Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Cultul gustăricii la birou

Recent m-a vizitat un amic. Aterizat din Madrid, Spania, în viața de București, România. Pe lângă evidentele discuții despre situația de acolo, Barcelona, autonomie și toate celelalte, a ținut să-mi spună că „românii muncesc mult”.

A rămas surprins să vadă că-n România se pleacă devreme la muncă și se vine seara târziu. A învârtit cuțitul în rană când a spus că-n Madrid „nu prea mai vezi oameni venind de la muncă după 7-8 seara”. Pe când la noi…
Am mai scris despre cultul muncii la români, despre cum adevărata familie e la muncă, ăia de acasă fiind niște unii alături de care mănânci ceva frugal seara, înainte de culcare. O mare parte din timpul vieții tale pe această planetă ești alături de alți oameni, la muncă.

9 ore de muncă, 2 ore de drum, 7-8 ore de somn și ți-a mai rămas de un duș, o îmbrățișare și o discuție despre sexul ăla grozav din concediu.

Îmi reamintesc discuția despre „cât de mult muncesc românii” și mă uit la reclame.

Văd spoturi după spoturi în care oamenii sunt îndemnați să încerce X sau Y produse, gustărele și substitute pentru masă.
Despre micul dejun nu-ți mai spune nimeni că-i cea mai importantă masă a zilei. Omletă, brânză, legume, fructe… prostii! Bagă biscuiți. Bea cafeaua de dimineață (existând și cafeaua de prânz, cafeaua de ieșit în oraș, cafeaua de gașcă, cafeaua de când îți tai cuticulele ș.a.m.d.) și mănâncă un pachet de biscuiți.

Ejti prost? Biscuiții ăștia despre care-ți vorbesc au tot ce-ți trebuie pentru o viață sănătoasă. Îți dau „energie”, te satură, sunt delicioși!
O altă reclamă îmi arată niște oameni într-un meeting. Sunt corporatiști. Un personaj, femelă, se declară învinsă de foame. Creierul nu-i mai funcționează la capacități normale, nu se mai poate concentra de foame. Dacă-i proastă și n-a mâncat biscuiți la micul dejun…

Te aștepți să auzi:

Bă, hai să luăm o pauză, să mergem la cantină/restaurant/bucătărie și să mâncăm ceva. Eu am niște sarmale de acasă…
– Eu fac o salată.
– Eu îmi comand ceva cald, gătit.
– Perfect, ne vedem într-o oră!

Nici pomeneală. De nicăieri apare iaurtul minune, „gustărica”. Ăsta ține și de foame, și de sete, și de tot. L-ai mâncat p-ăsta și mai reziști 6 ore fără mâncare, să basculezi muncă fără încetare.
Acum ți se promovează (masiv) chestii de pus în gură „pentru când îți e puțin foame”. „Puțin” ăsta face diferența. Minimizează efortul, îți induce un gând că mai poți răbda, mai ales dacă bagi „ceva mic”, o gustărică.
În curând o să vedem reclame „pentru când îți e puțin foame de contact uman, apropiere fizică”. Te duci în toaleta firmei, faci una mică și aia e „gustărica” de nevoie sexuală.

Asta cu ora de masă la români e vrăjeală.

Prea puțini oameni se respectă cu adevărat astfel încât să-și rezerve o oră pe zi, la muncă, pentru a mânca o masă caldă, departe de calculator, ori ce fac ei. Mulți mănâncă deasupra tastaturii, ori prea repede, prea nesănătos. Și astea-s cazurile fericite, când pun ceva gătit în gură.

Altfel, „gustărele” între mese, biscuiți și iaurțele, chestii care să te facă să uiți de masă până seara când ajungi între ăia patru pereți pentru care muncești. Și oricum, ești prea obosit să mai gătești… bagi o gustărică de seară, o napolitană sau ceva.

2 răspunsuri

  1. Paradoxal, romanul poate trai cu gustari, dar e bolnav tot timpul. Noroc ca exista si avalansa de reclame la medicamente, sa-i aduca aminte ca viata lui se rezuma la un sir lung de boli si ca tre sa se pastileze, incluziv preventiv! Ca nu stii niciodata cand te ia boala, dar sigur o sa-ti fie sa iei un kil de pastile pe an

    La un eveniment automobilistic recent, in Craiova, a fost blocata o strada si indicata o ruta ocolitoare. Raspunsul: „noi suntem batrani, cum sa ocolim atata !?” . Care se poate traduce: „noi ne-am invatat lectia, suntem niste rebuturi incapabile, ce-mi spui tu ca azi pt o zi trebuie sa ocolesc?!”

  2. Pai in Spania cam toata lumea are minim 1 ora pauza de masa reglementata prin lege. Cei care lucreaza aici aud dreptul la o masa din partea patronului sau sa le fie decontata masa in oras si spre deosebire de romani, care daca ar lua banii aia pentru masa tot ar manca o felie de paine unsa cu cutitul si ar pune banii la ciorap, pe aici angajatii nu rateaza mesele la restaurant si la amiaza nu prea ai pe unde sa mananci daca te trezesti prea tarziu sa pleci la pranz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.