Să-i lăsăm să aibă religia

Se întâmplă un fenomen foarte interesant în mintea mea. Unii ar spune că e vorba de maturizare, alții ar boteza această etapă ca fiind o luminare (totală sau parțială), iar un alt grup m-ar acuza de pierdere a zvâcului, nervului.

Devin din ateu militant și nervos un ateu curios de obiceiurile religioase și tolerant cu acestea. Ba chiar mi-ar plăcea ca ele să coexiste cu restul de practici non-religioase.

Îmi aduc aminte că ateismul meu era destul de radicalizat în adolescență când am descoperit frumusețea întrebărilor capcană (sunt la prima mână dacă ai citit Biblia). Totul era bine întreținut în mintea mea de postările zilnice de pe blogul TLP.ro (sau era .com?) – „The Lucifer Principle”, blogul ținut de un anonim pe care se găseau tot felul de articole și materiale anti-religioase și despre ateism. Nu știu ce s-a întâmplat apoi cu platforma, a dispărut brusc. Păcat.

În timp am ajuns să disprețuiesc discursuri de tipul „să dărâmăm biserici”, „religioșii sunt proști” și alte urlete nervoase care nu se diferențiază cu nimic de terorismul religios care ne lipsește de numeroase monumente fascinante (și instagramabile dacă asta le ajută să aibă un capital emoțional mai mare).

Zilele trecute scriam că România își este datoare cu o catedrală pe cât de mare simte nevoia pentru că e un proces istoric firesc pe care mai multe popoare l-au traversat, iar arderea etapelor este dificilă și aproape înspăimântător de nefirească (oricum am ars etape). De lângă catedrală, finalizată, vom conștientiza utilitatea, dar să avem în vedere că peste 500 de ani o altă generație e posibil să se bucure de un monument impresionant care poate atrage milioane de turiști în România. Sau ce o să mai fie pe atunci în locul ăsta.

Azi îmi dau seama că o țară precum România încă mai are nevoie de factorul religios.

Ba chiar e important să li se tolereze (dacă mai pune cineva problema că e nevoie „să li se dea voie”) oamenilor să-și manifeste religiozitatea. Dacă vor să meargă în genunchi în jurul bisericii, să pupe oseminte, ori să nu spele duminica, e strict problema lor. Iar discuția despre influența avută asupra minorilor e un subiect separat care e imposibil de tratat în câteva rânduri de blog.

Un motiv principal pentru care anti-religioșii (și aproape în exclusivitate ei) trebuie să tolereze manifestările spirituale (oricât de comice și absurde par „pentru 2021”) e că viața pentru cei mai mulți nu oferă un alt spațiu de speranță. Un Ceva la care să te raportezi ca fiind Salvator. Sistemele politice actuale nu se diferențiază zdrobitor de cele medievale când ne uităm la clasa socială săracă și needucată (adică veșnic majoritară). Poate s-a schimbat pălăria, dar pentru săraci viața e în continuare grea, chit că au capul gol sau acoperit.  

România zilelor noastre dezamăgește teribil la capitolul egalitate de șanse (nu-i valabil doar la noi, dar discutăm de ograda noastră), așa că e absolut normal să ai o mulțime de oameni care cred și vor religie și spiritual în viața lor, chiar și-ntr-o variantă de creștinism-light/fără zahăr/fără toate normele aplicate.

Frustrarea celor mai mulți e atât de mare încât alinarea e imperativă.

Și cred că această alinare poate să vină sub două forme:

  • Spirituală – credință în ceva măreț, Ceva capabil să răzbune nedreptatea pământeană („am suferit în sărăcie, dar o să fiu răsplătit în Rai. Alții mi-au provocat suferință, au avut de toate aici, dar vor arde în Iad”). E reconfortant să știi că ți se va face dreptate. Cândva;
  • Consum (hedonism material) – lucru care deja se întâmplă, dar aici există o limitare evidentă. Capacitatea financiară. Poți să fi spiritual pe burta goală și cu portofelul gol, dar hedonist cu viciul shoppingului absolut deloc.

