Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Cărți care te fac gelos și sentimentul de bogăție

Am ajuns la borna #30. 30 de cărți citite de când a început anul. Las câteva gânduri și promisiunea că o să încep să împărtășesc și pe aici opinii despre ce citesc (nu doar în newsletter-ul săptămânal, aviz celor care nu s-au abonat).

Aseară pe la 2:30 am terminat „Apă proaspătă pentru flori” de Valerie Perrin. Am primit cartea cadou de la Litera și ca să fiu sincer nu eram atât de entuziasmat să mă apuc de ea. Am pornirea grea când vine vorba de beletristică, mai ales dacă nu mi-a fost recomandată de cel puțin 2-3 persoane (și alea apropiate). Chiar și cu recomandare mă arunc greu în vreo poveste. Dar terminasem „McMafia” și simțeam nevoia de ceva mai ușor, mai puțin trist (aici mi-am cam luat țeapă).

Cum a fost?

Eu cred că o carte este senzațional de bună cât îți face puțin rău. Greață. Nu silă, nu lehamite, greață. Când empatizezi atât de mult cu personajele încât te simți puțin rău. Dacă ajungi să și plângi (ceea ce un bărbat nu face, mai ales în fața unei cărți) atunci ești clar în fața unei cărți bune.

Anul trecut pe vremea asta citeam „Pachinko” și știam încă de la jumătate că aia avea să fie cea mai bună carte a anului 2020. Pentru mine. Și oricât de bune au fost celelalte de după n-au putut s-o egaleze. Acum îmi dau seama că „Apă proaspătă pentru flori” are șanse uriașe să fie cea mai bună carte citită în 2021. Sper să fim în asentiment dacă o să aveți curiozitatea să o citiți.

Și mai e un aspect care m-a făcut să apreciez foarte mult povestea scrisă de Valerie Perrin: m-a făcut gelos. Sunt cărți care mă supără pe mine și mă fac să mă gândesc „bă, dar eu când o să pot scrie așa?”. Îmi aduc aminte doar de câteva cărți care mi-au stârnit sentimentul ăsta de gelozie și de invidie că sunt oameni atât de talentați: „Povești cu bărbați însurați” de Marcelo Birmajer (din care citisem o treime încă de la răsfoirea din librărie), „Pachinko” de Min Jin Lee, „Omul Istoriei” de Malcolm Bradbury și acum „Apă proaspătă pentru flori”. Aș mai spune și orice de Saramago, dar n-ai cum să fii gelos/invidios pe Dumnezeu.

Știu că n-am spus nimic despre carte, dar o s-o descoperiți voi singuri dacă aveți curiozitatea. Și o să proiectați cunoscuții în personajele principale.

Dacă știți și puteți să citiți în franceză vă încurajez s-o faceți. Sunt ferm convins că e o cu totul altă experiență.

Unii cred că dacă citești înseamnă că inevitabil memorezi tot ce citești. Și nu e așa (cel puțin nu în cazul meu). Motiv pentru care îmi fac sublinieri pe cărți și îmi notez părțile interesante. Unii citesc așa cum alții se uită la filme/seriale: pentru divertisment, pentru că relaxează. Totuși, sunt mai multe avantaje dacă citești.

Și da, poți să citești mult dacă treci de anumite bariere: poți să citești dimineața (10-20 de pagini la trezire pun creierul în mișcare), poți să citești în autobuz/metrou, poți să citești în pauza de muncă, în locul filmului/serialului de seară, înainte de somn. Dacă-ți faci un tabiet din citit ajungi la 100 pagini/zi din zbor. Asta înseamnă chiar și o carte la trei (3!) zile. Am auzit oameni spunând „mi-a plăcut cartea X! Două luni am stat pe ea!”. Cum e să tragi două luni de un film?

Ieri, prins de „Apă proaspătă pentru flori” m-am așezat la Serendipity la o cafea (e o locație pierdută pe niște străduțe din București pe unde m-am rătăcit și eu căutând o masă liniștită). Începând de ieri, cam de pe la ora 15, mă simt foarte bogat. Nu mi-a explodat contul bancar, n-am câștigat vreo loterie, dar cum stăteam, beam o cafea și citeam m-a pălit un sentiment de împlinire, satisfacție și liniște. Până la această oră nu mi-a trecut senzația că-s bogat.

Ceea ce vă doresc și vouă.

5 răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.