Georgeisme
Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Religia și ritualurile la români

Chit că nu mai am treabă cu cele sfinte de mai bine de 10-15 ani m-am prezentat mereu la biserică în seara de înviere. E un ritual pe care îl am din copilărie, să mă duc să iau lumină cu mama (ori soacra în ediția din 2022). 

Mă pot lăuda în fața multor creștini că am citit Biblia și-n vremurile când cochetam cu preoția, dar și după ce m-am sanatizat și am devenit o oaie pierdută. În continuare o mai răsfoiesc dacă se nimerește și la fel de des mă uit prin ce-mi mai pică prin mână și e scris de și pentru creștini. De altfel, anecdotic vorbind, nu știe despre cele sfinte un creștin cum știe un ateu. Pentru că „nu crede, dar cerceta”.

Dar nu sunt aici să discutăm despre cum nu cred eu în cele sfinte, ori să-i conving de asta pe alții.

Sunt aici pentru că mie-mi place să mă uit la ritualurile oamenilor (indiferent de religie: creștini, hinduși, apple ș.a.m.d.) și să încerc să-mi dau seama către ce tind ele în contextul general. Așa că m-am gândit să gândesc mult (și sper că nu prost) despre cum văd eu o evoluție a ortodoxismului la români, pornind de la ce remarc în fiecare an de sărbători și până la tendințele din bula mea (care nu-i mare, dar e dezirabilă pentru destui și are iz de trend setter).

Despre tema asta am mai scris sporadic, menționând că peste aproximativ 150 de ani se va face yoga pe pajiștea de la Catedrala Neamului. Yoga creștin. N-or să facă toți, dar ăia care vor face nu vor avea parte de critici/sudălmi/bâte, ba chiar vor câștiga teren demonstrând încet și sigur și celor mai rigizi dintre creștinii din 2150 că-i relaxant să începi ziua cu „poziția cuvioasei”, „poziția rugăciunii” și altele adaptate din nume la noul curent. Aveți răbdare, ne vedem peste 150 de ani.

Dacă e să încep tranșant, românul zilelor noastre nu-i ortodox, e cel mult ortoprax. Ortodoxia e cu dreapta credință, ortopraxia e cu dreapta făptuire. Îmi bazez afirmația asta pe observații din jur, dar mai scurt zis: românul e religios din gură/ritual.

Bună și asta”? N-aș zice dacă aș avea acțiuni la BOR. 

Mă pun puțin în pielea vreunuia din staff-ul BOR: religia „aia bună” se pierde așa cum limba română pierde lupta cu limba engleză. Cuvânt cu cuvânt (cel puțin în urban, de la un nivel financiar-educativ în sus, româna e „almost dead, if you know what I mean”). Așa și creștinismul nostru strămoșesc (a cărui strămoșire s-a construit mai mult și PRistic în ultimii 30 de ani – vezi Ștefan cel Mare, peșteri minune, Eminescu…). Dacă ne uităm cu atenție la o bună parte din creștinii din jurul nostru (tineri sau bătrâni) o să vedem că multe dintre cele sfinte se respectă în orb, fără aplecare asupra semnificației (ori și mai grav, lipsa de legătură dintre fundamentul religios și cel superstițios). De prea multe ori o să auziți „așa se face”. Și când așa se face fără explicații și înțelegere a fenomenului suntem în fața unei diluări homeopatice a fenomenului. Da, nici părinții noștri nu erau religioși precum străbunicii, dar în zilele noastre ortodoxismul e foarte light (și pariul meu e c-o să-și tot piardă concentrația cu fiecare „așa se face” neexplicat, coroborat cu marketingul agresiv de transformare a sărbătorilor în momente de consum).

Dar s-o luăm practic.

Ochiometric am remarcat că în ultimii ani s-a tot micșorat mulțimea care merge după lumină. În copilărie mulțimea venită la biserica de pe stradă bloca tot cartierul. Era ca la festival, mai exact cum e astăzi când primăria face vreo chermeză gratuită cu artiști. Și tot în trecut se ieșea mai devreme după lumină. Strada principală se bloca de pe la vreo 10, adică cu mai bine de două ore înainte de venirea luminii. Oamenii stăteau la slujbă.

În ultimii ani s-a subțiat prezența. Și nu-i doar la ai mei în cartier că am tot întrebat cum e și la alții. Se iese la 12 fără 10, se ia lumina din mers, se „Adevărat” prin stânga-dreapta și înapoi la masă. Dar asta-i partea bună (zice nonreligiosul). De altfel, anul ăsta în Joia Mare la bisericuța din Craiova la care m-am nimerit preotul se plângea că „nu prea mai vine lumea la slujbă”. Sunt ferm convins că nu-i singurul care remarcă subțierea de mădulare vii în act religios.

Strict legat de sărbătoarea pascală, pentru mine o să fie o veșnică enigmă (și pomenire) a disonanței dintre pioșenie și atitudine de club. Anual prin mulțimea venită după lumină se perindă unii mai credincioși ca mine (în date), înveșmântați cu cele mai de club ținute. Club cu bară. Și nu vorbesc de bară de susținere pentru persoane cu handicap. Cum se pupă învierea lui Iisus cu ținuta erotică n-am să înțeleg și nu am găsit date în cele sfinte lecturate. Apoi mutarea celebrării în club, cu alcool, fumat și alte cele… o altă manifestare light a religiosului? Explicația o găsesc în unele elemente detaliate mai jos și țin de ordin „doar Dumnezeu mă poate judeca și el e bun la fazele cu outfit-ul pentru că eu așa îl interpretez în universul meu hedonist-creștino-modern”.

Fie, o să-mi spui că „fiecare îl sărbătorește pe Iisus cum vrea”. Doar că dogmatic, mai ales din gura celor de la care se ia lumina și cuminecătura, ținuta trebuie să fie altfel. Măcar ținuta. „Hai Bonea, vrei să port batic?” Eu nu vreau nimic, dar de la batic la ciorapi plasă e ca de la Ana la Caiafa.

De altfel, non-religiozitatea celor religioși mi se dovedește cu fiecare sărbătoare creștină în care elementele principale sunt bagatelizate consumerist. Anul ăsta creștinii erau invitați de către un hipermarket să „iubească paștele/trăiască paștele” consumând bere la ofertă. Nu s-a sesizat nimeni să spună că-i de prost gust să asocieze cea mai importantă sărbătoare creștină cu faptul că ai șansa să cumperi un PET de Bergenbier la 5,5 lei. Nimeni.

De altfel, multe firme nu ratează momentul și erotizează perioada pascală oferind, printre altele, vizualuri cu domnișoare în chiloți (la propriu) care te invită să cumperi ceva în numele Domnului. Nimeni nu spune „bă, e prea de tot”, așa cum niciodată un reprezentant al statului italian n-a spus că reclamele la pizza congelată sunt o jignire la adresa averii cultural-culinare a Italiei. E și o reclamă celebră cu două femei, autentice, care într-un decor autentic, se întrec în care servesc cea mai bună pizza congelată turiștilor.

Revenind.

Costă vreo 5 lei și se găsește în fiecare biserică. Se numește „Îndreptar de spovedanie” și mi se pare o carte de căpătâi pentru oricine se declară creștin-ortodox. Dacă cochetezi cu această religie mi s-ar părea normal să-i respecți Constituția, altfel ce-mi e unul ca mine (nonreligios), ce-mi e unul care încalcă toate canoanele. Dacă vă uitați prin „Îndreptar”o să vedeți că drumul spre Rai e lung, mai ales pentru femei. D-aia nu văd cum ar face casă bună feminismul cu creștinismul, dar asta-i pentru altă discuție. 

Revenind la cum se simte staff-ul BOR, cred că în compania aia sunt oameni deștepți care-și dau seama că lucrurile nu merg într-o direcție bună. Ba chiar pare că au pierdut lupta cu viitorul care va să vie. Consumerismul, histrionismul și în principal stilul de viață dorit de cei mai mulți nu se mai pupă cu acel creștinism simplu, modest, cuminte, sihastric măcar de impresie. O să-mi spui „păi ce facem, ne călugărim?” Dar nu era de călugărie vorba, era de cum trebuie să trăiește în acord cu ce s-a propovăduit. Există o minimă simplitate cerută. A, că am amestecat ca popor și adaptat la lumea nouă e una, dar spre deosebire de catolici (despre care nu știu așa multe, dar hai să zicem că ei o duc mai bine pentru că e o structură mai bine pusă la punct și în ciuda scandalurilor mari tot rămân în picioare), ortodoxismul pare pe o pantă descendentă. Bine că BOR-ul se pune la adăpost cu active sănătoase (terenuri, hoteluri, agenții de turism, spălătorii etc.).