Și cum încă nu sunt destui care să își permită luxul shoppingului compulsiv/de gratificare/de răzbunare pentru o nedreptate pățită („am avut o zi de rahat, o să mă răsfăț cu…”) încă sunt oameni care își întorc mintea către Domnul pentru alinare (și răzbunare).

Capitalismul pentru săraci vine aproape obligatoriu la pachet cu Dumnezeu și credință în Ceva.

Așa că o potențială metodă prin care tabăra anti poate să îi lecuiască pe ceilalți de spiritualitate „învechită” este prin ridicarea nivelului de trai. Bani. Nu educație (nonsens pentru că ai oameni educați și spirituali. Uneori acest „educație” aruncat în discuție îmi sună a „îi facem să nu mai creadă” și știm unde duce asta).

O să-mi spui „există și bogați religioși”. Corect. Dar acolo cred că sunt niște mecanisme psihologice care pun rotițe spirituale în mișcare (frica de necunoscut, sentimentul de vină, ș.a.m.d.).

(Hiper)Confortul material intră repede în conflict cu latura religioasă, fiind o evidentă antiteză între simplitatea lui Iisus (luăm exemplul lui) și opulența enoriașilor. Și cu cât ștacheta hedonismului material se mută mai sus cu atât religiozitatea se relaxează (ori se corcește cu alte valori spirituale până devine un „kum ba yah” flower-poweristic, demn de sesiuni de yoga între cruci, statuete cu Buddha și citate din Coran la final de program).

Așa că e prost să-i faci pe credincioși proști pentru că moaște, mătănii și litanii, în contextul în care le oferi tot contextul socio-economico-politic în care singura lor speranță să fie în brațele unei entități supranaturale.

Decalajul economic produce poate cel mai mare nivel de religiozitate. Și religiozitatea crescută vine la pachet cu altele. Să facem următoarea ecuație: insatisfacție economică + religiozitate extremă = politicieni oribili. Ce, simțiți presiunea unui Mântuitor politic?

Așa că înainte să le cer habotnicilor să nu mai fie „de secol 16, gen” ar trebui să mă asigur că cei mai mulți dintre ei nu duc vieți demne de aceea perioadă. Și nu, doar pentru că au smartphone, televizor și internet nu înseamnă că sunt în punctul luxos al vieții în care să-l înlocuiască pe Dumnezeu cu educație științifică (ori altceva). Nici măcar nu le poți asigura un sentiment de minimă siguranță și o justiție dreaptă și onestă (pentru că uneori regulile societății moderne sunt lipsite de emoție și empatie, sunt pur contractuale și dacă oamenii n-au citit/învățat contractele nu vor înțelege ce li se întâmplă). Așa că e normal să existe o nevoie de Dumnezeu și religie.

În concluzie, cât timp sistemul îi trădează pe cei mai mulți (și îi chinuie) aceștia se vor uita către cer și vor face orice pentru puțină salvare și dreptate divină. Vor pupa și moaște dacă e nevoie.

Un răspuns

  1. Dacă vecinul tău ascultă muzica blană, te deranjează nu? S-asculte, da’ să dea mai încet.
    E ca-n bancul ăla

    Religion is like a penis.
    It’s fine to have one.
    It’s fine to be proud of it.
    But please don’t whip it out in public and start waving it around,
    And PLEASE don’t try to shove it down my children’s throats.

    N-am nimic cu practicanții – să discute întrei ei legendele Olimpului, să facă ce-or vrea, da’ nu pe banii și pe muzica mea – și eu fac atâtea lucruri considerate inutile de către alții (de când cu pandemia mă joc pe calc 4h/zi minim) – dar să beneficiezi de bani din banii statului, să-i bagi copilului meu pe gât la școală religia sau să formezi opinii din afara sferei religioase (de-alde politice, sanitare etc) – asta mi se pare de căcat. MUIE BOR, hai că se poate să devenim și-un stat laic, cum scrie pă foaie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Texte pe mail: