Vatmanul și „cioara”

5

Într-o țară subdezvoltată oamenii-și fac dreptate singuri, aleg ei ce legi să respecte și pe care să le încalce și devin eroi la fel de ușor cum devin inamici publici.

Într-o țară bananieră metaforic (nici atâta lucru nu suntem în stare să facem, niște banane) ești stresat și sictirit până-n punctul în care decizi de la „volanul” tramvaiului că e timpul să îndrepți lucrurile. Începi prin a strâmba o bară de  BMW.

Am ajuns să ne bucurăm pentru simplul fapt că un angajat STB a răzbunat ani de zile de mitocănie în traficul din România. Ăsta nu-i motiv de petrecere și glume pe internet, ci moment în care se cere o palmă dată tare peste frunte și conștientizarea nasoalei în care ne scăldăm.

În intersecția aia din București (în care se întâmplă des nasoale, cunosc zona cât de cât) trebuia să fie de ani de zile un polițist, ori o cameră de filmat omologată, care să ajute la împărțirea amenzilor cu impasibilitatea cu care românii-și spun „Hristos a-nviat!” de Paște.

Dar am ajuns și eu să cred că nu se vrea.

Legile-s date de găinari mari pentru a-i face pe găinarii mici să se simtă acoperiți și acceptați.

A trebuit să apară vatmanul de pe 32, „metroul” unui cartier uriaș uitat în timp, să răscumpere ani de zile de nesimțire administrativă și civică. Tramvai care, fie vorba-ntre noi, trece pe lângă o clădire care la primul demaraj mai zgomotos al unui BMW o să cadă. Dar astea-s finețuri…

Filmarea cu vatmanul viteaz n-o mai găsesc. Cred că a fost dată jos de pe Youtube. Păcat.

Era un important studiu de caz despre noi și cât de divizați suntem.

Avem un vatman care, aproape cu zâmbetul pe buze și relaxat, se hotărăște că e timpul să intre în BMW-ul unui puști pensat și la sprâncene și la tupeu. N-a fost o situație inevitabilă, n-a fost pe viață și pe moarte. Pur și simplu a intrat în el. Din sațietate. Apoi l-a apostrofat ca fiind „cioară” proastă, ducând discuția într-o zonă care ține mai mult de tipologii și șabloane decât de civism.

O parte din fanii lui sunt acum acoperiți de urale rasiste.

Despre puștiul cu BMW nu-s multe de zis. Consider că știm deja prea multe despre ce reprezintă el și cum, cel mai probabil, n-o să învețe nimic din experiența asta pentru că nu așa se învață.

Concluzia e tristă. Povestea n-are erou. Țara n-are erou. Într-o țară normală eroii salvează vieți, nu linii de tramvai de cocalari flatulenți.

Update, video:

Recomandări
5 Comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *