Am vaga impresie că trăind această avalanșă de informații, fiind constant bombardați cu lucruri de care avem sau nu nevoie, nu mai avem timp/nervi/stare să căutăm răspunsurile profunde la întrebările care ne macină. Trăim pe repede-înainte, nu-i timp de pierdut.
Dacă se întâmplă vreo nasoală pe glob o să ne manifestăm asupra primelor 2-3 straturi care au legătură cu mârșăvia. Nenumărate motive ne țin departe de căutarea asiduă a răspunsului unic, „particula lui Dumnezeu” a problemei. Bine, asta nu-i de câteva zile, ori de când a apărut internetul și s-a stricat omenirea. În trecut vi se părea că plebea căuta rezolvarea unei probleme dincolo de nobili și preoțime? De cele mai multe ori se opreau la simpla frustrare, înjurau în gând și continuau să mestece scoarța de copac.
Citeam un articol despre cum Kardashiencele (știe toată lumea de ele, da?) sunt toxice. Că spun tot felul de mizerii și induc fanelor o filosofie de viață greșită, cu ură pentru propriul corp și iubire de plastic și bisturiu.
Și din nou lumea se scandalizează, se aruncă sudălmi pe internet, ori cuvinte pompoase (precum „sudălmi”) și planeta se calmează până apare o altă vedetă care spune/face un rahat și iar se inflamează planeta.
Avem și noi d-ăștia. Toți au.
Sunt vedetele alea fără scrupule, false, triste, flamboaiante, isterice, omniprezente, omnipotente, fără simțul penibilului, coruptibile, incapabile și de cele mai multe ori fără un dram de talent.
M-am gândit mai bine. Știți ce sunt ființele astea? Kardashiencele, Drăgușence, Liviu Vârci și toată armata asta de orci siliconați și machiați? Sunt piniate (am încercat să românizez cuvântul cu un plural. Dacă vă doare românismul îmi pare rău).
Ce este o piniata?
Un recipient. O chestie din carton sau hârtie mai groasă, de diferite forme și culori, plină cu dulciuri. Cum decurge viața unei piniate umană? E agățată de un tavan (post de televiziune, radio, online) și lumea, legată la ochi (orbită cu tot felul de „virale”), începe să dea cu bâta în piniată (comentarii, declarații de iubire, înjurături). Piniata rezistă, dar nu prea mult pentru că-i din carton.
Din ea începe să cadă dulciuri (chiloțăreli pe care oamenii le înghit pe nemestecate). Într-un final orice piniată e distrusă (de fani) și apoi zace goală de conținut până dispare cu totul. Ăsta e momentul în care în joc apare o altă piniată, cu alte dulciuri în interior care să țină prostimea ocupată.
Momentul de maximă luciditate se întâmplă când publicul se oprește și se întreabă „CINE pune piniata asta aici?”, nu „DE CE este piniata asta aici?”. E la mintea cocoșului „de ce”. Dar intenția este ascunsă și malefică. Și intenția aparține cuiva. Acel cineva e, de fapt, sursa tuturor problemelor. Luăm cazul Kardashiencelor, că de la ele am pornit: prezența lor în TV și online e futilă, dar cineva știe să le exploateze și să stârnească prin ele. Că dacă n-ar avea o valoare n-ar avea prezență.
Aceeași strategie se aplică tuturor vedetelor de carton.
Acel Cineva le expune, le lasă-n bătaia lumii cerând bani pe bâtele folosite pe pielea piniatei și când se strică jucăria e schimbată. Imediat. Trebuie să-i păstrezi pe oameni activi, să dea constant cu bâta și să culeagă dulciuri.
Ce încerc să spun e că ne concentrăm să urlăm la niște biete jucării. A spus Kardashian un rahat? N-are rost să-i ceri ei ceva, să fie altfel. A spus altă vedetă o mizerie? Important e să ne canalizăm ura asupra celor care-i sponsorizează să fie insignifianți.
Acum ceva timp am scris despre Bucurenci și alții care-și dau imaginea pentru noul cancer (IQOS). Și acum îmi dau seama că ei sunt doar piniate. Sunt și urmează să fie înlocuiți.
Piniata nu contează. Mâna care o pune acolo trebuie lovită.
