Ți-ar plăcea să găsești poze cu tine în case străine?

4

  Ți-ai cumpărat vreodată un portofel chinezesc și-n interior ai găsit o fotografie cu o tânără asiatică? Mereu aceeași tânără cu un zâmbet resemnat de parcă o achiziționai și pe ea în prețul cârpei din imitație de imitație de piele.

Te-ai întrebat vreodată cine e ea? Oare la ce se gândește știind că-i „fața” unui asemenea produs. Chiar crezi că și-a dat acordul să fie influențăriță pe viață pentru așa ceva?

În unele toalete de bărbați din țară sunt fotografii cu niște tinere care se uită tendențios la tine când micționezi. Una are și o lupă și râde. Tânăra care și-a dat acordul pentru poza aia știe că imaginea ei vede sute de mădulare în fiecare zi?

Oare ce simte Nicoleta Luciu știind că trupul ei în format tipărit încă mai tapetează niște interioare de barăci?

Oare cât de stăpâni suntem pe propria imagine?

Am început să-mi pun întrebările astea când…

Hai să facem un mic joc de imaginație.

Se face că un străin vă invită la el acasă. Nu-l cunoașteți absolut deloc, el vă știe cât de cât. Intrați în casă și, SURPRIZĂ!, pe pereți sunt poze cu voi. Voi în diverse ipostaze. Nu sunt imagini făcute pe ascuns, ci fotografiile pe care le-ați pus pe internet. Dar menirea lor n-a fost să ajungă la altcineva sub forma asta, nu?

Acum ceva timp țineam pagina de Facebook a unei vedete TV („wow, cum adică? Nu toate vedetele se ocupă de paginile lor de pe internet? Au angajați plătiți să mimeze prietenia cu fanii lor în timp ce ei au vieți private?”). Eram periodic surprins de faptul că există oameni care dau share pe propriul profil la poze care nu sunt altceva decât… poze cu și despre vedeta X.

Recent am simțit și eu puțin iz de vedetism.

La câteva fotografii cu mine pe internet s-a dat share. De ce? Nu știu. Pozele nu exprimă nimic senzațional. Nu sunt glume, meme-uri, concursuri („dă share și poți câștiga”), nu spun o poveste, un mesaj, nimic. Sunt pur și simplu fotografii cu mine. Atât. Nu le-a dat mama share, ci unii… Atât de simplu.

Sunt oameni care au zis „vreau poza asta la mine pe profil/wall” sau „vreau să păstrez poza asta”. Am văzut asta în niște statistici de care nu știam.

Cineva m-a pus pe pereții casei.

Nu mi-a zis c-o să facă asta, nu mi-a cerut permisiunea. Cumva cred că mi-am dat eu „ok”-ul când am acceptat să-mi pun pozele pe Facebook. E în regulamentul ăla pe care nu l-am citit. Dar acum nu mă mai simt atât de bine cu această realitate. Știu că-s narcisist și că vreau atenție, dar o prefer în muzeul meu (propria pagină de Facebook). Să mă plimb pe la alții prin casă și să mă văd e o senzație ciudată.

Bine, eu mă plâng pentru aproape nimic.

Nu pot să nu mă gândesc la femeile care pun poze sexy. Oare ele prin câte conturi au ajuns? Ce pereți de Facebook și case virtuale decorează cu fesele bombate și decolteuri?

Dar părinții care pun poze cu copiii pe internet? Ei cum se simt știind că plozii lor în chiloței de baie, pe plajă sau unde au mai fost pozați, sunt înrămați virtual cine știe pe unde?

Încet dar sigur îmi dau seama că până acum eu n-am folosit aproape deloc bine internetul. Și că volumul de intimitate prezentat în online trebuie redus extraordinar de mult. Asta până nu mă depersonalizez cu totul și o să mă trezesc un exponat (în contextul optimist în care ajung mai cunoscut și un banal selfie e preluat de zeci-sute de fani care nu mai pot de dragul meu).

Cel mai probabil culmea succesului meu se va traduce într-o poză pusă într-un portofel pe care-l cumpără cineva dintr-un târg din China.

Ți-ar plăcea să găsești poze cu tine în case străine? 1
Recomandări
4 Comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *