc prost anumite lucruri nu înseamnă că acele lucruri trebuie interzise. Nu deșteptul trebuie sa sufere din cauza prostului.
5.Oamenii știu de consecințele acestor vicii, pe pachetele de țigări sunt scrise, puse imagini despre aceste lucruri. Și nu toți fumătorii ajung sa aibe cancer sau alte boli. Unii poate fumează zeci de ani și mor într-un accident de mașină, alții se lasă de fumat sau au un organism mai rezistent și nu ajung sa aibe astfel de probleme medicale la batranete cu toate ca au fumat toată viata, deci chiar dacă un fumător singur din acciza nu își achita tratamentul, îl achita alți fumători…sau poate se va privatiza complet sistemul de sănătate și ai scăpat și tu de aceasta grija ca banii tai se duc la nenorocitii de fumători care considera ca au dreptul sa își exercite „dreptul de a se bucura de viata într-unfel nesanatos si in dezacord cu ideologia ta”
6.Majoritatea violentei domestice e reciproca. Prima care o vorbit despre asta o fost Errin Pizzey, o feminista care o fondat primul centru pentru femei batute numit Refuge si o observat ca femeile de acolo erau foarte violente între ele și cu copiii lor. O făcut un studiu din care a reieșit ca majoritatea violentei domestice e reciprocă. Studiul ei a fost confirmat de alte studii independente. Dar e la montea cocosului ca e asa, pai ce femeie se mărită cu betivul/bagabontul cartierului? Raspuns:Bețiva/bagaboanta cartierului. Dar când un bărbat și o femeie se bat…normal ca femeia iese mai șifonate fiindcă bărbatul e mai puternic fizic, de aceea e văzută violenta domestica doar ca fiind afectate femeile. In celelalte cazuri de violenta domestica în care doar bărbatul e violent, deseori femeia nu face nimic ca să se ajute…nu vrea sa colaboreze nici cu vecinii, nici cu alți oameni dispuși sa ajute, ba chiar poate deveni violenta/nervoasa/simți jignita ca alții se baga în relația ei. Îs destule cazuri în care vecinii suna la politie și când politia vine sa îl aresteze pe agresor, ea arunca cu obiecte gen farfurii în polițiști sau ii înjura în toate felurile.
8.Femeile nu mai depind de bărbați ca în vremea când o fost instaurata prohibiția, pot sa muncească, sa voteze, nu mai sunt la mila unui bărbat care poate fii bețiv, ceea ce e foarte ok
9.Consumul de alcool și țigările sunt în scădere…Dar nu e bine…căci consumul trebuie sa fie ZEROOOOOO, ca toți trebuie sa fim la fel ca asa vor dictatorii progresisti… Dar și natalitatea e în scădere și poate va ajunge cât de curând aproape de 0 ca în Coreea de Sud, ceea ce nu ma deranjează ca eu personal nu am și niciodată nu am vrut copii și astfel conservatorii si progresistii vor scăpa de cei care nu sunt ca ei, iar ceilalti vor scăpa de cicaleala lor pentru ca toți vom muri într-o zi dar dacă nu exista copii nu vor mai fii alți oameni sa ne ia locul și sa continue acest „conflict”.