Tatăl meu, făcătorul de religie

Unii spun că ne naștem religioși. Cică avem „gena” religiei în noi și suntem înfăptuiți biologic să credem într-o divinitate (de preferat una creștină, mai ales una ortodoxă, lux dacă-i din spațiul carpato-danubiano-pontic).

Alții spun că religia e îndoctrinare.

Eu știu că-n copilărie tata a inventat o religie fără să-și dea seama.

Să vă spun o întâmplare de la 5-6 ani (nu de acum 5-6 ani). Pe pervazul geamului de la bucătărie veneau porumbei să mănânce. În timp a devenit o tradiție să las mâncare porumbeilor.

Ritualul era simplu: le lăsam ziua firimituri și când venea tata de la muncă verifica dacă am primit vreo răsplată de la porumbei. Răsplata asta nu venea ușor. Trebuia să fiu cuminte. S-o ascult pe mama, să mănânc tot din farfurie, să-mi strâng jucăriile. Dacă le făceam pe toate porumbeii îmi lăsau gumă Turbo pe pervaz.

Tata venea acasă, mă întreba dacă am fost cuminte, eu spuneam „da” (mereu) și apoi verifica să vadă ce părere au porumbeii.

Am ajuns să cred în puterea porumbeilor, în omniprezența și omnisciența lor.

Din păcate tata n-a propovăduit bine și îndelung povestea porumbeilor. Nu mi-a spus povestea mântuitorului Înaripatus, n-am aflat cum a mers porumbelul pe apă, ori cum a înmulțit firimiturile și apoi s-a sacrificat pentru grătarul nostru. Cu puțină ambiție astăzi strângeam bani pentru ridicarea Cuibului Mântuirii Neamului.

Așa că-n timp religia absurdă și copilăroasă inventată de tata a luat locul creștinismului. Treabă serioasă, nu glumă. Da, Dumnezeu nu-mi lasă gumă Turbo pe pervaz, dar îmi dă sănătate, noroc, scop.

Tot ce pot să-mi doresc, pentru binele apropiaților creștini, e să nu ne întâlnim după moarte într-un cuib edenic și un Porumzeu să vă trimită-n ghearele mâței pentru că n-ați crezut în el. Și-a dat o grămată de semne. Să fi fost vreo câteva zeci de gume Turbo.

…

Fotografia de mai sus este cu pervazul meu, astăzi. Cred că mântuitorul s-a întors. Și are un frate.