Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Micționezi des? Ai încercat cu un briceag?

  Poate că mulți dintre voi nu știți, dar e greu să faci reclame. De reclame bune nici nu mai spun. Dar e greu să faci și reclame proaste. Pe scurt, e greu să construiești o poveste care să te ajute să vinzi un produs. Mai ales într-o lume cocoșată de reclame.

Să fim serioși, doar companiile cu buget mare și curaj reușesc să-și sedimenteze bine produsul în mentalul colectiv. Restul reușitelor sunt un mix frumos de noroc cu inspirație.

Trecând peste această scurtă introducere în arta advertising-ului, această industrie creativă care adună minți sclipitoare împreună pentru a vinde de la detergent la salam fără E-uri care avea cândva E-uri dar acum nu mai are deci comunicăm faptul că nu mai are și că ne pasă de sănătatea publică și facem și o campanie prin care donăm X sumă dacă X oameni cumpără noul salam fără E-uri, în publicitate trebuie să faci și lucruri mai puțin cool (în comparație cu acele reclame de festival, hiper-ultra-mega-premiate care într-un procent covârșitor sunt zugrăveli de brand, ori fake-uri bine regizate).

Ce înseamnă „mai puțin cool”?

Să cauți premii. De ce? Pentru că totul acum vine la pachet cu un premiu.

Vrei pastă de dinți? Te paște un premiu. Vrei un tricou? Cumpără trei și primești și un premiu. Vrei iaurt? Răzuiește cuponul ăsta și primești un premiu. Vrei o bicicletă? Introduce codul pe un site, experimentează un joc pe tabletă și câștigă un premiu. E posibil ca și la finalul acestui text să te aștepte un premiu. Cine știe…

Să găsești premii e greu. Nu doar plictisitor.

Trebuie să găsești un premiu care să se potrivească cu produsul pe care-l cumperi. Și să fie original. Dacă a mai dat cineva premiul propus de tine nu merge. Trebuie să fie memorabil și original.

Căști? S-a dat. Boxă wireless? S-a dat. Vacanță? S-a dat. Bicicletă, set de picnic, vouchere, aparat foto instant, troler, consolă de jocuri, televizor, mașină, ramă foto? S-au dat.

Ce te faci? Trebuie să dai un premiu, altfel de ce ți-ar mai cumpăra cineva produsul. Pentru că-i bun? Funcțional? Util? Ha…

Prostenal. Supliment nutritiv care promite că n-o să-ți mai micționezi sufletul din două în două ore. Funcționează? Habar n-am. Nu-i medicament. Suplimentele nutritive nu trec prin frecușul medicamentelor, nu sunt testate clinic. Le poți lua ca pe drajeuri, de capul tău. Vezi reclama la TV (multă reclamă), simți că te ușurezi cam des, decizi să tratezi singur problema, cumperi pastilele fără consult, aia e. Pentru mai multe detalii despre suplimentele nutritive, homeopatie, descântece și deochi vă puteți uita pe net, ori în gura specialiștilor.

Revenind.

Prostenal vrea să dea un premiu. Ceva mic dar util pentru utilizatorii produsului Prostenal Night (diferit de Prostenal Day prin faptul că ăsta funcționează noaptea. În curând Prostenal Paște, Prostenal Crăciun, Prostenal Ziua Ta și Prostenal Cruce Roșie în Călindar).

Ce premiu dăm pentru utilizatorii de Prostenal? Cum îi atrag… pardon, cum le arătăm că ne pasă și că vrem să le dăm un cadou? Vacanță? Prea scumpă și s-a dat. Mașină? Prea scumpă și s-a dat. Voucher prin care să-și schimbe mobilierul în baie? Interesant, dar prea scump și probabil că s-a dat. Capac de WC personalizat? Prea curajos și amuzant pentru cum comunică brand-ul nostru. N-a mai dat nimeni. N-o să începem noi…

De undeva din sala de brainstorming s-a auzit un „briceag” aruncat, ca un fel de „pula mea”, dar spus altfel. Nu înjurăm de față cu clientul, el trebuie să ne vadă curați precum imaginea domnitorilor în manualele de istorie. Clientul, reprezentantul uman al unui construct personalizat (brandul), a ridicat ochii și a spus „DA! Briceagul este masculin, falusian, util și ieftin”.

Degeaba spun unii că n-are treabă sula cu briceagul, că briceagul multifuncțional e util doar dacă vine la pachet cu degetul unui medic pe care să-l introduci ocazional și să-ți verifici singur prostata. „Briceag” suna prea bine în mintea celor cu decizia finală.

Îmi și imaginez discuția unui fericit câștigător, la aeroport:

  • Ne pare rău, dar n-aveți voie cu briceagul în avion.
  • Cum adică? L-am câștigat. Știți, eu am probleme cu prostata.
  • Ok… și?
  • Și l-am primit de la Prostenal.
  • Ăăă…
  • Știți? Prostenal? Prostată? Pipi des? Briceag?
  • Doamne… păreți genul de om care câștigă doar magneți de frigider și doze de bere, jur!

4 răspunsuri

  1. Asta pare un fel de last resort … daca nici cu pastile nu merge ia briceagul asta si stii tu ce ai de facut Caitlyn …

  2. Bo$$ apreciez ce livrezi si te apreciez,desi te stiu doar din ONLINE.Te citesc si te ascult mereu cu drag. O observatie : la imperativ e introdu, nu introduce si cand faci comparatii de inegalitate mai mare/mic DECAT nu CA: nu sunt mai destept CA tine, tu esti mai destept DECAT mine:D scuza-ma daca m-am INTRODUS „ca chilotii in dos”

    cu reverenta,
    M.A.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.