Schimbarea (în rău pentru ortodoxism așa cum o văd eu) nu e de ieri de azi. Are zeci de ani în spate. La ea au contribuit preoții turnători, ori care au făcut o imagine proastă sutanei și instituției, în unele cazuri cu mult timp înaintea perioadei comuniste (preoțimea nu era mai iubită nici la 1800). Dar la atitudinea zilelor noastre au contribuit și fariseii moderni, cei mai avuți din cetate, care sub promisiunea iertării păcatelor lumești s-au afișat pioși la dreapta elitei bisericești, scârbind o pătură mai mică, mai săracă, dar mai spirituală în cuget și simțiri. Practic, acceptând bartere politice preoțimea s-a alienat de o parte din audiență, printre care clasa de mijloc care înghite mai puțină vrăjeală și pătura săracă care vrea doar ritualurile și le adaptează arbitrar, ori la presiunea grupului relevant.

Dar inevitabil ajungem și la clase. 

Din nou, aici e greu, dar putem băga puțin degetul în marea conversației.

Cei săraci sunt, ca întotdeauna, cei mai predispuși la religiozitate, așa cum îi descria și Thorstein Veblen acum 100șiceva de ani în „The theory of the leisure class”. Ritualici, chit că haotic și uneori paradoxal, ei mai sunt mădulare active ale bisericii. De ce? Cel mai ușor de intuit e faptul că doar religia le mai dă speranță, iar pentru unii e și singura șansă de răzbunare (o simt, n-o spun că e păcat). Nu-s ca la manual, mai calcă strâmb, dar sunt cea mai bună tabără de religioși, ăia pentru care simt că vrea să vorbească Puric&co. Oricum, singurii pe care chiar îi mișcă. Puric ar vrea să vorbească și elitei financiare, dar știe că acolo e multă bravadă și fariseism d-ăla bun.

Clasa de mijloc, indiferent cât de aproape e de sărăcie sau bogăție, e lax cu privire la Dumnezeu. Și se relaxează pe zi ce trece. Au și ei o doză de ritualuri, dar minimal comparativ cu săracii. Respectă cele mai multe sărbători din gură și bucate, dar pe la biserică rar spre deloc. În nici măcar o casă de middle-classer (aspirațional sau nu) n-am văzut o candelă. Icoanele sunt destul de pitite. Ritualul religios de acasă a dispărut destul de mult și abrupt. Aspiraționalii și bula office aproape că l-au scos pe Iisus (imagistic) din universul lor, prezența icoanelor în lumea lor fiind foarte redusă. Iisus nu-și găsește locul în portofelul cool, pe birou e „weird” și în mașină nici pomeneală, „doar nu suntem taximetriști d-ăia”. O să-mi spui că nu contează icoana, dar ochii care nu se văd se uită. Parcă s-a uitat și de crucea făcută ca automatism prin dreptul bisericii, postul e mascat ca regim/detox. „Să fim mai buni” e o mantră de sărbători, eventual când se fac și câteva donații. Și există și un PR negativ al manifestării religioase, icoanele în casă au pentru unii un aer bătrânicios (de țară), iar despre icoanele pe parbriz nu mai vorbesc, știm glumele.

De altfel, ca o paranteză, e foarte ironic faptul că cel mai religios middle-classer pe care-l cunosc e luat la mișto de alți frați întru Hristos (tabăra light) tocmai pentru el încearcă pe cât posibil să respecte manualul. Celor mai mulți li se pare că omul e exagerat, bigot ș.a.m.d.. Dar nu. Se respectă dogma și ceilalți nu acceptă realitatea dogmatică.

Ăia bogați sunt și mai interesanți. Ori sunt total dezinteresați (ei sunt propriul lor Dumnezeu), ori fac o echilibristică între sacru și profan, conform intereselor și sentimentelor de vinovăției, reușind să se plimbe grațios și periculos pe frânghia înaltă care leagă spiritualul de păcat. Oricum, gesturile lor pioase produc mixed feelings celor aflați pe treptele inferioare din punct de vedere socio-economic. Unii apreciază donația impozantă, alții consideră că-i spiritual washing.

Și la toate astea contribuie enorm imaginea generală a preotului, cel pe care trebuie să-l asculți dar să nu-l imiți. Spune-mi câtă putere crezi că mai are o religie când principalii vectori de imagine și-au pierdut credibilitatea?

De altfel, un alt aspect important de care e bine să ținem cont e că ortodoxismul de manual a fost acaparat (asumat) și de o tabără în care nu mai vor să fie mulți. Că-s gălăgioși, răi, isterici ș.a.m.d.. Așa că-ți faci propria manifestare religioasă, dincolo de aia avizată de instituție în care se scaldă „tot felul de nebuni”.

Tentația e să crezi că nu-i dracul așa negru dacă se relaxează ortodoxismul. Nu-i negru pentru tine, enoriașul light. Dar pentru instituție e horror. BOR nu-și mai poate justifica existența în afara dogmei rigide. Ce să facă? Dacă nu mai vin oameni la slujbe și nu mai participă la fenomenul de manual nu-și mai poate justifica consumul de resurse. N-are coolness-ul catolicilor cu Papa Francisc și n-o poate da altfel. Și nici dacă ar exista un patriarh mișto nu s-ar schimba prea multe. Cool pentru future-creștini e să ai păreri bune despre comunitatea LGBTQ+, să-ți ceri scuze pentru sclavia romă, să te dezici de politic ș.a.m.d.. Când și cine credeți că ar avea putere să facă asta în BOR? Și dacă ar face asta ar pierde de tot tabăra mădularelor active, ăia care vor cum zice Dan Puric, nu precum un hipster gay care crede în Dumnezeu.

Bine, o să-mi spuneți că pot juca ani buni cartea conservatorismului.

C-o să fie mereu un AUR pentru ei și un rural/urban-mai-puțin-aspirațional care să le cânte în strună. M-aș mira. Tinerii (că despre ei e vorba) din Tecuci au aceleași dorințe ca tinerii din Cluj. Și cei de la sate văd aceleași lucruri la TV și pe smartphone ca unii din București. Toți văd că-i mișto să ai, că e ok să faci orice să ai, ba au și ăia care-ți spun că e păcat să ai. Disonanța liderilor spirituali îi aruncă în „să mă judece Dumnezeu” și „lasă, și ei păcătuiesc”. Și dacă ies prin Străinezia cine știe cum li se deschide mintea… e de rău. 

D-aia parcă m-am mai relaxat și cu AUR-ul. Că șansa lor mi se pare mai degrabă să joace cartea patriotismului de tip „resursele noastre” (oare când vor urla foarte tare pentru păduri?) și să-i mai sperie pe ăia care cred c-o să se răspândească homosexualitatea precum gripa dacă vezi doi bărbați că se țin de mână pe stradă. Că pe mâna religiozității hardcore n-or să mai poată juca mult. Că-i prea mult ritual și prea puțină simțire. Și ritualurile sunt și ele diluate până în punctul în care „a înviat Iisus, poftim bere la ofertă!”

Acestea fiind zise, să concluzionez.

Religiozitatea locală pierde un teren important pentru că se ritualizează fără ghidaj oficial (de la BOR) și se duce pe tărâmuri nebănuite (yoga, mindfulness, elemente din alte culturi/religii, lucruri care fac creștinii cu apetență pentru horoscop să pară apă de ploaie). Cele mai importante sărbători ale românilor creștini se fast-foodizează. Crăciunul și Paștele sunt despre consum, mâncare și o serie de ritualuri care nu mai au fundament și explicații.

Asta nu înseamnă că moare Dumnezeu. Nici vorbă. Oamenii îl transformă conform trendurilor spirituale și BOR-ul nu cred că poate să oprească asta. N-are cu ce, cu cine și nu ajută nici contextul mare.

Colac peste pupăză avem și un recensământ național în desfășurare. Rezultatele cu privire la religia românilor or să fie înșelătoare. Pariul meu e că peste 70% vor spune că-s creștin-ortodocși. Dar practicanți… ? Dumnezeu cu mila. Că ăia contează. Din gură sunt toți creștini, dar nu-i creștinează mielul basculat de Paște și nici crucea anemică făcută mecanic prin dreptul unei biserici. Poate-s eu un (non)creștin de modă veche. Adică… în curtea ultimei biserici unde am fost după lumină am văzut credincioși care fumau și unul dintre ei, interesant, avea tatuat un simbol hindus pe ceafă. Oare cum se declară el la recensământ?

Și dacă la recenzare ies mulți creștini nu-i bine (în contextul în care nu-s practicanți) pentru că rezultatele vor da un imbold fals liderilor BOR. Vor crede că-s pe val, dar valul e anemic. Și când vor da de mal or să se mire. D-aia cred că, spre binele tuturor, e mai sănătos să se știe câți sunt practicanți, câți calcă pe la biserică și respectă canoanele. Că de spirituali care fac „pentru că așa trebuie” n-are nevoie nimeni, cu atât mai puțin biserica ortodoxă.

Cam atât. Momentan. Completați dacă simțiți nevoia. 

13 răspunsuri

  1. Eu cred ca BOR se multumeste si cu aia care fumeaza in curtea bisericii, pt ca sunt totusi oameni care se ridica la strigarea „e atacata Biserica Ortodoxa de hipsteri/oculta”. Iar asta le da alora mari putere de negociere cu politicienii, in continuare vom vedea favoritisme acordate bisericii, popi la inceput de an la scoala, presedinti trasi in poza aleatoriu cu patriarhi etc.
    Si sa nu uitam ca impresia ca tineretul se departeaza de biserica pentru totdeauna s-ar putea sa fie doar o impresie. Populatia feminina (uneori si masculina) vireaza brusc spre biserica dupa varsta de 50 de ani din ce am observat. O fi un virus dat de BOR in aer care ii afecteaza numai pe ei. La ce bani au, cred ca isi permit sa il imbarlige pe Bil Gheit sa le faca o arma biologica din asta.

    1. Nu e un virus, e frica de moarte. Apare în creier tot mai des întrebarea ” dar dacă există și eu ajung în iad ca nu am crezut? „. Și încep să meargă la biserică pentru că „asa e bine, asa se face”. La un moment dat probabil ca unii chiar încep sa creadă, ca asta e puterea autosugestiei.

  2. Subscriu la ce a zis Răzvan, frica de moarte îi face pe mulți să îl găsească pe Dumnezeu după 50 de ani. Îți trebuie multă forța proprie în valorile personale ca să nu cazi în credință spre sfârșitul vieții. Dumnezeu este până la urmă un mecanism de apărare împotriva propriei tale mortalități.

  3. Momentan de adăugat am doar un lucru,
    Iisus cu doi ,, ii ” Conne…știi tu cine, cel care cântă despre buci și tigaie tefal.

  4. BOR-ul pierde oi, dar le castiga alte case ale Domnului: bunicii mei au virat brusc spre evanghelisti dupa ce bunica-mea a fost sedusa de un grup de misionari stradali. Oamenii cu regrete, vinovatii si dorinta de comunitate gasesc mereu refugiul religios, fie ca e in BOR (de aici lumea fuge ca s-a saturat de coruptia scoasa la suprafata de media) sau in cultele neoprotestante care au motor financiar bine lubrifiat de peste ocean si de zeciuiala obligatorie. Iar neoprotestantii nu se lasa pe-o ureche ca ortodocsii, e cu studiul intensiv al bibliei si spectacol bisericesc de la care n-ai voie sa lipsesti. Vin vremuri interesante, dar de un lucru sunt sigura cu cat imbatranesc: oamenii au nevoie de religie, intr-o forma sau alta.

  5. La referendum nu e important cati declare ca sunt ortodoxi, dar cati au destul de mult curaj/ sunt destul de dezamagiti/satuli de BOR incat sa declare ca sunt atei/agnostici. Personal mai tin cate 1 post cate o sap din Cranciun in Paste, cand o mai incununez cu o spovedanie facuta dupa constiinta mea (nu dupa îndreptar) si vreo 30 la slujba de Paste. Sunt cununata religios, copilul e botezat ortodox si cam acolo se opreste. Am mai spalat de sarbatori si oricum multe posturi nu cred ca se tin cum trebuie nici de cei mai credinciosi ca mine (nimeni nu posteste de vin si ulei, desi ar trebui ca de aia exista dezlegari in anumite zile de post la ele). Oricum la referendum m-am declarat agnostica. Nu m-a lasat sufletul sa bifez ortodoxa sau atee.

  6. Naționalismul, religia, astrologia sunt, cel puțin pentru mine, unele dintre cele mai mari semne de prostie. Nu există discuții.

    Ești religios? Ești prost. Chiar dacă în categoria asta intră foarte mulți din cei apropiați, în special din familie, regula rămâne.

    Vorba aia, până la ce vârstă mai e normal să crezi în M̶o̶s̶ ̶C̶r̶a̶c̶i̶u̶n̶ Dumnezeu?

Dă-i un răspuns lui Serban Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.