Prin titlul de mai sus nu vreau să atrag atenția asupra comedianților actori/improvizatori/sculeri matrițeri/ș.a.m.d.. Vreau să susțin comedianții ce au adus lăutăria în stand up-ul românesc.
Știu, urmează să-mi spui „așa e George, dar de ce nu ne dai și un nume?”. Hai să vă dau video:
Conform youtube, acest show este susținut de VarZă într-un club din Botoșani în februarie 2014:
Tot youtube ne informează că acest spectacol susținut de Carlos Mencia a avut loc acum mulți ani:
Dacă aveți răbdare să urmăriți tot spectacolul susținut de VarZă și tot show-ul lui Carlos Mencia e posibil să găsiți glume foarte asemănătoare. Bine, nu chiar asemănătoare, ci traduse. Dar poate nu știți cine-i Mencia. Nu-i problemă. În filmările din Botoșani auziți și glume de la Sorin Pârcălab, Natanticu, (cred că și) Micutzu/Cosmin Nedelcu, (poate și) Bordea.
Poate mai găsiți voi și alții.
Pentru că da, show-urile lui VarZă par un fel de spectacole de genul „ghicește comediantul din spatele următoarelor glume!”.
Așa că da, hai să susținem comedianții ce știu mai multe. Mai multe glume. Îl vrei la petrecerea ta pe Teo, George Carlin și Costel? Nu arunca sute de euro pe cei doi români, și miliarde de dolari în cercetare să-l readuci la viață pe Carlin. Îl ai pe VarZă care-ți poate spune ce vrei tu, din cine vrei tu.
…
Update: Am primit un răspuns pe Facebook de la VarZă și e cam așa:
Un răspuns
Sunt de acord. S-a furat. Dar ca si considerent sa sti ca si Mencia a furat atat de mult incat pana si BOR ar fi invidiosi. Just sayin.