Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Motocicliști, zgomot și sensibilitate fără margini

Acum câteva zile o prietenă își vărsa durerea pe Facebook. Viața de chiriașă ultra-centrală în FireaVille nu-i ușoară. În timpul unei scurte vizite, pe timp de zi, remarcasem nivelul insuportabil de zgomot pe care-l are în casă un locuitor al bulevardelor centrale. Horror.

Într-o lume normală prețul chiriei ar reflecta și nivelul de poluare auditivă. Dar să nu vorbim vise.

Prietena în cauză le dorea nasoale motocicliștilor care noapte de noapte fac linii, întreceri, ori promenade zgomotoase pe sub balconul ei. Se pare că în ciuda titulaturii purtate de bulevard, somnul e o înfrângere totală, indiferent de câte straturi de termopan ai avea.

Sudălmile ei mi se par aruncate în van. E risipă de blesteme bune.

De motocicliști nu te poți lua. Sunt o categorie sensibilă pe seama cărora nu se pot face glume, ori cărora nu le poți atrage atenția cu nimic. Asta pentru că întotdeauna când vrei să tragi de vreun perciune un motociclist se simt cu toții și se supără pe tine tocmai ăia decenți. Supărarea lor se transformă în avocatul meltenilor. Și dacă cei din urmă n-au parte de un apărător vor arunca sofisme în luptă, precum faptul că mașinile nu-i văd, ei sunt victime, astrele-s fatidice.

Am putea generaliza spunând că motocicliștii sunt acolo, cu feministele, copiii cu autism (care sunt apărați de umor de justițiarii lor excesiv de zeloși) și restul suferinzilor de politically correctness în fază terminală. Pe motocicliști nu-i poți atinge nici măcar cu o floare.

Motocicliștii zgomotoși, ăia care văd fiecare semafor ca un Start de Grand Prix, au o ambiție de Valentino Rossi ratat în ei, dar un caracter de băiat care și-a cumpărat scuter și-l pârâie pe ulițele din comună.

Aș putea face o subtilă trimitere la episodul ăla din South Park în care motocicliștii zgomotoși compensează o lipsă prin decibeli, dar n-am să fac asta.

Plăcerea motorului se traduce într-un disconfort total pentru cei care noaptea au „prostul obicei” să locuiască în preajma bulevardelor bune de plimbare. Dacă motoarele nu-s turate să sune precum un animal torturat, atunci totul trebuie să fie lent și cu bubuituri de tobă (cred că asta sună precum o rafală de împușcături). Oricum, zgomot.

Din nou, reamintesc faptul că aceste aspecte nu se pot discuta.

Motocicliștii sunt sensibili și nu le poți reproșa nimic. Parcă au fost toți la psihart. Nu le poți cere să se vorbească între ei și să hotărască să-i respecte pe cei care se odihnesc. Că poate un șofer care a dormit prost n-o să-i vadă bine în oglinzi. Că-i obo.

Să facă un clan/crew/gang al motocicliștilor silențioși, cu sau fără veste de piele, cranii și alte asemenea. Un fel de Hushed Hells Angels.

Concluzia e totuși evidentă: celebra bulină cu „Atenție la motocicliști” trebuie pusă și pe blocurile cu ieșire la bulevard. Să știe și viitorul locatar că urmează să doarmă pe un traseu de Moto GP.

Textul nu e despre toți motocicliștii, dar dacă te simți jignit…

Un răspuns

  1. Eu mor când văd d-alea cu atenție la motocicliști, ba chiar unu m-a oprit odată (eram la volan) să mă mustreze că nu i-am făcut loc printre mașini.
    (Bă mai dă-te-n PLM – asta aveam în cap), dar i-am răspuns politicos:
    – Dragul meu domn, când am făcut școala de șoferi, la chestionarele auto niciodată nu am văzut un motociclist printre mașini așa că nu știam că tre să acord prioritate așa că stai pe bandă, nu e treaba mea să am grijă la cei care se bagă aiurea printre benzi. Și mai dă-te-n plm.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.