Ce am învățat până acum făcând stand up comedy (XII)

Textul ăsta va avea două părți și cum nu-mi doream să mă chinui să-i găsesc un titlu bombastic am hotărât să-l transform într-un nou capitol pentru această rubrică.

Acestea fiind zise:

1. Costel și show-ul care n-a fost pe placul tuturor

Costel e foarte cunoscut. Dacă urmărești fenomenul stand up comedy știi cine e Costel. N-are cum. Face parte din ceea ce unii numesc „Sfânta Treime a Stand Up-ului Românesc”. E din trupa Teo, Vio și Costel. Costel vine de la Costel. El e un fel de Uzzi, Teo e Tataee și Vio e celălalt (e o glumă. Ha.).

Costel a urcat de ceva zile un nou special pe Youtube, al III-lea (dacă nu greșesc). Filmat la Sala Palatului unde am înțeles (din comentarii) că s-a bătut lumea pe bilete. Toate bune și frumoase? Nu. Se pare că show-ul n-a fost primit bine de toată lumea și, citând din Costel: „Hei, oameni buni! Vă mărturisesc ceva: de câteva zile citesc comentarii de hate (ură, sudălmi) la adresa showului de la Sala Palatului, și fiind om, mă deranjează. Am hotărât să-l dau jos nu din cauza comentariilor, ci pentru că nu e cel mai bun show al meu, punct.”

Am citit asta și m-am gândit că e cam ciudat. Foarte ciudat.

Să umpli Sala Palatului, să-i distrezi, să ai cerere în țară și să te demoralizeze secțiunea de comentarii (cu toate că „nu din cauza comentariilor”), e un semn că poate online-ul a furat prea mult din ce înseamnă stand up.

Suntem martorii unui eveniment trist în istoria stand up-ului românesc. Online-ul a învins un fenomen care s-a născut să nu fie pe placul tuturor. L-a învins pe Costel și cu el a căzut puțin din tencuiala fenomenului. Că dacă unu care umple Sala Palatului plânge batistă la câteva comentarii nașpa vă dați seama cum sunt comedianții din categoria B și C? Ăia care-și dezactivează secțiunea de comentarii de frică.

Să faci un special demn de Sala Palatului și apoi să-l scoți pentru că reacții pe Youtube… doamne, aș da bani să aud părerea unui psiholog despre asta!

În istoria comediei au fost n-jpe spectacole ratate. Dacă s-ar scoate toate show-urile cu review-uri negative din partea mulțimii astăzi n-am mai avea George Carlin. Cu siguranță. Și mulți alții. Un fenomen apărut pentru subsoluri intime cu locuri puține nu poate să placă tuturor. Într-o hală.

Eu din păcate n-am apucat să văd specialul („slab”) al lui Costel și am citit la el că urmează să-l tranșeze astfel încât să lase doar „ce e bun”. Cam la asta am ajuns. În curând stand up-ul o să fie o măcelărie, iar glumele un fel de șuncă Sissi, imaculată, rozalie, fără grăsime și zgârci.

Citând din finalul piesei „Consumerism” (Omu Gnom și Carbon), „parcă nu trebuia să fie așa… parcă aveam scopuri, planuri… sau așa ceva”.

2. Poate ultimul meu show

De aproape o lună îmi promovez pe Facebook ultimul show de stand up. Poate ultimul. O să-l filmez dorind să las ceva din ce am eu impresia că am putut să zic mai bine și mai amuzant în stand up. Dacă aș pleca de la reacția lui Costel (aia de a-și scoate clipul pe fondul unor comentarii) e clar că un cvasi-anonim ca mine nici n-ar trebui să apese butonul de Rec.

Sunt ferm convins că voi avea parte de reacții de tot felul.

Evident c-o să fiu comparat. O să fiu „de mii de ori mai slab ca X, Y, Z”, „imiți pă”, „ai ceva dân” și variațiuni.

Toate aceste reacții mă vor ajuta să înțeleg nivelul. Al meu, al lumii, al contextului. E posibil să fiu foarte slab, ori să fiu în locul și momentul nepotrivit. Sunt atâtea variabile încât doar un neavizat poate emite o definiție. Și un avizat are nevoie de dovezi clare.

Cert e că după 7 ani de stand up am ajuns aici. Și că sunt șanse mari ca pe 9 martie 2019 să fie ultimul meu show live. Sper să ilustreze cel mai bine ce pot și ce vreau să transmit. Și la final să spun „de ce nu/de ce da”.