Autobuzul din această dimineață era plin. Stăteam pre-sardinați, starea desăvârșită de pește în conservă fiind rezervată perioadei post-15 septembrie, când copiii sunt duși la școală și tot orașul e blocat, în comparație cu zilele când e doar blocat.
La vreo câțiva metri în fața mea văd mai multe fețe aplecate asupra unui ziar.
De unde stăteam părea că se uită în pământ după ceva ce s-a pierdut. Dar „căutarea” era destul de nenaturală, așa că providența mi-a răsplătit răbdarea cu deslușirea acestei enigme. Cele patru persoane, trei domni și-o doamnă, nu se uitau în pământ, ci într-un ziar.
Încă nu puteam să văd ce lecturează cu atâta poftă. Părea foarte interesant, din moment ce patru străini s-au aplecat simultan asupra aceleiași pagini de ziar într-o citire solemnă și atentă.
M-am apropit, cu intenția de a elibera culoarul, dar și cu scopul ascuns de a afla ce-i atrage atât de mult pe cei patru la lectură. Cu fiecare centimetru înaintat îmi devenea totul mai clar. Ziarul era de fapt o fițuică tabloidă, „Libertatea” după numele de botez.
Cei patru sugeau cu nesaț cuvintele din ceea ce unii se încăpățânează să numească presă.
Am zis să mă duc și mai aproape, poate le-a atras atenția vreun articol despre chiloții liderului nord coreean, ori vreo șustă despre Putin. Poate-i ceva politică externă în tabloidineză.
Speram să-i văd pe cei patru fascinați de o știre despre armamentul lui Kim Jong-un, care pe lângă faptul că-i mult și puternic, dar poate distruge și orașul în care trăiește Bianca Drăgușanu, „vedetă care…” și de aici poate continua adevărata știre.
Speranța a murit repede când am văzut că marea atracție a celor patru compatrioți era o știre despre cum Monica Davidescu a fost magazioner. Cu tot respectul pentru politica externă, bombele nucleare și influența rusească în fostul bloc balcanic, dar chiar e nevoie să știm trecutul Monicăi Davidescu.
România, noapte bună.
Un răspuns
Cine dracu’ e aia ca io habar n-am?