Influență: „No Logo” de Naomi Klein.
…
Până acum doi ani am locuit în zona Obor din București. La colțul blocului aveam un butic. O gheretă de tablă. Magazinul de unde cumpărai doar strictul necesar: apă, o bere, un pachet de țigări și napolitane (aveau unele foarte bune).
Pe atunci nu erau așa multe Mega Image-uri în zonă. Un Shop&go micuț la 100 de metri și un Mega Image mare la gura de metrou Obor. Cam atât pe o rază măricică.
Așa că aveai buticul ăsta de tablă, numai bun pentru chestii punctuale.
Aici știai ce găsești, nu te surprindeau cu oferte bombastice. Nu era ca-n Mega, unde intrai pentru o ciocolată și plecai cu două pungi pentru că „ce te mai gândești să-ți cumperi?”. Te fac psihotronic.
Cum era servirea la acest butic? Oribilă. O tanti care nu cred că s-a ridicat vreodată de pe scaunul ăla își făcea mereu manichiura. Nu-ți zâmbea (dacă te interesează aspectul ăsta) și nu-ți vorbea niciodată așa cum vezi la magazinele de brand. Interacțiunea era simplă: „vreau 2 beri” = poftim 2 beri. Plătește și pa.
Acum două zile am trecut prin zonă și buticul nu mai există. A fost copleșit de avalanșa de Mega Image-uri. S-au mai deschis vreo 2-3 prin zonă, plus un Profi.
O să-mi spui „ce bine, mai multe Mega-uri aproape, cumpărături de calitate, produse multe și bune”. Dar nu-i chiar așa. Și-o să-ți detaliez pe cât de mult pot.
Dar înainte de toate, o scurtă paranteză.
…
Multe bizniss-uri mici (buticuri, magazine) au pierit pe limba lor. Unii români s-au crezut oameni de afaceri și au considerat că magazinul lor obosit nu trebuie să se modernizeze. N-au pus accent pe servire, pe interacțiune, pe așezarea produselor, ori calitatea acestora.
Practic, n-au luat în seamă „experiența de cumpărător”, chestie pe care marii jucători bat moneda.
În spatele unor falimente a stat cu siguranță atitudinea de Dumnezeu peste zonă, buticăreală slinoasă, demnă de perioada 1990 – 2000.
Și uite că au venit marii jucători, cu know-how, carismă și șarm.
…
Acum că am scos la lumină și bubele neaoșe să ne aplecăm asupra expansiunii corporatiste.
Hai să facem un mic joc de imaginație.
Peste 10-15 ani nu vor mai exista magazine neafiliate unor corporații. O să avem peste tot Mega Image, Shop&Go, Auchan, mini-Auchan, Cora, mini-Cora, Carrefour, mini-Carrefour. Își vor permite să cumpere tot ce înseamnă spațiu și vor distruge toată competiția mică. Încet și sigur. „Bonea, eu o să cumpăr în continuare de la buticul de cartier”. Serios? Crezi că ăla se va putea susține cu mizilicurile tale, în timp ce din ce în ce mai mulți preferă experiența Mega?
Și poate că ești genul care-mi va spune „nu-mi pasă, oricum la ăștia mari am mai multe produse, e mai ok”.
Și apoi, pentru că preconizez tot o Românie bananieră, marii jucători se vor înțelege la prețuri. De ce să se bată pe diferențe de preț de 20-30 de bani/produs, când o pot duce cu toții bine ridicând scorurile printr-o mișcare de cartel. Ce o să faci? O să te supi? O să apelezi la politicienii care fac lobby?
N-o să mai ai opțiuni, că au dispărut ăia mici, fără know-how și care aveau o relație veche cu comunitatea (la ei mai puteai pe caiet, de exemplu).
Dar hai să zicem că ăsta-i un exemplu prea sumbru. Și pe tine chiar te doare-n coccis de micul buticar, tu vrei o experiență modernă și rapidă de shopping.
Știi restaurantul ăla de cartier? Ăla unde-ți place ție să mănânci și să bei o berică.
Ce te faci dacă peste ani marii jucători își dau seama că pot intra și-n HoReCa? Și deschid lanțuri de restaurante, promovate, endorsate, zugrăvite ca fiind hip/cool/trendy. La început o să zici „super, mă duc pentru experiență”.
Apoi o să apară din ce în ce mai multe. Și restaurantul tău de cartier o să moară.
Și de unde ai preferat chestia nouă pentru un vibe nou ajungi să-ți dai seama că doar asta mai ai. E o boală a peștilor mari: îți promit scoaterea din tipar la început și apoi te nișează sub logo-ul lor (vezi industria smartphone sau auto. Toate-s la fel).
Bine, astea-s previziuni. Pot părea absurde, dar să nu uităm că acum câțiva ani au existat puține voci care au prezis o pandemie de Mega-uri și o moarte a buticarilor de cartier. Că-i de bine sau nu rămâne de văzut în următorii 10-15 ani. Eu cred că semnele se văd. Am ieșit de sub umbrela „cumpărăm ca săracii de la colțul străzii” la „cumpărăm ca roboții”.
E o chestie ciudată și cu această comoditate de care dăm dovadă. E posibil să ne handicapeze peste ani.
Oricum, fiți fericiți dacă mai aveți vreun butic prin zonă. Ei sunt sincera dovadă a diversificării. Bun, proști, așa cum sunt ei.
Plecând de la cele de mai sus în curând o să vă spun și de ce-i bine că există hipsterii.
…
Analogia de mai sus, cu Mega-butic-restaurant, este o reinterpretare a citatului pastorului luteran anti-nazist Friedrich Gustav Emil Martin Niemöller:
„Când naziștii au venit să îi ia pe comuniști, n-am scos o vorbă. Nu eram comunist. Când i-au arestat pe social-democrați, am tăcut. Nu eram social-democrat. Când au venit să îi ia pe sindicaliști, nu am protestat. Nu eram sindicalist. Când au venit să îi ia pe evrei, nu m-am revoltat. Nu eram evreu. Când au venit să mă ia pe mine, nu mai rămăsese nimeni care să-mi ia apărarea.”
