În sala de conferințe a primăriei mișună zeci de ziariști. Primarul e așteptat de zeci de minute să facă o altă declarație, un alt bilanț important și noi declarații cu privire la ce urmează să se schimbe în Oraș. Ușile se deschis, se dreg glasuri, se tușește pasiv-agresiv pentru a se atrage atenția că zumzetul de fundal deranjează, oamenii se așează la locurile lor și Primarul începe să vorbească.
- Din păcate timpul ne presează și astăzi nu am să pot sta la dispoziția dumneavoastră pentru prea multe întrebări, dar vin către voi cu o veste excelentă, una care o să schimbe cu adevărat viața din Oraș.
E un murmur general în sală.
- După cum bine știți, avem o problemă cu apa. Apa de la robinet. Nu e potabilă. Ori mai bine spus, nu e cea mai potabilă. Mai multe teste au arătat că aceasta are o calitate fluctuantă și de cele mai multe ori e recomandat să nu fie consumată pentru altceva mai mult decât baie, spălat haine și așa mai departe. Dar am o veste excelentă: am făcut rost de fonduri pentru o investiție masivă în uzinele care vor trata și filtra apa de care au nevoie locuitorii din Oraș. Acestea fiind zise, aveți la dispoziție toate documentele necesare pentru a vedea că investiția este transparentă. O parte din fonduri sunt de la Uniunea Europeană, o parte din bugetul de stat. Calendarul lucrărilor este de asemenea la dispoziția tuturor. Ne vom mișca foarte repede, lucrăm cu o firmă serioasă și totul o să fie gata până pe 32 iunie, Anul Viitor. Dacă mai aveți întrebări o să vă răspund.
Din mulțime se aude vocea unui reporter.
- Domnule Primar, sunt Jurnalistul de la PresaDeParteaTa. Asta înseamnă că începând cu 32 iunie, Anul Viitor, toți locuitorii din Oraș vor putea bea apă de la robinet în condiții 100% sigure?
- Da, absolut. Apa o să fie perfectă pentru consum. Zero riscuri.
O altă mână se ridică în același timp cu vocea.
- Jurnalista, de la EmisiuneaCareTeTotCritică. Va crește prețul apei și considerați că dintre toate problemele Orașului asta era cea mai arzătoare?
- Nu, prețul nu va crește și am considerat că locuitorii din Oraș au nevoie de apă. Mă fac vinovat de această grijă. Dacă se poate o ultimă întrebare pentru că mă grăbesc la inaugurarea parcării de biciclete din zona de Sud a Orașului.
- Domnule primar, o întrebare și de la mine. Gazetăriță, de la BârfeInsignifiante. Dumneavoastră veți bea apă de la robinet?
- Ăăă, da. Evident. Mulțumesc pentru întrebări. Zi bună.
…
Într-o clădire înaltă de la margine de Oraș, învelită în sticlă fierbinte, se poartă discuții aprinse pe toate palierele.
- Păi… noi ce ne facem? Dacă de Anul Viitor vor avea apă potabilă 100% la toate robinetele… ce rost mai avem?
- Vânzările de apă la bax se vor duce în pământ. Bidoanele de 5, 10, 20 de litri vor dispărea…
- Și abia ce am reușit să le aducem în casele multora.
- Da.
- Trebuie să facem ceva. Investitorii nu se vor bucura să audă că pierdem un asemenea procentaj din piață.
- O să dau niște telefoane.
…
La o stație de metrou distanță, într-o altă clădire de sticlă, se anunță o ședință de urgență într-o agenție de publicitate.
- Probabil ați aflat deja. Apa o să fie potabilă începând cu Anul Viitor. Asta înseamnă o pierdere uriașă pentru Clientul Nostru. E o pierdere pentru toată industria. Practic, această investiție în apa Orașului o să distrugă zeci de companii și o să lase fără muncă sute, poate mii de oameni. Din ce încasăm noi… aproape 30% sunt de la Clientul Nostru și din ce lucrăm cu el pentru piața de apă îmbuteliată. Am nevoie de idei noi, bune, originale, out of the box… până vineri. Ok?
