Tipărituri lecturate-n gerar 2020

Dacă reușesc să-mi mențin ritmul de 40-50 de pagini pe zi înseamnă că în 4-5 zile termin cu lejeritate o carte de 200-250 de pagini. Ăsta-i tot un fel de 5.000 de pași pe zi, doar că pentru creier.

Se poate.

Pentru cei interesați de ce am citit în ianuarie, vă las lista de mai jos și câteva impresii + link-uri de unde cred că puteți cumpăra. Căutați mai ieftin dacă vreți:

• „The cyber effect” – Mary Aiken – după ce am terminat de citit cartea asta mi-am dat seama că al meu copil n-are ce să caute de capul lui pe internet. E foarte important ce postează și cu cine vorbește pe net. E lumea plină de nebuni. Și chiar dacă are el/ea norocul să nu dea de un purtător de parpalac în fața ecranului, pentru sănătatea mintală mai bine ieșim în parc cu bicicletele până nu mai poate.
• „Ca un hoț ziua în amiaza mare” – Slavoj Zizek – pe Zizek l-am mai urmărit pe Youtube. E interesant, amuzant și din când în când o nimerește foarte bine. În cartea asta o să vedem o analiză a vieții de astăzi prin ochii unui stângist convins. Filme, #MeToo, twitturi și masculinitate, toate analizate filosofic și cu referințe puternice la Lenin, Stalin și Marx.
• „Povestiri din garaj” – Goran Mrakic – un timișorean povestește cu umor din viața ultimilor ani din 1980 și începutul democrației pe pământ românesc. Întâmplări comice sau triste, toate cu puternice referințe la oraș și zonă. O lectură plăcută, dar o carte poștală grozavă pentru cei care au crescut și copilărit în Timișoara.     
• „Soacre și nurori” – Aurora Liiceanu – doream de mult să citesc această carte. Bine documentată, cu interesante perspective psihologice despre viața de familie și relația dintre soacre, nurori și bărbați. Recomand cartea asta tuturor, căsătoriți, cuplu, divorțați, părinți. Cumva tot o să te regăsești în ea.
• „Epoca întunecării” – Catherine Nixey – conform vânzărilor putem spune că e una dintre cele mai importante cărți ale anului. O analiză a răului pe care l-a făcut creștinismul în timpul ascensiunii în Imperiul Roman. O carte bună, dar nu trebuie să înrăiască. Asta e istoria, n-are cine să-și ceară scuze pentru ea. Doar să se învețe din greșeli.
• „Micul infinit” – Dominique Loreau – cartea asta vine ca un răspuns la multele întrebări în legătură cu minimalismul de care sunt tot mai interesat. Se citește ușor (2 zile), are multe perspective sincere și unele pasaje sunt ca o palmă peste frunte. Finalul capătă un ușor iz motivațional (cam multe truisme pentru gustul meu), dar rămâne în continuare o carte foarte bună cu un mesaj foarte corect.
• „Casa verde” – Mario Vargas Llosa – nu mă pot lăuda cu faptul că această carte a fost citită. După 50 de pagini (limita mea) am zis „stop”. Nu-mi place stilul în care e scrisă și-mi pare obositor de alambicată. E precum un tablou frumos pe care sunt forțat să-l compun încă din faza de asamblare a ramei. Llosa are alte două cărți fabuloase („Elogiu mamei vitrege” și „Civilizația spectacolului”). Pariez că și „Casa verde” e o lectură minunată, dar nu pentru mine, nu acum, poate că nu tradusă-n română.

Ne revedem într-o lună cu rubrica asta. Aștept recomandări.

Mă găsiți pe Goodreads.