Update: în fotografia de mai sus avem osemintele eroilor români căzuți la Stalingrad în Al Doilea Război Mondial. Da, au fost reînhumați în cutii de carton. Cutii de biscuiți. Cât respect…
…
Cea mai recentă lectură, „Pe frontul de vest nimic nou” de Erich Maria Remarque, a reușit să mă transpună în tranșeele din Primul Război Mondial. Pariez că un conflict armat, trăit pe viu, e de mii de ori mai rău. Cu toate astea, cartea a reușit să-mi provoace un disconfort total prin relatările de pe front.
Am închis cartea și am revenit asupra actualității. Trăim vremuri interesante. Afluxul ăsta de știri despre conflicte/atentate îți lasă impresia că suntem pe muchia unui nou război mondial, acum cu arme ceva mai seriose.
Și am stat eu să mă gândesc: domnule, unde fug cu familia după ce se trage primul glonț? Spre ce zări pașnice mă îndrept cu Domnița și Ritzi, peștele de acvariu?
A, stai puțin! Cred că trebuie să clarific un aspect: n-am să lupt. Nu era evident? E cineva pe aici, printre cititorii mei, dornic să-și apere „nevoile și neamul”?
„Bonea, cum adică să nu lupți pentru țara ta?”. Uite așa. Simplu.
Am o singură viață, atât cât mai am din asta. Am 28 de ani. Trag tare cu bicicleta și alergatul să prind și eu primele imagini cu oameni pe Marte. Mi-ar plăcea să-mi văd nepoții plecând cu jetpack-urile spre școală. Strâng bani de pe acum să-mi cumpăr iPhone 20, primul iPhone cu tele-hologramă. Apărut la 5 ani după ce chinezii au pus tele-hologramă și pe șlapi.
Îmi și imaginez dimineața zilei de război, cu un Liviu Dragnea livid pe toate posturile TV: „Stimați români, în calitate de președinte al Republicii Pomanagioaice România, vă ordon treceți scutul! Forțele armate DracuSăLePieptăne ne atacă. Suntem sub foc inamic. Rușii vin după restul tezaurului, rezervele de alcool și babe din Vaslui. Aliații lor atacă granițele. E datoria voastră să luptați!”.
Liderul Dragnea se va retrage pe o insulă tropicală, cumpărată cu puțin timp înainte. De acolo, împreună cu Guvernul de Prieteni, va superviza buna desfășurare a măcelului național.
Ok, poate am exagerat, poate n-o să fie chiar așa. Poate că Dragnea n-o să țină nici măcar discursul încurajator de la TV, ci o să plece cu mult timp înainte s-o îmbulinăm.
Și uite așa o să ajung să lupt pentru niște sugative, fie ele politice sau nu. Să vezi, din marș, asistații sociali urlând la tine: „veneam și eu, dar am 5 copii și n-am cum să-i las singuri că strică plasma din sufragerie”.
Mulțumesc, dar nu!
Mie-mi place tactica istorică: otrăvim șaormeriile, pârjolim mall-urile și ne retragem pe unde putem. Să-i vedem dacă rezistă, fie ei ruși, nemți sau jihadiști.
Să lupte ăia din Noua Dreapta, că știu și imnul național. L-au exersat în Opera din Cluj. Și oricum, s-au dat mereu viteji. Să tragă ei cu gloanțe ruginite spre cyborgii statelor bogate. Fiți eroi, nu asta vreți?
Problema e că statele civilizate, alea care nu se bagă-n conflicte, își închid repede granițele. O să fie sită la vamă. O să fie greu. Dar mai bine-n Patagonia decât ciuruit de unii care, ca și mine, voiau să stea acasă și să se joace cu nepoții.
De ce nu procedăm cu războaiele precum în cazul fumatului? Cu locuri speciale. În primul rând, n-ai voie să război în locuri publice. Că-s gravide, copii și oameni care nu vor să-ți miroasă războiul. Vrei să război? Uite, îți facem o coșmelie de sticlă unde să te război cât vrei, dar nu-mi sufla război în față, mai ales când mănânc. Iar o să se bășice Leana lu` Costel…
Unde mai pui că statul se chinuie să te și vindece după ce te-ai îmbolnăvit de război.