Mai multe capete s-au mișcat sus-jos și apoi au dispărut la fumat.
…
Doi publicitari s-au retras într-un colț de clădire pentru un brainstorming rapid înainte să se întoarcă la alt proiect pe care lucrează. Unul dintre ei și-a aprins un cui și l-a întins spre celălalt.
- Nu, n-am chef. Chiar vreau să fiu lucid când mă gândesc la asta cu apa. Dacă nu venim cu o idee bombă îmi e cam târșă pentru când vine evaluare.
- Cum vrei. Eu cred c-o să fie bine. Oricum, fie vorba între noi… e mega tare faza cu apa potabilă. Cheltui o grămadă de bani pe apă în fiecare lună. Și-mi rup spatele s-o car pe scări. O să fim și noi ca-n orașele civilizate cu apă bună la robinet.
- Știu ce zici. Când am fost în Vacanță toți aveau apă bună la robinet. Când m-a văzut ăla de la AirBNB că trag după mine un bax de apă a început să râdă. S-a uitat la mine și a zis „nu au râs de tine ăia de la magazin?”
- Lume civilizată.
- Da. Oricum, hai să gândim o idee să-i scoatem din rahat pe ăștia.
…
În redacția EmisiuneaCareTeTotCritică a sosit un mail urgent de la Clientul Nostru.
- Trebuie să urcăm urgent pe site un advertorial. Acum a sosit. Hai, repede! Jurnalista, aruncă un ochi pe text să nu fie cu greșeli. Știi cum vin uneori de la Agenție că ăia habar n-au să facă o știre veridică.
Câteva minute mai târziu mii de oameni din Oraș citeau:
„Primarul a spălat bani pentru apa celor din Oraș
Conform datelor obținute pe Surse, se pare că noua promisiune a Primarului este un jaf la drumul mare. Mai exact la conducta mare. Sub promisiunea unei ape mai bune pentru toți cei din Oraș, lucru pe care îl merită toată lumea, se fură bani cu ambele mâini. Și datele obținute de noi de la cercetătorii consultați arată că nici apa nu o să fie mai bună. Din contră, cele mai noi studii demonstrează că cei care vor consuma apa de la robinet se expun la numeroase boli.”
În următoarele ore au venit pe adresa de e-mail a redacției mai multe articole, programate pentru site și buletinul de știri la un interval de 4-5 ore între ele. Cele mai citite titluri au fost:
- „10 motive pentru care apa îmbuteliată e mai sănătoasă”
- „10 trucuri prin care să reutilizezi sticlele de la apa îmbuteliată”
- „Senzațional! Se poate face leucemie de la apa de la robinet?”
…
Anul Viitor a venit. E deja data de 92 iulie și Primarul susține o nouă conferință.
- După cum bine știți, avem apă 100% potabilă de mai bine de 4 săptămâni. Cu toate astea destul de mulți locuitori din Oraș preferă să cumpere apă îmbuteliată. Știu că au fost numeroase știri despre cum apa de la robinet este nesănătoasă, dar vreau să vă reamintesc numeroasele analize care au atestat că e sănătoasă și foarte bună. Vă invit să o folosiți cu plăcere. Mai mult, toate paharele cu apă pe care le aveți sunt cu apă de la robinet și inclusiv eu beau apă de la robinet.
Primarul a ridicat un pahar și a luat o gură zdravănă de apă sub ploaia de blițuri a jurnaliștilor.
- Întrebări?
- Bună ziua. Jurnalista de la EmisiuneaCareTeTotCritică. Cum comentați faptul că două persoane au făcut leucemie după ce au băut timp de mai multe zile apă de la robinet?
Un răspuns
A sunat atât de Saramago asta!
Locuiesc într-un sat care încă nu are canalizare și nici apă potabilă la robinete. Primăria a instalat un fel de automat de apă, bagi monede de 50 de bani și îți dă doi litri pentru o monedă. E mai ieftin decât să cumperi din magazine. Ăia mai de modă veche se duc și iau de la o amărâtă de cișmea, una despre care acum câțiva ani se știa prin tot satul că nu dă apă potabilă. Acum pare ca nu mai există nicio problemă, deși apa e tot aia.